1
0
Laura Cătălina Dragomir, Nona Oprixor
Prezentare oficială cu ocazia lansării primului volum din seria Contagii – Capsula timpului, 28-31 mai 2022, Spania
Din motive evidente, „contagiu” este, cu siguranță, unul dintre cuvintele cheie ale momentului actual, dacă nu chiar cel principal. Înainte de decembrie 2019, dacă întrebai un tânăr sau un copil ce însemna cuvântul viral, ar fi răspuns că este vorba despre un conținut ce se propagă cu foarte mare viteză în Internet. Dar a venit pandemia, care ne-a schimbat viețile pe întreaga planetă, și acum termenul viral se referă, din nou, în primul, rând la viruși. Dar copiii și adolescenții au dreptate. Nu doar bolile contagiază. În primul rând se răspândesc cu viteza vântului, ideile. Mulțumită rețelelor sociale, avem mereu în fața ochilor o radiografie a societății în timp real. Se poate calcula cu exactitate milimetrică ce viteză de răspândire au anumite povești, fie ele reale, fie false.
În viața reală funcționăm după același model, doar ceva mai încet. Zvonurile, miturile, poveștile reale circulă în același fel. De aceea, eu, Laura Catalina Dragomir, și coautarea Nona Oprixor, am considerat imperios necesar sa lansăm seria Contagii. Desigur, orice tip de lectura, intr-un fel e menita sa distreze, dar acest volum vrea sa faca mai mult. Am asumat provocarea de a incerca sa facem cititorul sa se informeze si sa-si puna intrebari, intr-un mod captivant.
„Capsula timpului”, primul volum al seriei, confruntă istoria, mass-media și arta. Știați că a fost o vreme în care oamenii dansau până mureau? După ce veți citi cartea, veți ști, după cum veți afla și ce treabă are dansul contagios cu cele nouă muze și cu plecarea copiilor din Londra, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Acestea sunt câteva din piesele asamblate într-un itinerar unic prin lumi trecute și prezente. Ce simțeau oamenii? Ce și-au făcut unii altora? Care le erau fricile și uitările? Am incercat să punem o lupă neobișnuită asupra emoțiilor și mentalităților, călătorind prin timp, sărind de la Războiul Troian la cel din Ucraina, privind modul oamenilor de a se raporta la moarte, la salvare, la pierderea celor dragi.
Cele trei eseuri din primul volum, se sprijină pe mituri, mărturii și cercetări științifice, legând aspecte ce poate niciodată nu au părut conectate. Ușor de citit, credem noi, autoarele, incitantă și, uneori, neliniștitoare, cartea se prezintă ca un puzzle complex și ilustrat, rod al unei activități de detectiv ce investighează memoria colectivă, pentru a descoperi cele mai stranii fenomene ce au contagiat omenirea.
Prin contagiu! Așa ajungem să fim încântați de aceeași mâncare, să împărțim aceleași ritualuri, să transmitem un costum popular, niște datini, un mod de a vedea viața, legende și credințe, de-a lungul secolelor. Așa poți descoperi, fără ca surpriza să fie prea mare, că trăsături estetice ale culturii Cucuteni se regăsesc, peste milenii, în măduva operei lui Brâncuși.
Ne contagiem de istorii, ne unim în jurul lor, formăm o civilizație. Da, aceasta poate să moară, să fie îngropată și să fie redescoperită peste milenii, ca o capsulă a timpului. Putem asista șocați la descoperirea supraviețuirii și evoluției ideilor lansate de strămoși uitați. Putem privi în Capsula timpului și descoperi sămânța unor idei ce trăim acum, sute, poate mii de ani mai târziu.
Astăzi, dacă întrebi pe oricine, ce înseamnă cuvântul meme, lumea ar zice ca este vorba despre imagini și tot felul de construcții multimedia, care pot provoca hazul; acestea se propagă prin Internet de la persoană la persoană, contagiind cu rapiditate, până la atingerea unei largi difuziuni. Natura Internetului, bazată pe premisa împărtășirii informațiilor, a contribuit la răspândirea memelor. Una dintre cele mai vechi meme documentate difuzate pe internet a fost gif-ul animat al unui bebeluș care dansează cunoscut sub numele de „Ooga-Chaka Baby”, care a apărut în 1996. Vi-l amintiți? Există oameni în această sală care să-l știe? E bebelusul ce apărea în halucinațiile eroinei principale din serialul Ally McBeal! Dar de acesta, va amintiți? A fost o vreme în care toată lumea știa la ce mă refer acum, dar azi, râdem cu alte meme. Râsul e contagios.
