0
0
Poemas del volumen Los cuerpos qué nunca nos quedan bien
Traducere Laura Cătălina Dragomir
cum m-am sinucis
primeam zilnic câte o vedere dintr-un oraş european
de la un anonim, probabil tipul făcea turul Europei
şi găsea de cuviinţă să-mi trimită aceste atenţii drăguţe
pe spatele cărora scria cu o mână tremurată
şi litere de tipar “în curând ajung şi la tine, pregăteşte-te”,
suna puţin a ameninţare, semăna puţin şi cu mesajul
unui ins psihopat, dar la fel de bine putea fi ceva inofensiv
îmi imaginam dacă nu este cumva un cunoscut care
se ţine de glume şi mă pufnea râsul, apoi îmi imaginam
că este un necunoscut căruia nu-i va fi deloc uşor
să ajungă la mine, în acel moment locuiam într-un cartier
mărginaş cu nenumărate străduţe, până şi poştaşul
le încurca uneori, şi iar mă pufnea râsul, deşi ieri primisem
o vedere pe care scria “mâine ajung la tine, pregăteşte-te”
şi, în timp ce elaboram aceste scenarii plauzibile, aud
interfonul, mă duc alene, întreb cine este, şi o voce metalică
îmi spune fără inflexiuni vocale “sunt eu, eşti pregătit”,
incredibil, îmi zic, totul este al naibii de real şi nu prea
seamănă a glumă, “nu, îmi pare rău, dar nu sunt pregătit”,
i-am zis tipului pe un ton dur menit să-mi mascheze teama,
“mâine la aceeaşi oră vin din nou, să te găsesc pregătit!”
tremuram şi mă întrebam cum adică să mă găsească pregătit,
asta înseamnă că mă aşteaptă ceva sau mai degrabă cineva,
n-aveam deloc chef de şarade, aşa că mi-am făcut bagajul,
am luat primul tren şi m-am dus la cabana mea secretă
din creierii munţilor, în care intru respirând uşurat şi văd pe masă
o vedere, îngheţ, o întorc, citesc pe spate “pregăteşte-te,
azi vin aici la tine”, imposibil, îmi zic, şi îmi duc pistolul la tâmplă.
cómo me suicide
estaba recibiendo diariamente una postal de una ciudad europea
de un tipo anónimo, probablemente de gira por Europa
y se le ocurría enviarme estas bonitas atenciones
en cuyo reverso escribía con mano temblorosa
y con letra de imprenta „Pronto llegaré a ti, prepárate”,
sonaba un poco como una amenaza, también sonaba un poco como el mensaje
de un psicópata, pero bien podría haber sido algo inofensivo.
me imaginaba que se trataba de un conocido que estaba bromeando
y entraba la risa, y luego imaginaba
que el tío era un extraño que no lo iba a tener fácil…
para llegar a mí, en ese momento yo vivía en un barrio periférico
con innumerables callejones, hasta el cartero
se liaba a veces y me volvía a reír, aunque ayer había recibido
una postal que decía „mañana estaré allí, prepárate”
y mientras elaboraba estos escenarios plausibles, oí
el interfono, me acerco y pregunto quién es, y una voz metálica
me dice sin inflexión vocal „soy yo, estás listo”,
increíble, me digo, es todo tan jodidamente real y no parece
realmente una broma, „no, lo siento, pero no estoy listo”,
le dije al tipo en un tono áspero con la intención de enmascarar mi miedo,
„¡volveré mañana a la misma hora, que estés preparado!”
estaba temblando y me preguntaba cómo podía encontrarme preparado,
eso significa que algo o más bien alguien me está esperando,
no estaba de humor para charadas, así que hice la maleta,
tomé el primer tren y me fuí a mi cabaña secreta…
perdida en las montañas, donde entro respirando tranquilo y veo sobre la mesa
una postal, me congelo, le doy la vuelta, leo en el reverso „prepárate,
„hoy vengo a verte”, imposible, me digo, y me pongo la pistola en la cabeza.
*************
Omul fără Chip
Omul fără Chip învaţă cum să-şi scrie memoriile,
el umblă în metrou, în autobuz şi în tren
cu volume uriaşe de memorii, le răsfoieşte,
le mângâie paginile şi le citeşte
cu un soi de religiozitate, apoi îşi construieşte
false memorii pe care în scurt timp
le va aşterne pe hârtia albă aproape fără efort,
inventează persoane pe care niciodată
nu le-a întâlnit, despre care scrie
cu o groază de amănunte în memoriile
sale, inventează ţări, oraşe, cartiere
pe unde el s-a plimbat, unde el a locuit
şi a cunoscut acele persoane extraordinar de interesante,
cu nume exotice şi obiceiuri ciudate,
le pune în contact, inventează conflicte, situaţii fără ieşire,
ba uneori chiar şi crime, descrie totul
atât de amănunţit şi fără efort
El Hombre sin Rostro
El Hombre sin Rostro aprende a escribir sus memorias,
viaja en metro, autobús y tren
con enormes volúmenes de memorias, hojeándolos,
acaricia las páginas y las lee
con una especie de religiosidad, y luego construye
memorias falsas que en poco tiempo
estarán plasma en el papel blanco casi sin esfuerzo,
inventa personas que nunca
nunca conoció, sobre las que escribe
con gran detalle en sus memorias…
inventa países, ciudades, barrios…
donde caminó, donde vivió.
y conoció a estas personas extraordinariamente interesantes,
con nombres exóticos y costumbres extrañas,
los pone en contacto, inventa conflictos, situaciones sin salida,
y a veces incluso asesinatos, lo describe todo
tan minuciosamente y sin esfuerzo
***************
incizia
le-am spus că eu nu am inimă,
ci un sertar plin cu fotografiile mele vechi
am luat bisturiul de pe masă
şi cu o mână sigură mi-am incizat pieptul
ei s-au apropiat de pieptul meu
şi au privit înăuntru prin incizia perfectă
s-au uitat curioşi la fiecare fotografie,
au întors-o pe dos, apoi iar pe faţă,
m-au întrebat când şi unde am făcut-o,
eu le-am dat încântat toate detaliile,
ei clătinau admirativ din cap,
răscolind ore în şir cu degete febrile
fotografiile mele, până când s-au plictisit
şi-au plecat.
la incision
les dije que yo no tenía corazón,
pero un cajón lleno de mis viejas fotografías
tomé el bisturí de la mesa
y con mano firme hice una incisión en mi pecho
ellos se acercaron a mi pecho
y miraron a través de la incisión perfecta
miraron con curiosidad cada fotografía,
la voltearon del revés, luego nuevamente del derecho,
me preguntaron cuándo y dónde me lo había hecho,
les di encantado todos los detalles,
ellos asintieron con admiración,
hojeando durante horas con los dedos febriles
mis fotografías hasta que se aburrieron
y se marcharon.
