Medalion literar „Grigore Vieru – om, poet, cetățean”

1 0
Read Time:2 Minute, 31 Second

12.02.2022

Consulatul general al Republicii Moldova în Barcelona

DISCURS

Poezia de pe ambele maluri ale Prutului curge din Eminescu. Nu avem nevoie de dicționar ca să ne înțelegem, ca să ne încălzim la aceleași versuri. Granițele se scrijelesc cu patul armelor în carnea istoriei. Granițele nu cicatrizează. Dar limba ce crește în două popoare, nu le ia în seamă. Respiră identic pe cele două maluri.

Când eram copil, la școală, am învățat, ca toți ceilalți, că

Limba noastră-i o comoară

În adâncuri îngropată

Toți elevii români și moldoveni o știu. Poetul Alexei Mateevici ne-a lăsat clar cum stă treaba cu limba noastră. Nu există scuză posibilă pentru un uz care să nu fie la înălțimea informației. 

Poeții sunt dintre cei care cel mai bine au înțeles ideea. Știu că trebuie să mânuiești limba cu grijă de arheolog, să dezgropi cuvinte, ștergându-le de colb, așa cum se face cu ulcelele din neolitic. Știu că fiecare cuvânt se pune într-o ordine specială, intuită de cei cu pregătirea necesară ca să-i simtă pulsațiile, astfel încât, rezultatul să fie pe măsură,

Un șirag de piatră rară

Pe moșie revărsată.

Părintele Alexe Mateevici era preot militar. A scris „Limba noastră” la Mărășești, pe front, înainte să se îmbolnăvească de tifos. Preotul Nicolae Chiscop din Tecuci zice că „Era frumos şi blând ca sfinţii de la Agapia”. A murit la 29 de ani.

Grigore Vieru este din aceeași specie de îndrăgostiți de limbă. A îngrijit fiece cuvânt românesc prin scris, chiar când nu îi era permis să o facă.

Zicea: „A scrie în română este ca şi cum Dumnezeu te-ar închide în ochiul său, de unde vezi întreg Universul, chiar dacă Dumnezeu îl ţine închis, de teamă să nu te scape jos…”

Așa se ține o limbă, de la un poet la altul. Limba română datorează mult poeților moldoveni care au primenit-o din tranșee reale sau metaforice, nu mai puțin periculoase.

Când a trecut prima dată Prutul, Grigore Vieru și-a ascuns ochii de grănicer, să nu-i vadă lacrimile stârnite de primii săi pași pe pământ românesc.Simțea că poeții români, de la Nichita, la Marin Sorescu, îi erau toți frați. Împreună aveau custodia limbii, aveau datoria asumată de a o îngriji din dragoste infinită și prin talentul propriu. Grigore Vieru și-a asumat „singurel” eterna sarcină de a munci limba. A făcut-o toată viața. Acum e rândul nostru să ducem oamenilor vorbele sale, poeziile în care limba se regăsește în stadiul ei cel mai frumos, mai înflorit, mai roditor. 

Eu învăț românește de la poeți români și moldoveni. Sunt una. Sunt părinții limbii mele. Încerc să pun aceeași grijă și aceeași dragoste în tot ce scriu. Mateevici, Vieru, sunt doi din tații limbii poeziilor mele, căci limba română are mulți tați și multe mame mărginind Prutul. Părinți. Trebuie să-i cunoaștem, să-i simțim, și să le zicem cum se cade „săru-mâna!”. Să-i cinstim. Din aceeași dragoste pentru limba noastră… română.

Laura Cătălina Dragomir

 

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
100 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *