ROMÂNUL DE EXPORT. Made în Romania – Ionuț Cercel ft Hakan Çalhanoğlu

1 0
Read Time:12 Minute, 37 Second

Nona Oprixor
Laura Cătălina Dragomir

În vremurile de demult, românii foloseau cuvântul naramză pentru a desemna portocala amară. Termenul a căzut în uitare, fiind înlocuit complet de portocală, odată cu succesul portocalelor dulci.

 

 

 

 

 

 

 

 

Acest fenomen s-a întâmplat din cauza implicării portughezilor în comerțul cu portocale. Numele țării venea pe ambarcațiuni, pe lăzi. Surprinzător este faptul că portughezii nu par să aibă habar că numele țării lor a avut un impact atât de mare în România (și în Peninsula Balcanică în general), ducând la denumirea fructului și a culorii asociate acestuia. Nu contează. Și românii au uitat că pentru ei Portugalia era o țară portocalie.
De două decenii, românii au asociat altă țară unui fruct: Spania este acum cunoscută ca fiind țara căpșunilor. Spaniolii ar fi foarte surprinși să afle acest lucru. Primăvara asta, preocuparea spaniolă principală legată de căpșuni a fost că cele importate din Maroc aduceau virusul hepatitei A. Spania e plină de căpșuni doar în România.

Portughezii își numesc portocalele laranjas, care, ca și las naranjas spaniole vin din arabă. Trecând prin greci, și naramza românească, cuvântul pierdut, tot de acolo venea. Portughezii și grecii nu și-au inventat alt cuvânt pentru că portocalele erau și sunt ale lor. Nu le aduceau străinii. În geografiile inventate ale Românilor, Portugalia era o țară exotică, plină de portocale. Tot în aceste geografii, Spania e țara în care românii se duc la căpșuni.
În Spania, nu există un jargon special care să-i denumească pe cei ce îi culeg căpșunile. Nici pentru cei ce îi culeg măslinele, ardeii, castraveții, portocalele, pentru cei ce îi îngrijesc bătrânii, sau servesc la mese în restaurante. Mentalitate de imperiu! E obișnuită de secole cu oameni venind să-i muncească undeva cam de prin Evul Mediu. Românii au început să-i numească pe ai lor, plecați la muncă în Spania, căpșunari. După două decenii, românul își arată pasiunea pentru fructe și pentru metonimie numindu-i deja pe toți emigranții așa, indiferent de țara de destinație, așa cum se vede în presa online din România.
Spania idealizează generația celor ce au plecat la muncă în Germania pe vremea dictatorului Francisco Franco. Miile de persoane care s-au întors vorbind germana, și obișnuite cu frigul, au umplut de respect! Românii plecați la muncă sunt… căpșunari! Sunt cei ce trebuie să trimită miliarde acasă ca să salveze PIB-ul! În decembrie 2023, conform unui studiu INSCOP, s-a constatat că doar 19% din cei aproximativ 8 milioane de români plecați în străinătate mai trimit bani în țară, față de 6 din 10 înregistrați acum 10 ani. Întrebați-vă de ce.

Plecații suntem căpșunari care habar n-avem ce se întâmplă în țară și îndrăznim să votăm, uneori în dezacord „cu țara”. La scurt timp după decembrie 1989, diasporenii au fost mustrați pentru că nu au mâncat salam cu soia. Acum li se cere să tacă, eventual să nu voteze, mai ales împotriva țării, și să trimită bani. Deci cei ce n-au mâncat salam cu soia, habar n-aveau! Și-au riscat viețile ca să scape de totalitarism, au descoperit capitalismul, l-au învățat. Dar românii dinăuntru știau mai bine. Și continuă să știe mai bine!
Ne e dor de țară? Celor de afară? Sigur. Și noi avem geografiile noastre inventate, o Românie idealizată, la care ne referim în sărbătoririle noastre de aici, cu mici și cu sarmale, sau în cultura românească produsă în diasporă. Dar când crește dorul, în mod normal apare ceva care provoacă imediat și sictirul. Nu folosesc cuvântul lehamite, pentru că sictirul era termenul generației mele, generație care culegea porumb la practică agricolă, fără să fie numită generație de porumbari, sau culegea cartofi, fără să fie numită de cartofari.
Sictirul era fix spleen-ul lui Baudelaire adaptat la altă realitate. Sictirul m-a făcut să plec din țară, și nu la cules căpșuni. Nu de alta, dar tot ce am cules (la practică) în copilărie și adolescență și nu-mi apare în CV, îmi creează o experiență agricolă suficientă ca să știu că e o muncă fizică mult prea grea, pentru care nu am abilități, dar pe care o respect enorm! Îi respect pe cei capabili să stea cu spinarea îndoită pentru ca eu să bag în mine. Românul generic, nu! Românul are și vorba aia: „ești țăran”, inspirată clar de cel de la țară, care e în general agricultor. Intenția e evident peiorativă, pentru că – nu-i așa? – țăranul nu știe să se poarte, să vorbească. El doar muncește pentru ca orășeanul cel deștept și educat să mănânce.


