Christian Paraschiv – Artistul, un profesionist cu menirea lucidității

Read Time:9 Minute, 27 Second

Laura Cătălina Dragomir

Christian Paraschiv (născut în 1953 la București în România) este un artist contemporan care trăiește și lucrează la Paris din 1986. Din 2000 are atelier UAP și la București. A absolvit facultatea de arte plastice cu Diploma de Beaux-arts «N. Grigoresco» București – promoția 1978. Lucrul său pe/cu corpul cât și pe piele este foarte prost văzut in România comunistă; artistul este considerat disident iar lucrările din seria Masculin/ Feminin sunt interzise. Neputând să mai expună timp de câțiva ani în România, Christian Paraschiv se stabilește ca azilant politic la Paris, unde devine un artist activ, mai ales în afirmarea direcției post moderne cât și unul din inițiatoriil curentului BIOART. Este artist multimedia, artist pictor, sculptor utilizând fotografia, arta video, creator de instalații, concepând și realizând proiecte multimedia (CD-ROM), producător și editor de CD-ROM și de cărți de artist. Fondator și creator de unități de formare în cadrul instituțiilor de pregătire de la Paris în domeniul artei plastice, infografiei și multimedia.

Se cheamă admirație nutritivă, o avariție aritmică a cui ( prin influența discreției) devine simultan unor personaje în a căror posibilitate ca interlocutori nu a crezut niciodată. Vă las să vă eliberați de identitate și de curriculum. Care e biografia pe care o admiteți?

„Biografia este o responsabilitate « morală »; cu cât îmbătrânesc, singurul argument care rezistă la drum lung: este necesară « fapta bună » !”

Ceea ce desenați vă permite să învârtiți lumea la stânga și la dreapta. Cât vă utilizați postura de militant?

„Lumea nu poate înțelege ceea ce cere Desenul! Rezultatul este prezentat în «lucrare»; atunci cei care sunt curioși privesc, analizează sau, cu nonșalanță, acceptă ceea ce nu înțeleg ca Înțeles! Artistul este un reprezentant cultural al locului unde s-a născut și a fost educat! Arta europeană trebuie să continue spiritul creștin, spirit pe care îl avem în noi de o manieră genetică! Vorbiți de o postură militantă pe care o regăsiți în multe lucrări semnate Paraschiv.

Multe lucrări din anii 80 au acest aer «numit dar nespus în cuvânt>>. Ciclurile Foișor/ Relicva/ Strunga au apărut din nevoia unei precizii bizantine, fapt refuzat și interzis de regimul comunist! O cruce pe o turlă de biserică nu trebuia să apară în fotografii sau filme sau opere de artă. Moș Crăciun devenise Moș Gerilă etc…

Am plecat din țară pentru că lucram la ciclul Feminin/Masculin, pe care nu mai puteam să-l mai expun; de trei ani era interzis, fiind vorba de corpul uman. Nu era pornografie. Nudul este o temă clasică în istoria picturii. N-am putut să înțeleg. Deci a trebuit să plec, ca să pot continua să expun. Pentru că nu se putea să lucrez în atelier fără să expun.”

Cât v-a interesat să fiți comod și cât eroic în ceea ce e trecutul dumneavoastră?

„În epoca comunistă nu ne puteam permite sa fim comozi! Comoditatea era apanajul securității, a vânzătorului de carne, de cafea, a șefului de restaurant etc… Seriile de lucrări realizate în acel timp erau legate de o curățenie interioară, de o adevărată nevoie a «Firescului». Nu acceptam incultura cu aer sovietic, nu puteam accepta cenzura care m-a lovit din plin neputând expune seria Feminin/Masculin, considerată ca fiind subiect amoral !

Nu a fost nimic eroic în afara faptului că am cerut azil politic în Franța, rezultat teribil pentru familia mea ( eu fiind considerat trădător de țară ). Fetița mea a fost dată afară de la grădiniță, soția mea și-a pierdut slujba ! Ne-am reunit după aproape 2 ani!!! Acum putem vorbi de eroism; am pierdut tot in România: colecția noastră de icoane cu 20 piese de piese din secolul XVIII și secolul XIX , biblioteca noastră personală cu circa 15.000 de volume, etc. Pe aeroport, la plecarea din România, i s-au confiscat soției mele lanțul și lingurița de botez a fetei noastre și un mic lanț cu o broască din jad! Soția și fetița au ajuns în Franța cu câteva haine și o pernă. Atât !

