0
0
Laura Cătălina Dragomir
Cât contează să spun că vorbesc cu Miguel Gane și nu cu Mihai Gane? Validează, pe deasupra creației, un nume pe care nu l-au făcut cei de acasă pentru tine, un nume de carieră?
Miguel Gane: Nu-i nicio problemă, răspund la ambele cu mare drag pentru că trăiesc în mine.
Până în ce moment ai considerat că ai fost doar român și când a început să te intereseze Spania, la nivelul acela înalt unde stă o patrie?
Miguel Gane: Mă interesează ambele țări, nu mă consider nici român nici spaniol, trăiesc într-o lume plină cu două societăți foarte interesante.
Când reușești, ți-o spun toți și asta e destulă analiză, e firesc să intre în competiție și un anumit nivel de vanitate.
Cum îți păstrezi respectul pentru tine și munca ta, fără să cazi în păcatul de-a crede că ești confirmat la centru pentru totdeauna?
Miguel Gane: Mă așez în fața paginii albe de Word și când îmi dau seama că habar nu am ce trebuie să scriu atunci pierd orice fel de vanitate.
Publicul te consideră, în funcție de ceea ce a citit din creația ta, poet sau prozator.
Eu, fiind interviul la aurul tatonării, te percep ca pe un intelectual preocupat de foarte multe, unul căruia cunoștințele și experiența de viață îi permit să se reunească cu munca artistică în diferite forme.
Cu ce te placi cel mai mult, cu poezia?
Miguel Gane: Ai dreptate, am foarte multe curiozități. Poezia este prima dragoste și mereu va fi cea mai importantă. Dar sunt o persoană care adoră dragostea cu un roman, care are fantezii cu faptul de a scrie un serial… Mă plac când scriu, indiferent de gen.
Tendințele pot exila artiștii care nu răspund nevoii de resetare pe care o presupune prezentul. Li s-a reproșat rețelelor de socializare că împing la viciul exhibiționismului.
E drept că tu aveai și vârsta la care să îți fie mai ușor și ai reușit trecând poezia prin baremul like-ului. Trebuie să ne oxigenăm și să lucrăm cu tehnici și medii noi pentru a evita să fim retrași de pe piață chiar înainte de a intra bine pe ea?
Miguel Gane: Nu. Eu am găsit o cale și este la fel de respectabilă ca restul. Dar calea mea nu este necesară pentru a-ți face o carieră. Dacă vrei să fii pe media, perfect, este un bun punct pentru cariera ta. Dacă nu, este ok și așa.
Ai venit în Spania fiind un copil, aveai nouă ani. Aveai prea puține de exilat. A păstrat literatura ta simptomul România sau a fost loc doar pentru amintiri date în leagăn între lumi?
Miguel Gane: Am păstrat și încerc să păstrez România în tot ceea ce fac. Nu am avut puține de exilat pentru că prima mea patrie a fost copilăria. Cred că d-aia sunt scriitor, datorită vremurilor grele.
Există români care au ajuns în Diaspora fiind scriitori de acasă, unii s-au sintonizat unor noi aspirații. Tu ai fost de la început „poet în spaniolă” , ai anticipat că timpurile se vor dospi altfel sau pur și simplu trăirile tale au avut echivalentul pe plac în limba care te-a adoptat și nu în limba română?
Miguel Gane: Am simțit că spaniola este limba vulcanică care iese din mine când am vrut să scriu ceva. Nu a fost ceva conștient, pur și simplu am găsit o nouă formă de a-mi răspunde la întrebări. Dar mi-ar plăcea să scriu cândva și în română, ar fii o întâlnire superbă, ca o dragoste de liceu la cincizeci de ani.
Reputația îți vine de la public, de la ceea ce cârcoteala ar putea considera doar interes la cumpărare. Are critica criterii mai solide sau până la urmă să ajungi la cât mai mulți cititori e cel mai bun motiv să se bată unul cu pumnul în piept?
Miguel Gane: Nu m-am bătut niciodată cu pumnul în piept și nu o s-o fac, nu este stilul meu pentru că nu am de demonstrat nimic nimănui în afară de mine. Mă bucură cititorii care îmi oferă oportunitatea de a-i lua de mână în întuneric și nu am nevoie de o critică pozitivă ca să știu cine sunt și ce fac.
Ai împlinit în ultimii ani atâtea succese. E o gălăgie diabetică reușita, ai simțit vreodată că poate duce la extincția artistului Miguel Gane, pentru a rămâne doar Miguel Gane, cel despre care se fac căutări pe Google?
Miguel Gane: Nu, niciodată. Miguel Gane sunt doar când sunt înconjurat de literatură. Când fac un grătar sunt Mihai/Miguel.
Există posibilitatea să activezi vreodată în limba română, mai încolo de a justifica niște documente de identitate?
Miguel Gane: Da, mi-ar plăcea. Nu știu când, dar mi-ar plăcea.
Simți că ai o responsabilitate față de simpatia publicului, prosperitatea faimei de acolo îți vine.
Ce cântăresc mai mult, pretențiile celorlalți de la literatura ta sau încercările proprii de-a trece prin războaie interzicând armele care nu-ți aparțin?
Miguel Gane: Când scriu, mereu caut să fiu împlinit fără să mă gândesc la nimeni, la nimic. Îmi caut propria plăcere deasupra plăcerilor altora. În primă instanță, literatura este o artă plină de egoism.
Ai promis cu semnătura că ești Miguel Gane. Mai încolo de estetica pseudonimului, unde a rămas Mihai Gane?
Miguel Gane: În același loc unde este și Miguel Gane. Nu mi-am ales numele, mi-a fost pus când am ajuns aici, am fost obligat să creez o nouă identitate, dar cu timpul mi-am dat seama că nu vreau, nu pot, nu doresc să o ucid pe cea veche pentru că există și mă alimentează zi de zi.
Noi credem că te cunoaștem. Tu ești în drept să crezi că nu. Ce-ar fi să te prezinți?
Miguel Gane: Cu drag:
Nu pari român,
nu văd nimic în tine
ceea ce mă face să cred ca ești român,
nu ai deloc accent,
vorbești la fel de bine ca noi,
te comunici cu o tentă madrilenă
care nu seamănă deloc
cu cea a femeii care lucrează la mine acasă
sau băiatul care îmi îngrijește grădina.
Și în plus, nu ești blond, nu ai ochii albaștri,
ești brunet,
la fel de brunet precum coperta unei cărți negre.
Îți zic, nu pari român
Pentru că te mai cheamă și Miguel,
scrii fără greșeli de ortografie,
dar mi se pare că și voi sunteți latini, nu?
dar mi se pare că și voi aveți același alfabet, nu?
Nu îți dai seama, serios,
te îmbraci cum ne îmbrăcăm noi aici,
te miști cum ne mișcăm noi aici,
da, normal, ești plecat de douăzeci de ani,
da, normal, e mai mult de muncă în Spania,
da, România cred că e foarte nașpa acum,
capitala era Budapesta, parcă. Nu?
Nu pari deloc român, serios,
tu deja pari mai spaniol
ca mine.
