1
0
Laura Cătălina Dragomir
O pregătire teoretică prealabilă, fără reticențe, mă grăbea spre categorisiri și caracterizări în cazul operei lui Adrian Melicovici. Doar că un scriitor des întrebuințat prin lectură nu se desfășoară neapărat spre constatări ușoare, privirea deja sedimentată putând fi surprinsă de unghiuri care nu redescoperă ci sunt accesibile pentru întâia oară. Melicovici nu e un scriitor ușor de explicat, ironic, în ciuda unei aparente accesibilități lipsită de încurcături. Ziarist, ca expresie profesional-vocațională, e statornic flerului identificând momentul în care o temă devine prielnică inspirației sale. Adrian Melicovici e mai mult de tâlc decât de erudiție, chiar dacă buna pregătire intelectuală nu îl lasă niciodată singur, așa cum se sesizează în romanul „Fata din spatele cortinei”.
Doar că scriitorul vrea să descifreze singur, mântuit de influențe, marile sensuri ale existenței. Cu „Fata din spatele cortinei” s-a trezit la îndemâna minții, câștigând un personaj venit din viața reală, cu o poveste pe care doar el o știa pe derost.
Adrian Melicovici a admis ceea ce se întrevedea în observațiile realiste ale persoanei devenită personaj și s-a alăturat ca să scrie. O sincronizare dezvoltată cu precizie și transformată dintr-o intenție narativă într-un text întocmit limpede, fără îngroșările, uneori șiret-stilistice, ale operelor îndelung lucrate. „Fata din spatele cortinei” s-a născut din împrejurări care l-au cerut și pe autor ca actor. Intenția confesiunii personajului l-a expus pe Adrian Melicovici la o răsturnare de planuri, a ajuns să scrie roman după ce abia scosese pe piață un roman.
„Fata din spatele cortinei” nu se aseamănă celorlalte cărți publicate de autor, chiar dacă semnătura induce ideea de comunitate și continuitate. Nu există decis un loc al acestui roman și, de aici, compania pe care i-o face originalitatea. Meritul lui Adrian Melicovici, romancier pătrunzător, e că a știut să păstreze din povestea ce i-a fost dată, naturalețea fiind tocmai privilegiul celor care înțeleg.
„Fata din spatele cortinei” împrumută ca resursă experiența visului care estompează granițele dintre subiect și obiect, dintre subiect și celălalt subiect, visul putând declanșa transformarea unuia în celălalt.
Din punctul de vedere al lui Freud, toate visele sunt forme de împlinire a dorințelor. Obiectul visat poate proveni din propriile dorințe. Visul într-un vis ar fi o cheie către o lume nouă, cheia către sine, ca într-o introspecție hipnotică, dialogul cu propriul subconștient, un teritoriu de pace unde ideile preconcepute mor și se poate asculta vocea adevărului venind din străfundurile propriei minți. Vă las să fiți cititori și să știți despre acest roman nu pentru că vi s-a spus ci pentru că știți voi. Adrian Melicovici a scris cartea, versiunile ei stau încă fără a fi făcute. Să spui prea mult e, uneori, defectul care insistă al criticii. Faceți cu „Fata din spatele cortinei” ce vă iese din inimă!
