0
0
Laura Catalina Dragomir & Nona Oprixor
De ce ești convins că ceea ce știi este adevărat?
Transmiterea virală, de la om la om se face prin contact direct. De câte ori ai fost contagiat azi de o idee? Cum ajungi să fii influențat de opinia unei persoane pe care nu o cunoști?
De fiecare dată când vezi o reclamă, un video viral, un film, asculți o știre, te uiți peste publicații pe rețele sociale, ești contagiat de idei noi care incubează în creier, modificându-ți percepția despre realitate, fără să-ți dai seama. E un proces permanent, pe care mintea conștientă nu îl poate detecta. Uneori, poate fi vorba de manipulare, alteori, fenomenul se produce în mod spontan.
Milioane de oameni de pe Internet, din presă, din orice mediu de comunicare, se străduiesc în fiecare zi să creeze un conținut care să ajungă la un număr imens de utilizatori.
Câte idei au ajuns la tine azi?
Ochii minții
— Ce ai făcut azi?
— Nimic deosebit.
Când ziua noastră este parte a unei rutine, simțim că nu am făcut nimic ieșit din comun. Să frunzărim presa, să ascultăm știrile în timp ce mâncăm, să facem zapping, e… nimic.
Știm că trăim în era informațională, și asta fără a fi studiat științele comunicării. De unde știm? Nu putem spune cine a zis-o prima dată sau unde am citit-o, dar este ceva ce se știe. Este în aer. O spune toată lumea, de la profesori, în timpul unui curs, până la DJ-ul care face observații deștepte la radio între două piese. Nu e un concept pe care să simți nevoia să-l verifici, fie și doar pe Wikipedia. Se subînțelege și, instinctiv, știm ca reprezintă un adevăr.
Profesorul canadian Marshall McLuhan este unul dintre principalii pionieri ai studierii media. La începutul decadei anilor 70 a prezis că vom trăi într-o societate informațională. A afirmat că interconectarea umană va avea ca efect faptul că planeta se va transforma într-un „sat global”.
Nu contează că suntem în Paris, Barcelona sau București. Ne bem cafeaua aflând ultimul zvon apărut în New York cu câteva minute înainte. Nu contează nici sfera noastră de interes. Poate vrem să știm care-s ultimele gânduri ale lui Elon Musk, dar titlurile ce apar alături de articolul digital peste care ne uităm, sunt percepute de către viziunea noastră periferică.
În trei minute, pe lângă faptul că am aflat că Elon Musk a început să construiască tunele destinate transportului de pasageri ca urmare a unei glume pe Twitter, nu știm că știm că Johnny Depp va fi regele Louis XV într-un film franțuzesc, sau că una din surorile Kardashian are o cămară mai mare decât un apartament normal.
A doua zi putem face o glumă la cină despre faptul că întreaga noastră casă încape în cămara unei Kardashian. Avem sentimentul că ne bazăm pe un fapt real, dar nu știm să spunem de ce. Nu am citit un articol, nici nu am participat la o conversație pe această temă. De fapt, nici nu știm despre care dintre surori e vorba, și poate nici nu ne interesează.
Cămara Kardashian, pur și simplu, devine una dintre informațiile reziduale ce ni se acumulează în creier pentru un timp, ca adusă de vântul satului global. Și nu doar asta: prin gluma noastră, am pasat informația mai departe, am contribuit la răspândirea ei.
Datorită rețelelor sociale, putem să vedem ce gândeam fix acum doi ani. Ținem un soi de jurnal public și oricine poate să vadă ce aveam în minte acum doi ani. Hai să vedem… Ce gândea Laura Catalina Dragomir?
Facebook zice că pe data de 13 martie 2020, i-au trecut prin cap și a dat lumii următoarele idei:
Pe la sfârșitul anului murea lume.
Dar pe cine surprinde când se moare în China? Nici măcar nu știm să traducem aproximativ ce spun oamenii ăia pe cea mai simplificată dintre etichete.
Noi secretam emoții și cumpăram, era Revelionul și sărbătorile în Europa niciodată nu se pot face puțin câte puțin.
Cum se întâmplă de ceva timp, am aflat de pe net că sunt probleme în colțuri de lume.
Dar nu venise niciunul de-al nostru să ne spună, așa că am hotărât să afirmăm despre temă mai târziu.
Era cel mai bun moment din an, fiecare avea versiuni cu el, milos &, înțelegător & darnic, cine simțea nevoia paranoiei?
