1
0
Laura Cătălina Dragomir
În lucrarea „Cucerirea Americii: problema celuilalt” Tzvetan Todorov abordează viziunea pe care europenii, în special spaniolii, au avut-o despre cei pe care i-au „descoperit” pe pământurile pe care ei înșisi le-au botezat cu numele de America, în onoarea lui Amerigo Vespucci. Și, deși se vorbește de viziunea europeanului despre celălalt, aceasta nu este una unitară ci o compilație de opinii. Ele diferă, pornind de la cea a lui Cristofor Columb, descoperitorul, la cea a lui Hernan Cortes, cuceritorul Mexicului, trecând prin cea a misionarilor precum Bartolomé de Las Casas, a lui Duran, un „metis cultural” sau cea a lui Sahagun, care ar putea părea mai apropiată și mai asemănătoare cu opera unui etnograf contemporan. Fiecare dintre aceste personaje europene face o construcție distinctă a imaginii celuilalt, în special datorită faptului că în societatea europeană a secolului al XVI-lea ia naștere noțiunea de individ, individ care poate ajunge să joace un rol mai important decât cel al colectivului. Un astfel de exemplu ar fi Columb, cu descoperirea sa, deși el este un personaj destul de special pentru că reprezintă tranziția de la Evul Mediu la modernitate. Într-o oarecare măsură așa vor fi toate personajele europene ale secolului al XVI-lea la care vom face referință deși, posibil, tocmai Columb să fie orientat spre concepțiile medievale mai ales în ceea ce privește aspectul religios.
Tzvetan Todorov, unul din principalii teoriticieni ai fantasticului și semiolog eminent, ne prezintă o istorie mitificată: „am ales o istorie mai apropiată de mit decât de argumentare, se distinge de ele în două planuri: primul pentru că este o istorie adevărată (lucru care mitul ar putea dar nu ar trebui să fie) și apoi pentru că interesul meu principal este mai mult cel al unui moralist decât al unui istoric; prezentul mă interesează mai mult decât trecutul”. Aici se observă dubla intenție a lui Todorov: el este conștient de faptul că istoria sa personală precum și contextul social-cultural pot afecta percepția lui despre trecut cât și de faptul că nu poate schimba prezentul prin intermediul trecutului. Altfel spus, a cunoaște trecutul nu prezumă că știm cum să ne înfruntăm prezentul. „Nu gândesc că povestea cuceririi Americii ar fi un exemplu în sensul că ar putea reprezenta o imagine fidelă a relației noastre cu celălalt; nu numai că H. Cortes nu este la fel precum Cristofor Columb dar nici noi nu mai suntem la fel ca acesta. Zicala spune că dacă ignorăm istoria riscăm să o repetăm dar faptul că o cunoaștem nu înseamnă că știm și ce trebuie făcut.”
Trebuie să știm că istoria este mereu scrisă de învingători. De când Columb a călcat pământul american, deja se dăduse drept câștigătoare tabăra europenilor, nu doar pentru că ei au fost cei care au „invadat” ci, mai ales, pentru felul lor de a fi. Astfel, din păcate nu cunoaștem viziunea băștinașilor despre ei înșiși și nici despre ceilalți (europeni sau indieni). Vom vedea și asculta mereu istoria prin ochii și prin cuvintele occidentalilor. Astfel istoria pe care o rememorăm este cea a europenilor în America văzută ca o expansiune a Europei, unde băștinașii sunt priviți ca ființe inferioare (animale) sau chiar simple obiecte. La început „europenii” erau doar spaniolii și portughezii, iar apoi li s-au alăturat olandezii, englezii și francezii. Dar dacă trebuie să existe un sentiment de culpă în actualitate ( legenda neagră) acesta va cădea întotdeauna asupra spaniolilor, deoarece ei au fost cei care au descoperit aceste teritorii.
Todorov se concentrează pe istoria descoperirii Americii, pe cucerirea Mexicului și pune accent și pe activitatea misionarilor care au ajuns ulterior. Spațiul temporal îl reprezintă secolul al XVI-lea iar accentul cade pe Mexic și Caraibe. Obiectivul principal îl reprezintă studierea „celuilalt”, termen prin care înțelegem băștinașii așa cum sunt ei percepuți și judecați de către europeni iar obiectivul secundar este analiza occidentalilor în rolul lor de observatori. Todorov înțelege concepția europeană actuală fără a lăsa să se interpreteze că europenii nu pot cunoaște și nu se pot face stăpâni pe istoria cuceririi Americii: Todorov este de origine bulgară și educat în tradiția franceză. Autorul posedă un avantaj major în ceea ce privește investigația sa și anume că a putut consulta sursele originale. Noi, cititorii, ne vedem limitați din acest punct de vedere. Cu toate acestea, cartea este plină de astfel de referințe. Chiar fără a vedea documentele originale, ni se poate sugera o idee destul de exactă despre ele deși aceasta poate fi o armă foarte periculoasă, deoarece nu trebuie să se simplifice povestea, să fie văzută dintr-un singur punct de vedere.