Mă întreb… dacii atât de iubiți în ultimul timp, nu erau și ei orecum țărani? Cum de nu crește odată cu idealizarea dacilor, respectul pentru țărani, pentru muncă în general. Adică spaniolii, care au avut un imperiu, respectă ideea de muncă fizică, grea. Românii, care își inventează un imperiu acum milenii, nu.
Nu zic că spaniolii n-au clasism, rasism, xenofobie, naționalism. Dar aici discutăm categorii abstracte. Ca în toate neamurile, în Spania există multe persoane reticente față de străini. Dar doar românii au simțit nevoia să creeze un termen peiorativ pentru ai lor, pentru fiii rătăcitori plecați la muncă grea ca să trimită bani acasă: căpșunarii, dragii de ei.
Ce să zic! Limba este vie. În Franța secolului al XIX-lea s-a viralizat cuvântul spleen făcut la modă de Baudelaire și care în engleză înseamnă splină. Ce legătură are splina cu prefectura? Ei bine, grecii antici credeau că umorile, stările de spirit și, prin urmare, și melancolia, proveneau din splină. Deci și sictirul.
Eu nu sunt ascultătoare de manele, dar una mi-a atras atenția în mod special. Se numește Made in Romania și Ionuț Cercel, copil pe atunci, o zicea acum vreo 15 ani, cred. Nu am mai văzut un asemenea succes muzical românesc în străinătate de la Dragostea din tei de O-Zone. De fapt, maneaua redescoperită, cântată de copilul Ionuț Cercel rupe mult mai mult. Documentându-mă, pentru că nu vorbesc/scriu fără să știu, am aflat că varianta originală a manelei Made in Romania, este o piesă pop numită Mr. Originality, compusă de Marius Moga, pentru trupa Simplu. Loredana Groza a modificat-o, adăugându-i ritmuri lăutărești, făcând o parodie pe care nici nu am putut să o ascult până la capăt. Familia Cercel a făcut o versiune ce trece granițele genului, până la mine, om neiubitor de manele.
Mi-a zis odată un român „din țară” că melodia grupului O-Zone avea succes doar la românii din Spania, dar cum suntem foarte mulți… „Deci mă lași?” Or fi căpșunarii pretutindeni, dar nu au ocupat toate discotecile iberice. Sunt conștientă că românii „din țară” știu întotdeauna mai bine ce se petrece chiar și în realități de care n-au idee, pentru că puterea lor deductivă este extraordinară, dar Dragostea din tei era vedeta absolută a serii în toate discotecile spaniole, și mai am țări pe listă. Evident că cei de aici nu înțelegeau versurile românești, și n-ar fi câștigat nimic înțelegându-le. Întelegeți ce e aia discotecă cu mii de persoane în Ibiza strigând Numa Numa Yei? Pentru toți cei ce strigau în delir, textul era la fel de logic ca și Da Dumla Dumla Da din Made in Romania.

