0
0
Emilian Pal pleca, nu demult, în Olanda și poezia sa nu putea să rămână în urmă.
Aceeași poezie care, ani la rând, se implicase pentru ceilalți însoțea, într-o încorporare de ultim moment, un om în responsabilitățile sale față de siguranța alimentară a pâinii pentru ziua de mâine.
Un ” bine comun” care sustituía poetul de România cu muncitorul pentru străinătate, același individ dar mai ușor și mai repede de curățat. Un P. V. C. uman la mâna metamorfozei de pe piața locurilor de muncă.
Emilian Pal pleca cu gândul că va participa la noua țară, îndeplinise conștiincios norme de igienă și securitate, fără îndoială că și mâinile și le-a spălat de câteva ori la ieșirea din România.
Scrisul, asemenea oricărui biosanitar esențial, abundă în consecințe și, tocmai de aceea, scrisul lui Emilian Pal și-a dat seama înaintea lui și a ales să fie, dacă nu s-a putut fericit, atunci corect cu viața cotidiană a angajatului de Olanda.
În poezia lui Emilian Pal e o poezie care nu vrea să lase la o parte nimic, o poezie a imigrantului care recuperează, prin adevăr, o demnitate de care e nevoie mereu.
Acest volum e despre necesități pentru care am face orice, despre lucruri care continuă pentru că ne gândim la ele, despre prudență ca drum care nu duce neapărat la mai bine, e despre schimbul de tură al eroilor.
Poezia lui Emilian Pal e o decizie care se repetă justificându-i caracterul și modul, atât de convingător, în care alege să nu asculte de normele care, multora, le sunt de folos.
Vorbesc despre un volum care s-a scris repede și despre un autor care a acceptat practica încrederii între scriitor și lectorul său fără să-și dorească neapărat implantarea concilierii.
Poezia lui nu are nimic din preocuparea cui face poezie pentru a fi solvent, nu anticipează succesul.
Această carte înfruntă o lume care salvează prin ajutoare sociale și pierderea semnificației.