Deci, am luat-o de la capăt și am reușit să refacem totul în Franța, cumpărându-ne și o proprietate în Perche, lângă satul în care a scris Proust ultimele sale volume. În afara activității mele de artist am deschis și o școală privată de Arte și Meserii, în colaborare cu statul francez și Comunitatea Europeană, pe care am inchis-o după 22 de ani, când am ieșit la pensie!”

Sunt artiștii indisciplinați legilor sau doar persoane care identifică cauze ale lumii pentru care noi ceilalți nu suntem pregătiți?

„Artiștii au menirea de a fi lucizi, vigilenți cu ochii deschiși; ei reușesc să ajute adevărul acolo unde trebuie și să arate drumul celui ce „orbirea” i-a luat mințile !”

Cât de rentabil e instinctul în arta?

„În artă nu putem vorbi de instinct! Artistul este ca un asasin profesionist care își realizează fapta cu precizia gândului, calculul și disciplina repetiției; victima nu are nicio șansă! Lucrul la șevalet este o stare de profesionalism! Instinctul este folosit de amatori !”

Hemoglobina revelațiilor prin aduceri aminte. Ce a edificat, în om și artist, fiecare etapă a vieții sale?

„Aducerea aminte este anunțată deja în poemul fără vârstă Miorița: « Ba noi l-am văzut mergând spre trecut »!!! Gândul religios ne trimite la slăvirea celui ce s-a sacrificat pentru întreaga omenire! Civilizațiile s-au construit întotdeauna pe nevoia de amintire ! Cultura este o amintire cu care un popor rămâne!”

Ați avut vreun moment în care ați vrut să vă închideți conștiința, să vă puneți serios împotriva ei ca împotriva unui rival?

„Nu putem să ne opunem conștiinței adevărate! Conștiința ne dă o dimensiune rară a moralei ! Nu putem sancționa propria noastră conștiință fără să riscăm moartea !”

Vă vedeți în secret cu aură de geniu? Cum se împacă omul cu ceea ce aș numi „condiția piedestalului” ?

„Nu mă văd. De aceea, de fiecare dată când expun în România și lumea mi se adresează cu «Maestre» am o impresie ireală de anormalitate! De fiecare dată îmi repet că acesta este un obicei din România care, de altfel, nici nu știm de ce origine este „.

„Condiția piedestalului” cum o numiți este o falsă linie valorică! Cine poate să-și permită să dea lecții? În artă nu avem o competiție ; cine sare cel mai departe etc… Nu suntem într-un calcul matematic 1+1=2 Dacă ajungem să avem șansa de a concepe o operă deja putem spune că Dumnezeu este cu noi!”

Desenul e lucrul dumneavoastră de fiecare zi. Ce circumstanțe așteptați și căror proiecte?Care e proiectul care v-ar făcea să vă ridicați din pat și să vă spuneți „cred că mai mult de atât nu puteam aștepta de la viață” ?

„Lucrul meu de fiecare zi este mersul firesc al vieții, fara el parcă aș fi pierdut ceva! Pe mine nu mă interesează recunoașterea artistică. O dată ce ți-ai propus să faci un proiect, cum să zic, ai opera ta, care rămâne, și cine vrea să o citească, o va citi.

{Silvia Paraschiv (soția lui Cristian): Am aici un comentariu de făcut. Acum un an sau doi, nu are importanță, Christian era în fața șevaletului și îmi spune „tu știi, Silvia, eu m-am gândit : chiar dacă mi s-ar spune că nu voi deveni un artist mare, eu tot meseria asta aș face-o“.}

Exact, vezi, asta este! Trebuie să faci ce ai de făcut, să te cauți, să-ți cauți drumul și să începi să te cunoști, căci limbajul plastic exact asta îți permite. Eu cred că asta este o mare calitate a meseriei mele, și e un mare noroc să practici meseria asta, înțelegi, un noroc…”

Când ați avut clar cine sunteți? Majoritatea ne lăsăm domesticiți de imaginea celorlalți despre noi.

„Nu cred că este un moment spațiu-timp precis! Pe măsură ce trece timpul, conținutul «lucrului» se deznoadă singur parcă ; limbajul ca atare nu îl mai simțim ca o povară ci ni se alătură firesc fără efort; atunci cred că suntem, cum afirmați, clari cu noi înșine.”

Ale cui decorațiile, ale trecutului sau ale viitorului?

„Faptul că actul meu artistic este realizat în două țări complet diferite, îmi dă putere de muncă. Nu este vorba despre România sau despre Franța, eu sunt foarte mulțumit că am un proiect de lucru, o operă de realizat. Pentru mine doar asta e important.”

Ați fost și sunteți protagonistul multidisciplinarității; în ce formă de artă simțiți că „prezidați”?

„Multidisciplinaritatea am practicat-o dintotdeauna în România, mai întâi cu seria de fotografii deturnate și prelucrate cu fum până la cele decupate și remontate ca o « reimagine» (cercetări începute în anii 60); apoi pictură sculptură obiect mail art installatie land art performanta, video art, iar în Franța am lucrul numeric pe ordinator; deja în 1990 cream așa numitele CD-Rom de artist editate în 8 exemplare; apoi Bio Art proiect dezvoltat pe propria piele de cultura pe care am utilizat-o ca un Parchemin pentru transferul a unor scanere după propriul corp. Apoi proiectul Corp pour L espâce unde descriam felul în care corpul meu, după moartea mea, va trebui trimis în spațiu într-o călătorie fără de sfârșit, proiect anunțat și în presa franceză în 2008! Și, bineînțeles, alte forme de expresie pe internet.”

Rareori un interviu e o aspirație la confort, cu atât mai puțin când îți propui să ajuți cu exemple valori vitale. Cu dumneavoastră, intervievatorul nu știe câte oportunități poate avea. Eficace este metoda să muncești lăsând frica. Mulțumesc!

***

Premii și distincții:

2002 / Médaille d argent du Mérite et du Dévouement français / France;

2022 / Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Mare Comandor, Categoria Artele Plastice / România.

Lucrări în colecții publice, muzee și fundații:

Fonds de dotation Enseigne des Oudin, Paris, Franta, Muzeul de Artă Contemporană, București, România, MARE – Muzeul de Artă Recentă București, România, Fundația Anastasia Bucharest, România, Muzeul Național de Artă Cluj-Napoca, România, Muzeul Național de Artă Iași, România, Muzeul de Artă Bacău, România, Muzeul Național de Artă Craiova, România, Muzeul de Artă Botoșani, România, Universitatea Marc Bloc, Strasbourg, Franța, Collection Atelier Baustelle, Bagnolet, Franța, Fondation Volpe Stessens, Buenos Aires, Argentina, Media Art Festival, Friesland, Olanda, Vidéo Basil, Sao Paolo, Brasilía, M.N.A.M. Centre Georges Pompidou, Paris, Franța, Collection libraire Chercheur d`Art, Rennes, Franța, Collection libraire Wilmot, Charleroi, Belgia, Bibliotheca d`Arts Graphiques Ville de Paris, Franța, Médiathèque d`Issy – les – Moulineaux, France, Ciber@rt, Valencia, Espagne, Ars Electronica, Linz, Austria, Brighton University, Brighton, Anglia, CAC Basse Normandie, Caen, Franța, Fonds National d`Art Contemporain, Paris, Franța, Vidéo Forme, Clermont-Ferrand, Franța, Museum Nicéphore Niepce, Chalon-sur-Saône, Franța / Fondul de Artă Contemporană Paris, Franța

Expoziții personale / selecție:

Tumuli, Atelier 35, Orizont Gallery, București România (1979)

Strunga, Simeza Gallery, București, România (1982)

Strunga, Helios Gallery, Timișoara, România (1983)

Black is the color of language, Galerie A l’Enseigne des Oudin, Paris, Franța (1986-2011)

Bio Art Skin/Body, Galerie A l’Enseigne des Oudin, Paris, Franța (1990-2013)

Rétrospective exhibition 1977-2007, National Museum of Contemporary Art, București, România (2007)

Rétrospective exhibition 1977-2007, National Museum of Art, Iași, România (2008)

Nomos, National Brukenthal Museum, Sibiu, România (2011)

Skin/Body, Romanian Cultural Institute, London, UK (2012)

Sorry!, Victoria Art Center, București, România (2014)

Diary 1966-2014, RIVAA Gallery, New York, USA (2014)