Dar nu vreau să mă refer la aceste meme, pentru moment, ci la altele, a căror definiție; este foarte serioasă. Meme este un neologism inventat de Richard Dawkins în 1976 în volumul Gena Egoistă, datorită asemănării fonetice cu cuvântul gene. În cadrul teoriilor despre difuzarea culturală, un meme ar fi unitatea cea mai mică de informație culturală ce se poate transmite de la un individ la altul, de la un creier la altul. Unitatea de bază cu care construim, moștenirea pentru generația următoare.
În volumul citat, Dawkins, fără a părăsi limitele teoriei evoluției pe care Charles Darwin o prezentase lumii cu mai bine de un secol înainte, a propus că selecția naturală nu acționează asupra speciilor sau indivizilor, ci asupra genelor. Dawkins a mai susținut, și de aici și titlul cărții sale, că singurul lucru care mișcă genele este egoismul, adică interesul de a se reproduce în fața genelor rivale. Dawkins nu a fost primul care a propus că selecția naturală a operat pe gene și nu a fost primul care a spus că egoismul este baza evoluției biologice.
Memetica sau teoria memelor este un efort interesant de a înțelege memele ca un fenomen cultural. Dawkins se referea la o unitate de cultură „contagioasă” care se transmite de la creier la creier prin educație, imitație și asimilare. Deși această transmitere poate avea loc între tot felul de oameni și în orice direcție, Dawkins a subliniat rolul jucat de meme în transmiterea „moștenirii culturale” de la părinți la copii, de la profesori la elevi. Aceste meme leagă Cucuteniul de Brâncuși.
Memele, precum cărămizi pavând drumul ce unește începutul secolului trecut cu momentul prezent, au lăsat goluri pe care nu am știut să le umplem sau nu am simțit nevoia să o facem. Înainte de pandemia pe care încă o trăim cu toții, nu știam că generația noastră și cea anterioară au uitat cu desăvârșire epidemia cea mai feroce din istorie, impropriu numită gripa spaniolă. Trăind noi înșine o pandemie, nu e de mirare că ne-a lovit curiozitatea și dintr-odată am vrut să înțelegem epidemiile anterioare.
Pentru mine, pentru noi, cele două autoare ale volumului Contagii, ceea ce mi se pare cel mai important, când mă refer la acest episod catastrofal al Marii Gripe de la 1918, este uitarea. Manuale școlare acordă destulă întindere și importanță ciumei negre medievale, dar în majoritatea țărilor lumii, trec pe vârfuri pe lângă această epidemie de la începutul secolului trecut. Ce certitudini putem avea uitându-ne la cărțile noastre de istorie când, o tragedie absolut cumplită și destul de recentă lipsește din ele? De ce am ales să nu știm? Informația despre această epidemie era la îndemâna și a urcat la suprafață când planeta a avut nevoie de ea.
Citez din volum: „De ce ești convins că ceea ce știi este adevărat? Transmiterea virală, de la om la om se face prin contact direct. De câte ori ai fost contagiat azi de o idee? Cum ajungi să fii influențat de opinia unei persoane pe care nu o cunoști?
De fiecare dată când vezi o reclamă, un video viral, un film, asculți o știre, te uiți peste publicații pe rețele sociale, ești contagiat de idei noi care incubează în creier, modificându-ți percepția despre realitate, fără să-ți dai seama. E un proces permanent, pe care mintea conștientă nu îl poate detecta. Uneori, poate fi vorba de manipulare, alteori, fenomenul se produce în mod spontan.
Milioane de oameni de pe Internet, din presă, din orice mediu de comunicare, se străduiesc în fiecare zi să creeze un conținut care să ajungă la un număr imens de utilizatori.
Câte idei au ajuns la tine azi?”
Bolile, ideile, teoriile conspirative, miturile, sunt contagioase. Se transmit prin meme și unesc timpurile străvechi, ale războiului Troian cu, cel al războiului din Ucraina. Ce înseamnă să fii erou? Ce însemna atunci? Ce înseamnă acum? Ce însemna pe vremea evangheliilor? Ce ne face să vedem un soldat ca pe un erou sau ca pe un ticălos? Gheorghi Jukov, de pildă, ce a fost? Ce se simțea pe vremea lui, a celui de-al doilea război mondial, când se striga “Vin rușii”? Ce se simte acum? Războaiele sunt contagioase și ele. Uneori, războaiele și epidemiile coexistă, își fură victimele. Emoțiile sunt contagioase, religiile.
