0
0
Laura Cătălina Dragomir
El Rumañol sau Maximiliano Daniel Nica, 31 de ani, din Oradea, este un artist hip hop în plină afirmare în Spania. A cântat cu grupul „Ganjahrous People” și și-a luat numele de artist “el Rumañol”, o combinație între termenii român și spaniol, scoțând primele melodii solo. Maxi este stabilit de la 7 ani în Castellón de la Plana. După o copilărie nu lipsită de griji, cariera lui a început în 2004, la vârsta de 16 ani. Cântă despre viața sa de emigrant, folosind împreună engleza, spaniola și româna
Laura Cătălina Dragomir: Aș spune că dimensiunile lumii îți sunt cunoscute datorită unei active capacități de absorție a vieților care se întâmplă pe lângă tine. Ai avut însă incertitudinea între a alege să faci texte de rap sau să scrii poezie ca bunicul tău?
El Rumañol: Cred că încă sunt prea tânăr să realizez toate dimensiunile lumii dar îți mulțumesc că mă vezi așa. Nu a trebuit să aleg pentru că, așa cum zicea tata, un om până la 40-45 de ani este în stare să facă multe chestii deodată, și eu mă simt în stare să fac poezie, muzică rap și să scriu cărți în același timp. Până acum am scris o carte de povești pentru copii, multe poezii,câteva albume de muzică rap și am să continui să mai scriu și în viitor.
Laura Cătălina Dragomir: Câștigă muzica ta pentru faptul că ai deprins o specie de psihologie etnică văzută pe stradă, trăită acolo?
El Rumañol: Muzica pe care o fac încearcă să transmită realitatea prin cuvinte, cuvinte care dau formă sentimentelor, amintirilor, visurilor și altor condiții care ne fac oameni.
Realitatea se zice că e doar una dar depinde de cum o vezi, cum zici altora că o vezi și ce e cu adevărat în afară de ce vezi sau nu. Muzica mea câștigă atât timp cât se menține în acord cu realitatea pe care eu o trăiesc, dacă spun adevărul și dacă lumea o vede cum am văzut-o eu.
Faptul că am trăit pe strada, în cartiere cu alte nații și clase de oameni, asta doar a îmbogățit realitatea pe care o pot exprima prin cuvinte.
Laura Cătălina Dragomir: Ai ajuns în Spania într-un moment în care se trăia bine, cam toți „proletarii” erau emigranți. Ce-ți mai amintești și cum ai ales să rămână trecutul să trăiască cu tine?
El Rumañol: În România eram copil și pentru un copil, pământul e doar pământ, timpul e doar timp, cerul e numai un cer și gata. Când am crescut, am realizat că pământul înseamnă un cadou care trece din generații în generații, timpul e aurul care poate cumpăra orice, cerul este ceea ce nu știi că ai până nu pierzi.
Îmi amintesc că Spania de dinainte de anul 2000 m-a făcut să cresc mai repede decât crește un copil în mod normal, a trebuit să realizez multe și să fac dublu decât alți copii, doar pentru a ajunge la nivelul lor.
Și trecutul, trecutul ne face cine suntem, e cea mai bună carte de învățat pentru că viitorul nu e scris și dacă ar fi scris, ar fi degeaba pentru că omul poate să citească faptul că se va împiedica de o piatră și tot nu crede până nu se împedică.
Laura Cătălina Dragomir: Viața emigrantului e, mai mult ca a altora, o viață de permanente alegeri. Contează exemplele, dau ușurința deciziilor? Te consideri un exemplu?
El Rumañol: În ziua de azi nu cumpăr de pe o pagină web fără citesc câteva „reviews” (recenzii n.r.) ale altor clienți. Normal că exemplele altora te ajută să iei decizii. Cine zice că nu, minte.
Dacă cineva crede că eu sunt un exemplu, cu mare plăcere le ofer să cunoască ceea ce și mie mi-a fost ghid cândva. Nu am inventat nimic din ceea ce nu există deja, m-am deschis prin cunoaștere spre viața unor modele. Deci eu nu sunt altceva decât cel mai mic multiplu comun al oamenilor merituoși cu care m-am intersectat.
Laura Cătălina Dragomir: Citeam în comentariile celor care-ți urmăresc canalul de Youtube că se „văd” în lirica ta. Avantajul cui scrie despre întâmplări la care a participat, aș zice. Să vezi poezia așa cum alții își văd partenerii de discuție e o binecuvântare? Cum ai învățat să trăiești cu talentul ăsta al tău?
El Rumañol: A fost și este o terapie. Românul nu merge la psiholog, e prea scump. Noi tăiem lemne cu toporul, mergem la un grătar cu prietenii, la pescuit, înjurăm dacă trebuie, când ceva nu ne merge bine nu ne plângem și nu cădem în depresie pentru că nu ne putem permite acest lux.
Poezia pentru mine este ca o terapie care mă ajută să scot afară nervii, lucrurile care mă depășesc, ceea ce visez și realitatea încă nu îmi permite să realizez. Mă face sănătos mental și fizic, e ca și-o rugăciune la Dumnezeu, dacă vrei.
Laura Cătălina Dragomir: Care sunt circumstanțele în care scrii? Transfigurarea cu muza are nevoie de un spațiu al ei sau, ca noi toți muritorii posesori de mobil, profiți și scrii oriunde și oricând?
El Rumañol: Eu compun mereu când aud un cuvânt care îmi place, când văd ceva care îmi face pielea de găină, sau mintea mea dă de ceva interesant.
Încerc să pun cuvinte și rime în capul meu și când cred că deja am compus un vers, îl scriu în cap până prind un computer, un telefon, sau un pix și o foaie. Asta este pentru că nu pot să scriu acasă toată ziua, trebuie să lucrez, să fac cumpărături, etc.
Îmi place să scriu seara, când tace orașul, atunci când lumea se oprește, în cameră, la computer, singur. Dacă un poet e poet doar prin asociere cu muza, atunci eu nu sunt poet.
”Grijile” mele sunt poezia și muzica în sine, în acest spațiu al acțiunii pe care îl numim viață.
Laura Cătălina Dragomir: Atenția publicului e o putere de care să ții. Care îți sunt planurile de viitor apropiat?
El Rumañol: Am să încerc să îți explic, Laura, ce înseamnă atenția publicului pentru mine. Eu când văd ceva extraordinar la cineva, îi zic întotdeauna ”m-ai uimit” și niciodată ”m-ai surprins”.
Eu aștept de la toți oamenii să mă surprindă în orice moment și le dau această încredere din prima tuturor pentru că, am convingerea, toți putem surprinde. Dar sincer, pentru prima oară în viață, lumea m-a surprins. Publicul mi-a dat o lecție de viață, și am să țin la el și îl voi privi ca pe cel mai bun profesor pe care l-aș fi putut avea.
În viitorul apropiat îmi propun să ajut oamenii prin versuri, să le arăt și celorlalți cum s-au transformat pentru mine cuvintele într-o terapie și cum au facut treabă bună cu mine.
Vreau să transform muzica în terapie. Vreau să am grijă de planetă prin muncă și efort suținut și prin implicare în sfera ecologiei și să particip la viata societății așa cum ar trebui să o facem cu toții.
Dacă e să fiu sincer, dorința mea e să fiu om întreg, chiar înainte de a fi artist.
Laura Cătălina Dragomir: Nu știu câți dintre politicienii noștri își dau seama că ieșim cam de peste tot. Chiar tu locuiești într-o zonă în care numărul de români ar putea fi unul învingător, în condițiile unui program riguros și, mai ales, onest. Ai lăsa muzica ta să fie forța complementară ca oamenii să asalteze urnele? Daca da, ar fi un candidat român sau un partid politic din Spania?
El Rumañol: Eu cred că orice sistem se poate schimba dar numai când joci cu regulile lui. Se schimbă cu adevărat pe dinăuntru, nu dacă doar stai și observi din exterior. Trebuie participat la această schimbare așa cum putem.
În viziunea mea, arta și politica sunt aproape antonime, cu toate că amândouă încearcă să ne ofere o lume mai bună. Arta încearcă iar încercările ei niciodată nu greșesc. Politica, da, cel puțin așa cred.
Ăsta e și motivul pentru care nu mă bag în politică. Pe de altă parte, sincer, aș vota un candidat român doar dacă acesta ar fi crescut în Spania, cu mentalitate de rumañol.
Sunt român dar iubesc și Spania și dacă acest candidat nu iubește România atât cât o iubesc eu, dacă nu iubește Spania atât cât o iubesc eu, atunci nu mă reprezintă.
Toți știm că puterea corupe, vedem cum e țara noastră și nu vreau ca în Spania să se creadă că motivul pentru care vrem să facem politică aici e pentru a face ceea ce politicienii au făcut și în țară. Totodată nici nu vreau ca Spania să ne trateze ca oameni de clasa a doua.
Mie personal îmi plac mult partidele verzi, care au grijă de natură. Platformele doctrinare ecologice mă atrag ca opțiune politică.
Mă gândesc când o să vină cineva cu un plan coerent pentru protejarea planetei ăsteia care ne-a dat totul…
Laura Cătălina Dragomir: Ai plantat un copac? Trebuia să te întreb! Copaci și copii, altfel cum să anihilăm uitarea?
El Rumañol: Sigur, i-am văzut și cum au crescut, i-am îmbrățișat. Îi iubesc din suflet. Eu particip la activitățile ONG-ului GEA unde ne propunem și chiar transpunem în realități multe acțiuni ecologice și sociale.
Vă încurajez pe toți să veniți, să vedeți ce bine se simte o persoană când face ceva pentru toată lumea și nu numai pentru el în particular. Aceste lucruri întregesc sufletul. La fel ca prietenii, familia și să ai grijă de tine.
Laura Cătălina Dragomir: Mereu există un capitol, la sfârșit, de întrebări și rugăminți. Întrebările au fost, rugămintea vine acum. Eu mereu am încredere în improvizație. Deci încheie tu, Maxi, interviul. Combatant singur.
El Rumañol: M-ai făcut să mă simt important, Laura! Sunt un om simplu și să fiu luat la interviu și citit de alții? Doamne, nu mă lăsa! Cred că mai bine tac, pentru că vorbe au fost și nu puține.
Mulțumesc din suflet Deliei și lui Cătălin și, în mod special ție, pentru că timpul tău a fost timpul nostru. Tuturor celor care ne-au citit și ne-au dat răbdare și înțelegere până la sfârșit, ne vom pune să le mulțumim împreună.