Este necesar să se înceapă prin a vorbi despre Columb, nu doar pentru că el a fost primul european care a călcat pământuri americane (deși există și păreri contrare) ci, mai ales, pentru că a fost primul care a adus în Europa informații despre aceste teritorii. În opinia lui Todorov, anul 1492 reprezintă începutul „proiectului” modernității: „Descoperirea Americii anunță și fundamentează identitatea noastră prezentă; chiar dacă orice dată care permite separarea a două epoci este arbitrară, nu există niciuna care să convingă mai mult pentru a marca începutul epocii moderne decât anul 1492, an în care Columb traversează Oceanul Atlantic.” Astfel, deși există mulți care vor să o nege „toți suntem descendenți ai lui Columb, cu el începe genealogia noastră”. O dată cu el se instaurează epoca modernă, data devine dată la care se naște și ideea de individ.
Dar cine este Cristofor Columb? Acest personaj în care coexistă concepții medievale și moderne. De ce a dorit el să realizeze această expediție? Răspunsul nu a fost unul simplu, fiind motiv de controversă. Ceea ce se învață în școală tinde spre varianta simplistă: Columb a plecat în căutarea unei rute noi spre Indii. Deși nu este un motiv eronat, el nu justifică în totalitate întreprinderea. Știm că exploratorul Columb trebuia să caute o modalitate de finanțare a acestei călătorii și ce argument putea fi mai convingător decât promisiunea descoperirii de noi teritorii, pline de bogății? Dar care au fost totuși motivele fundamentale?
Între motivele pe care le oferă Todorov se află ideea că exploratorul era o persoană foarte religioasă (posibil ca toți oamenii acelor timpuri să fi fost), care și-a dorit să reia proiectul cruciadelor (pentru „victoria universală a creștinismului”). În mod paradoxal, o trăsătură de mentalitate medievală îl motivează și îl impulsionează pe spaniol să descopere America și să inaugureze era modernă. În același timp, el este un individ modern interesat de observarea naturii și influențat de lucrările lui Marco Polo despre Orient. Deși ar putea părea un argument banal, are un oarecare potențial de veridicitate. Columb realizează interpretările sale prin prisma a trei sfere pe care Todorov le numește „naturală, divină și umană”. Identificăm astfel, poate nu accidental, trei motive pentru cucerire: cel uman (bogăția), cel divin (creștinizarea) și cel uman ( relaționat cu observarea naturii).
Conquistadorul are numeroase viziuni despre băștinași dar toate dovedesc slaba sau totala lipsă de cunoaștere și înțelegere a acestora. Prima dintre viziuni este cea a paradisului terenal și a locuitorilor săi care sunt buni și nevinovați iar cea de a doua este a răutății care îi caracterizează pe aceștia. El nu va ajunge niciodată să îi cunoască și să comunice cu adevărat cu ei. („Singura comunicare eficace se stabilește pe baza cunoașterii stelelor”). Columb nu dorește să îl cunoască pe „celălalt”. Ceea ce vede el este reflexia deformată a propriei imagini în alții. Când aceasta nu poate fi văzută, ceilalți sunt văzuți în lumină negativă (canibali, sălbatici). Pe Columb îl interesează doar ce vede sau mai bine zis interpretarea lui față de ceea ce vede. El tratează cu indiferență inclusiv opiniile colegilor de expediție. El este un fel de colecționar care consideră că elementele exotice trebuie luate suveniruri și duse acasă. Urmând această manieră de a vedea lucrurile, el aduce cu sine, înapoi în Europa, mostre de faună, obiecte dar și indieni ca probe ale succesului expediției sale. Columb nu se arată interesat de cultura sau limba indigenilor considerând că aceștia trebuie să învețe limba lui și nu invers. Considerându-se net superiori băștinașilor (lucru adevărat fiind dacă privim din perspectivă tehnologică), exploratorii sunt de părere că aceștia din urmă trebuie să fie cei care sunt obligați să adopte și să asimileze limbajul și cultura spaniolă. Marea contradicție întâlnită la Columb este că „dacă atâtea țări s-au luptat pentru onoarea de a-i fi patrie”, a fost tocmai pentru că el nu a avut niciuna fiind un străin pe propriul lui continent.