Citez din volum:
Pe nepusă masă, apar pescăruși pe câmpul de luptă
Aș mai înțelege dacă ar fi ciori
pentru că ciorile dintotdeauna se hrănesc cu trupurile războinicilor,
ciorile, de altfel, nu fac nicio diferență între
carnea eroilor noștri sau a dușmanilor
nu știu dacă merită să ne supărăm pe ele pentru asta
Oricât de tare ne-ar afecta
Păsările astea ce se hrănesc din carnea războiului, a eroilor și a ticăloșilor, uimite, îngrozite, suntem noi. Memele ne leagă de războaiele rememorate, uneori cu sfială, uneori cu ură sau timiditate. Memele pierdute, precum cărămizile lipsă de pe poteca rememorări, așteaptă să fie regăsite și să scoată la lumină episoadele ce lipsesc din cartea de istorie. Toate războaiele lumii, trecute și prezente, știu că mamele își iubesc copiii, ca nu vor să-i vadă soldați. Și totuși, mamele și-au trimis copiii de-acasă în cruciade, în războaie, în circumstanțe stranii, în care au crezut că distanța îi poate salva. Copii migratori, copii cruciati încercând să se salveze pe sine și lumea întreagă, s-au pierdut și s-au regăsit în mit.
Moda e contagioasă. Muzica. Ascultăm aceleași hituri. Vedem aceleași filme, pentru că împărțim aceleași idei. Ce ne salvează, ce ne condamnă? Cum vedem moartea acum, cum o vedeam acum o mie de ani? Acum două? Acum trei?
Ce ne face să ne năpustim pe o veste? Pe o știre? Nu au toate loc într-un singur volum, desigur. De aceea e nevoie de altul, ca să vorbesc, de pildă, despre cum s-a aruncat întreaga planetă asupra unui proces de defăimare, care se judecă chiar acum. Nu o să iau parte, să vă vorbesc despre verdict. Actorul Johnny Depp își acuză fosta soție de defăimare. Cuvintele ei au avut puterea, în 2016, să-l șteargă de pe listele studiourilor de film. Numele lui a fost trecut pe listele monștrilor, pe listele BĂRBAȚILOR CLANDESTINI. La bărbați interziși, clandestini, se va referi al doilea volum. La listele negre pe care gândirea noastră contagioasă simte nevoia să le formeze. De ce interzicem? De ce ne unim în jurul unei idei? De ce condamnăm? De ce salvăm? Când vinovatul unei epoci se transformă în nevinovatul alteia? Ioana d’Arc, arsă pe rug pentru vrajitorie, e astăzi sfântă. Bărbați clandestini sunt sfinți sau sunt demoni? De ce vedem aceleași filme? De ce actorii din ele sunt zeii unui olimp modern? De ce îi dăm jos de pe piedestal și îi trimitem în pribegie? Listele negre ale lui McCarthy au distrus cariere din alte motive. Charlie Chaplin s-a exilat, acuzat de comunism. Puterii i-a fost mereu frică de ideile propagate la Hollywood, dar a și avut nevoie de ele. A vrut să le poată controla. Ce idei se încearcă să se controleze azi? Ce se cenzurează?
Memele lui Dawkins, precum genele egoise ce luptă pentru supraviețuire ne unesc azi aici pentru idei comune. Ne pot separa în alte zile, din alte motive. Pentru moment, să alegem ceea ce ne unește, să uităm ceea ce ne separă. Pesimismul este contagios, La fel și optimismul. Să-l alegem. Să ne lăsăm contagiați de câteva idei ce să ne ducă înainte. Să ne lăsăm contagiați de lectură și să îmbrățișăm seria Contagii.
Eu si coautarea acestui volum, l-am născut. Acum vi-l punem în brațe. Ideile noastre sunt în aceste pagini. De aici înainte, dumneavoastră decideți cum le trăiți, cum le gândiți, dacă vă veți contagia de ele, dacă veți alege acel tip de contagiu ce se cheamă succes. Și dacă da, să ne vedem cu bine la volumul doi. Iar până atunci, să ne fie de bine, să ne contagiem de cât mai multe idei bune și să ținem molimele la distanță.