Chinezii sunt oameni dificili, așa îi numim, dar câte nu am putea spune, însă noi suntem respectuoși-politic, totuși au avut o mare cultură & totuși poți să-ți iei iubita și să călătorești acolo și ea să simtă deodată că merită toată atenția.
Europenii, noi, avem responsabilități, suntem cetățeni pe deasupra morții chinezului 1.
În martie era dificil să mai mergi în Italia.
E modern și cosmopolit să mergi prin lume, chiar dacă niciodată un scriitor din România (pun PENca-i mică) n-o să ia Nobelul și nu doar asta, tot e de modern și cosmopolit să o faci.
Moartea începea să scape de oameni cu siguranța cui știe să fluiere.
Chiar, cum am mai falsat toți în balcoane, cum ne-am emoționat susurat la ora dușului! Pentru că, nu-i așa, se stabilesc legături între popoare și noi suntem latini și noi suntem parte din câți oameni sunt ei pentru că le trăim țara.
Nu s-a dezmințit nimeni, ne-am reîntâlnit cu solidaritatea caligrafică, am bătut din palme deși ar fi făcut-o și arama pieptului!
Atâta entuziasm și spirit creator nu găseam nici când ieșeau ăia de pe la conferințe culturale să fumeze.
Nimeni nu-l mai știe pe chinezul 1, cel de muri.
În poezie ca și în cântece, trebuie să te stabilești la un protagonist.
Și acum îs ai noștri.
Moartea chinezului 1 nu a dat nicio lecție.
acolo e o africă cu ceva mai multe medicamente
o, lumea a 3-a nu se sinucide
fericiți imunii, se va pune și în c.v.-uri
mezatul e o chestie de atenție
în china un an jumătate vor lucra
ce act de iubire banii noștri
gândește-te puțin
nu, nu e bine
suntem ocupați să visăm la lumea de ieri
îmbătrânesc
n-o să se mai întâmple.
Eu, Laura, nu-mi aminteam ce am zis acum un an, dar Facebook m-a bătut pe umăr.
Eu, Nona, îmi aminteam că mi-a plăcut (ca de obicei) poezia Laurei. Și mi-am amintit că da, m-a frapat ideea că ne gândim la China ca la o lume a treia ce ne fabrică telefoanele, deși anul acesta ne-am trezit cu știrea că a devenit prima putere mondială, depășind Statele Unite cu peste 30 de miliarde de dolari într-un interval de 20 de ani. Îmi amintesc despre poezia Chinezului 1, din lumea a treia, „o Africă cu ceva mai multe medicamente”. Știu că acum câteva zile am aflat că această lume a treia este, de fapt, prima putere mondială, dar nu știu să spun de unde am informația. A trebuit să caut știrea ca să am confirmarea exactă înainte de a scrie acest paragraf.
E frumos să scrii o carte în doi. E ca și cum ai cânta la pian în pereche, sau ca și cum ai pedala pe o bicicletă dublă. Ideile trec de la una la alta, prin filtre de gândire diferite.
Autoritățile chineze au emis un „ordin de cenzură” prin care medicii din orașul Wuhan, unde a început pandemia, nu puteau spune niciun cuvânt despre cum a fost originea acestei pandemii. „Au fost avertizați că ar putea fi pedepsiți pentru spionaj dacă dezvăluie ce s-a întâmplat în etapa inițială a focarului”, se arată într-o știre a agenției de presă japoneze Kyodo, în noiembrie 2020.
Deși s-a dat ordin de instaurare a cenzurii, ideile circulă. Poate ați citit știrea, poate nu. Poate alimentează atitudinea de neîncredere în cum autoritățile mondiale manevrează fenomenul, poate nu. Poate contează, poate nu. În mod evident, secretismul oficial impulsionează crearea de zvonuri și fake news. Oficialitățile chineze știu asta. Deducția logică ar fi că preferă să lupte cu neîncrederea generală și o epidemie de știri false, în loc să permită lumii accesul la adevăr.
Acum avem acces instantaneu, conștient sau nu, la sute de informații zilnic, reale sau nu. Cum circula adevărul înainte? Cum știm azi că ce spun cărțile de istorie, documentarele, filmele, este real? Cum știm că nu este produsul unei decizii oficiale de a fabrica alt adevăr?
Vom vorbi în această carte despre câteva aspecte de acest tip, despre lucruri care în mintea noastră au altă etichetă decât ar fi trebuit. Ce pot confirma, este că peste ceva timp, când va începe publicitatea filmului lui Johnny Depp, mulți dintre dumneavoastră (care nu cunoșteau deja știrea) nu vor fi surprinși, dar nu vor ști de unde au această informație.
Mai contează?
