Cronică „Luminator”, Igor Ursenco 

1 0
Read Time:1 Minute, 54 Second

Laura Cătălina Dragomir

Lămurirea poeziei e doar întârzierea lecturii de la propriile deliberări, aliniere istovitoare petrecută cât timp cititorul are altă treabă și alt interes.
Precizările, ca mișcări exterioare ale analizei, își fac simțită prezența fix în momentul care ar trebui să-i privească doar pe poet și pe receptorul operei sale.
Atenția trebuie încercuită și confesiunea pusă în mișcare ca un mecanism la care se conlucrează.
Înlesnirile critice, felul în care fixarea acestora se dorește, una de tip indicator, fac să nu se mai aleagă nimic nici din căutările, nici din zăbava cui își dorește crearea unui ritm și a unei înțelegeri proprii.
Neastâmpărarea iubirii, abilitatea repeziciunii, se deplasează și în poezia cu care face sumă.
Igor Ursenco, după atâția ani de forfotă scriitoricească, simte nevoia să fie elocvent și în lirica de dragoste, sentimentul acela care de atâtea ori s-a desfășurat sub ochii lui, implicându-l adesea.
Igor Ursenco e un necontenit al scrisului senzația că toate îi vin dintr-o suflare, că pomenirea unor imagini e acțiune neprevăzută, fiind împrejurări ale unei viziuni și ale unui stil în care ordinea compozițională e instalată demult.
Iubirea, în poezia lui Igor Ursenco, nu are pregătit nimic, vine și surpă, surprinde cu libertatea cu care insistă să se manifeste.
Într-o lume de lucruri care par a putea fi văzute cu ușurință, iubirea e faptul remarcabil care mișcă conștiința amintirilor.
Ursenco narează și joacă iubirea, o întocmire de Dumnezeu care oferă dinamism și tensiune poemelor.
Iubirea nici nu se poartă, nici nu vorbește cât să poată fi confundată, își conduce înfățișarea spre o individualitate pe care o urmărim cu atenție toată viața.
Lăsat să se descurce singur, acesta e felul în care Ursenco alege să își treacă cititorul prin tot ce trece el, să-i creadă sau să nu-i creadă verva sau sentimentalismul, erudiția descrierilor.
Pentru un om de cultură vastă, cum e poetul basarabean, există, parțial inconștient, o dorință de-a nu se despărți de cuvintele frumoase, de-a da satisfacție metaforelor, de-a împăca la proporții neașteptate achizițiile prin studiu cu materialul scris.
Dar grija nu este, ca în cazul celor care păcătuiesc de convenționalism pentru a impresiona, ci a cui spune cu acele cuvinte pe care cel mai mult și mai bine le știe.

Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *