0
0
Traducere in spaniolă: Laura Cătălina Dragomir
revenirea la doi
marea problemă a lui unu
este singurătatea
degeaba ȋl trage de mȃnecă
doi
unu se ȋncăpăţȃnează
să nu-şi ȋnsoţească umbra
născut mut
desenează doar ȋntrebări
pe autostrada cuvȃntului
la care nu va răspunde niciodată
e vară acum
şi se simte ȋndrăgostit
de singurătatea lui
fredonează ȋn gȃnd
„je t,aime, moi non plus”
el regreso al dos
el gran problema del uno
es la soledad
en vano lo tira de la manga
el dos
el uno se empeña
en no acompañar a su sombra
nacido mudo
solo dibuja preguntas
en la autopista de la palabra
a las que nunca responderá
es verano ahora
y se siente enamorado
de su soledad
tararea en su mente
„je t’aime, moi non plus”
promisiuni
ca să văd mai bine întunericul
am agățat luna
la colțul ferestrei
mă cerți că poemele îmi sunt triste
poate ai dreptate
dar pe întuneric nu găsesc
decât cuvintele triste
nu am luna acolo
să îmi facă lumină
ca să văd mai bine întunericul
închid ochii
și repet în gând
că mâine va fi bine
promesas
para ver mejor la oscuridad
he colgado la luna
en la esquina de la ventana
me reprochas que mis poemas son tristes
tal vez tengas razón
pero en la oscuridad solo encuentro
palabras tristes
no tengo la luna allí
para darme luz
para ver mejor la oscuridad
cierro los ojos
y repito en mi mente
que mañana estará bien
rețeta unei fericiri amânate
căutăm o iluzie
-dacă se poate cea mai mare-
o plantăm în lutul primar al minții
ca să ne fie mereu aproape
o udăm neîncetat cu apa speranței
plivim grijile și neîncrederea
din jurul ei
apoi o arătăm mândri
până se ofilește
ciclul este repetitiv
noi nu
la receta de una felicidad postergada
buscamos una ilusión
-si puede ser, la más grande-
la plantamos en el barro primario de la mente
para tenerla siempre cerca
la regamos incesantemente con el agua de la esperanza
desmalezamos las preocupaciones y la desconfianza
a su alrededor
luego la mostramos orgullosos
hasta que se marchita
el ciclo es repetitivo
nosotros no
să nu ucizi pasărea cu ouă de aur
murim şi nu ştim de ce
plecăm nedumeriţi şi trişti
lăsȃnd în urmă
un semn de ȋntrebare
cine suntem noi?
cobai pentru alţii
donatori de sentimente
risipite ȋn van
păsări care fac ouă de aur?
murim şi nimeni
nu ne-a ȋnvătat
să trăim
no mates al pájaro con huevos de oro
morimos y no sabemos por qué
nos vamos desconcertados y tristes
dejando tras de nosotros
un signo de interrogación
¿quiénes somos?
¿cobayas para otros
donantes de sentimientos
dispersos en vano
pájaros que ponen huevos de oro?
morimos y nadie
nos ha enseñado
a vivir
asumare
suntem oameni/poduri
legăm mereu
malurile dintre aici și dincolo
dintre ieri și azi
niciodată dintre ieri și mâine
suntem oameni/poduri
peste care
trec zilnic îngerii
asunción
somos humanos/puentes
siempre unimos
las orillas entre aquí y allí
entre ayer y hoy
nunca entre ayer y mañana.
somos humanos/puentes
por los que
cruzan a diario los ángeles.
