0
0
Sorin Bălășcău are convingerea că nu trebuie să fii scriitor în fiecare moment, deși s-ar putea crede că există un atractiv care funcționează al celui scrie bine. Ceea ce nu acceptă Sorin este obligația scrisului, fiind în cazul său o formă onestă în care se manifestă o necesitate. Pe el îl puteți vedea cu demnitatea omului care muncește făcând multe alte activități și ajunge la poezie dând la o parte punctul dramatic al celui care știe că în profesia de scriitor trăiește și multă mitologie.
Normalitatea cu care tratatează fiecare aspect al propriei vieți și a celorlalți face să poarte o specie de autoîmpăcare fără autoînvinovățire între ceea ce trebuie să facă cineva pentru trai și ceea ce trebuie să facă pentru vocație.
Ceea ce îl face pe Sorin scriitor e tocmai dubiul lui că ar putea fi unul. Dincolo de faptul că iubește să scrie, sensibilitatea sa s-ar fi putut opri în portul altor arte, fotografia de exemplu. Vorbesc despre Sorin Bălășcău scriitorul și primul gând care îl am e că mă refer la un om atât de bun, că restul calităților par palide, deși nu sunt. Cărțile lui Sorin nu înșală, așa cum nici el nu o face, neprezentându-le niciodată ca fiind rodul unui om care se dedică scrisului. Ele sunt, dincolo de toate, o formă de a mulțumi vieții pentru talent, o formă de a recunoaște că. prevăzător, știe să renască învățând de la trecut; știe cât de necesară e aducerea aminte fără să practice respingerea. Sănătos, scrisul lui Sorin Bălășcău îi dă înapoi de multe ori stima de sine atât de ușor de pierdut când lupți cu penuria sau eșecul așa cum i se întâmplă oricărui emigrant. Inevitabil, cea mai recentă carte a sa e cartea unui om care caută să se întâlnească cu viața și nu neapărat pentru o confruntare, așa cum ar putea părea decizia, ci ca să îi spună că lui îi place să adune experiențe și dacă lumea îl numește scriitor, lui îi pasă mult de asta; iar dacă nu, important este să știe de el cumva.