Videoclipul original al manelei are acum 54 de milioane de vizualizări pe YouTube. În alte platforme se strâng alte milioane, și nu vin toate de la cei opt milioane de români din stăinatate. De fapt, la celelalte videouri, neoficiale, la cele subtitrate, comentariile majoritare sunt de la străini care se bucură că au înțeles în sfârșit mesajul unei piese ce le place atât de mult. Dar mesajul textului e important doar pentru români, și din câte văd, mai ales pentru cei din specia căpșunari. Piesa copilului Ionuț Cercel are doar o vagă conexiune cu originalul trupei Simplu, de care n-am auzit vreodată. L-am ascultat/văzut acum. Linia melodică e aceeași, dar ca substanță, nu are nimic, nimic de-a face cu varianta Cercel. Fără să mai zic că e în engleză, spre deosebire de maneaua identitară Made în Romania. Distractiv e că începe cu un meci de fotbal feminin. Maia Morgenstern o face pe antrenoarea. Premoniție?
Premoniție zic, pentru că de la fotbal se trage revelația românilor din țară: Inter Milano și-a sărbătorit marele succes de nouă campioană de Ligă, pe maneaua lui Ionuț Cercel. Și zic corect ce zic, pentru că piesa nu are treabă nici cu originalul trupei Simplu, nici cu versiunea (groaznică) a Loredanei. Maneaua, cu acest mesaj și aranjamente muzicale e doar a lui Ionuț Cercel și asta e singura variantă cu milioane de ascultări. Poate viralitatea a fost inițial de la căpșunari, dar s-au băgat turcii pe fir și doar știm cum sunt. Fotbalistul turc Hakan Çalhanoğlu și-a corupt colegii de la Inter Milano la horă. Apropo, în turcă, horă se zice hora! În Bulgaria se zice horo și se scrie хоро, în Grecia horos și se scrie χορός. Și acum să-mi explice cineva că de la daci vine treaba cu hora😜.
Cum zice un video ce reunește goluri ale lui Hakan publicat pe contul oficial al Inter Milano pe TikTok, omul nu-și poate scoate melodia din cap. Să vă zic ce piesă are de fundal, sau deja știți?

Văd titluri explozive gen „Cui aparține, de fapt, piesa Made in Romania, pe care Inter Milano a sărbătorit victoria! Toți îl felicită pe Ionuț Cercel, dar compozitorul este un alt artist celebru”. Nu zău! Deci o ne-ascultătoare de manele vă întreabă: Ce aveți frate, că mă ia splina? Ați ascultat înainte să scrieți? Cine e… celebrul?
„Nu mi s-a cerut voie, dar nu am ce să le fac. M-aș fi supărat dacă vreun coleg din pop-dance ar fi plagiat o compoziție de-a mea, spunea Marius Moga, în 2008, potrivit CANCAN.” (Adevărul, 27.04.2024) Am înțeles. „Țiganii e hoți!”. Ce să le zici?
Adevărul zice că treaba asta e o controversă uriașă. Oare ce-ar fi zis Caragiale?
Controversa nu există. O fabricați! Ascultați orice variantă vreți: originalul lui Moga, lautăreasca Loredanei, până și ciudățenia lui Alex Velea (Trapanele Rework) și dansați! Jucați hora, frate! Dar încercați, vă rog! Și-ar mai fi amintit cineva de toate aceste… începuturi fără Ionuț Cercel? Ar fi dansat Inter Milano strigând Zi-le Loredana?
Alex Velea m-a distrat copios. Din mesajul unionist, din românismul piesei lui Cercel, el a simțit că lipsesc bunăciunile. Așa că pe partea lui de voce și versuri, a adăugat: „blonde, brunete roșcate/ sau țigănci, mie imi plac toate”. Sunt convinsă că pe mulți, până și hit-ul Noi suntem români îi excită, așa că nu mă bag să analizez motivele omului.

Dumladaua e a lui Ionut Cercel. Nu știu dacă copilul a compus-o 100% sau familia lui de megalăutari a făcut-o, nici nu-mi pasă. Văd doar un soi de Mozart manelist și niște Salieri, foarte acriți, în jur. Dumladaua, exact ca și ciulamaua (çullama în turcă) urlă a Balcani, chiar dacă românul nu-și mai dă seama de structura sa identitară, sau vede doar daci peste tot. Vaaai, bietul Ioanide! Atât de modern, atât de oriental!
Adevărul e zis de Smiley, fost component al trupei Simplu: „Concluzia este că muzica este un limbaj universal și e foarte frumos când o grămadă de oameni contribuie la o chestie care bucură o lume întreagă”. Da, până la urmă, a fost nevoie de toți, ca să se creeze un efect domino. Până și de Hakan Çalhanoğlu.

Vreți controversă? Vă dau: Caragiale nu a ales degeaba să nu se întoarcă în țară, să moară la Berlin. L-a luat splina și pe el! Căpșunar șef, Caragiale, săracul. România căpșunarilor, ca geografie imaginară, e mai bună și mai frumoasă decât în realitate. Tocmai pentru că ei nu o văd lungi perioade, își permit să o idealizeze. România reală nu-și merită căpșunarii. Nu-i respectă. Când va înțelege singură asta, poate că va înceta să-și fabrice un imperiu neolitic ca să-și calmeze frustrările, și va avea în sfârșit un viitor. Nu știu frate! Poate e reală faza cu „somnul cel de moarte” din imnul național! Poate România e frumoasa adormită. Nu-mi rămâne decât să sper că se va trezi cândva din iluzia atoateștiutoare și va crede cu sinceritate mesajul unionist cântat de un copil lăutar acum mai bine de un deceniu:

Da dumla dumla da da dumla dumla da
Nu contează cine ești sau ce limbă vorbești
Asta e țara ta, România
Hai cu moldoveanu’, cu ardeleanu’, bucureșteanu’
Haide sus țiganu’
Și cu olteanu’, cu moldoveanu’, cu ardeleanu’

Aș adăuga și cu țăranul, că și el e categorie năpăstuită. (Doar un sarcasm, nu mă luați în serios. V-am zis cum stau cu splina.)
Poate e un pic mai clar că românii din diaspora nu sunt chiar toți la căpșuni, cântând manele, precum sclavii din Alabama pe vremuri își linișteau și ei splina, la bumbac, cântând blues.
Dumlada da da!
(Dumladaua mea ar fi o nouă onomatopee personală, un soi de Pam pam! – ca sunetul zis după o poantă.)
Oricum, fotbaliștii de la Inter Milano, nu pentru mesajul românesc, integrator, și-au sărbătorit victoria cu piesa asta. Dar dau tuturor o lecție: li se pare super să sărbătorească repetat (videouri în diferite contexte) pe o piesă ce se numește Made in Romania, ce omagiază identitatea altui neam. N-au astfel de grețuri. Poate află și românul generic din țară, care pe toate le știe, cum stă faza cu satul global. După Marshall McLuhan, toți suntem niște țărani. 😜
Dumlada da da!
După cum se aude clar în videoul din tuitul pic.twitter.com/MMRDSSLras din contul oficial al Lega Serie A, dansând pe maneaua lui Cercel, în loc de Dumlada, fotbaliștii italieni, strigă Numa Numa Yei, fix ca mulțimea din discotecile spaniole ce ascultau O-Zone. 😱😱😱
Dumlada da da!
Dragostea din tei (en español, El amor en los tilos) are ca titlu neoficial Numa Numa Yei, pentru că așa era căutată piesa pe Google în Spania. Doar nu așteptați ca spaniolii să învețe imediat cuvântul atât de greu de pronunțat pentru străini, dragostea.
(Lăsăm la o parte faptul că Europa antică a învățat limba dacă fără ajutorul Internetului.) Dar, poate mă înșel și Numa Numa Yei sunt cuvinte dacice, revenind la viață.
Dumlada da da!
De ce oare fotbaliștii de la Milano cântau aceste vorbe… să zicem, românești? Ce conexiune instinctivă au făcut brusc între maneaua lui Ionuț Cercel și succesul lui O-Zone? Doamne, cât aș investiga aceste permutări lingvistice. Ce mi-e clar e că zilele astea, în loc de Forza Milan s-a folosit foarte mult eufemismul muzical iali iali iali. Și la ora asta, cel mai tare promotor (involuntar?) al României în lume, e turcul Hakan Çalhanoğlu. Pariez că-i plac sarmalele! (sarma, în turcă; din sarma = înfășurat).
Dumlada da da!
În încheiere, propun o geografie imaginară care ar face mulți oameni fericiți: dacopații s-ar uni cu terraplaniștii și ar promova împreună Imperiul Dac, pe pământul plat. Și poate, strigătul lor de luptă ar fi Numa Numa Yei.
Dumlada Da!

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “ROMÂNUL DE EXPORT. Made în Romania – Ionuț Cercel ft Hakan Çalhanoğlu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *