Laura Cătălina Dragomir
Când ne referim la posibilitatea asimilării culturale sau la pierderea limbii materne în rândul tinerilor, trebuie să ne fie clar că sunt realități care nu așteaptă și că perspectiva face ca implicarea noastră să nu fie doar una punctuală, se impune construirea unor proiecte coerente.
Vorbim de o cursă de fond pentru recuperarea certitudinilor culturale românești în spațiul diasporean.
Problema de la care pornim nu este ceea ce ne amintim despre România și o posibilă predispoziție la a păstra subiectiv, problema apare atunci când ne referim la generații care au văzut puțin sau deloc România și au auzit despre ea din surse care, posibil, au anexat exclusiv informații negative.
Esențială devine astfel supraviețuirea culturală a românismului, lucru care ne va permite ulterior să ne identificăm și să reacționăm ca o comunitate.
Înainte de a înfrunta condiții externe obiective trebuie să deparazităm ceea ce influențează propriile noastre percepții.
Trăim într-o societate hiperconectată, ceea ce se traduce prin a face față unor provocări în relație cu care, ca agenți culturali, trebuie să ne prezentăm contundenți la ora reacțiilor.
Implicarea trebuie să se facă arătând coerență și stabilitate, doar în acest fel putând noi să câștigăm atenția cuvenită pentru România.
În Diaspora spaniolă a prezentului vorbim de existența acelei etape în care au început să apară informații bune după perioade de vești rele.
Colaborarea cu instituții spaniole pentru organizarea de evenimente culturale comune, utilizarea platformelor online pentru a conecta comunitățile, precum și sprijinul oferit de autoritățile românești și spaniole sunt aspecte pozitiv funcționale și ușor identificabile.
Tradițiile oferă un sens identitar și o continuitate culturală și chiar dacă recunoaștem cu toții că familia este principalul vector de transmitere a acestora, instituțiile culturale pot și trebuie să joace propriul rol în acest proces.
Evenimentele culturale aduc comunitatea împreună și crează oportunități pentru a transmite valorile și tradițiile românești către generațiile mai tinere.
Nu putem să ne deconectăm de la realitate, putem însă să anticipăm posibilități și să avem grijă de felul în care alegem să trăim, inițial, la nivel individual și, ulterior, comunitar, lângă ceilalți.
Conservarea limbii, obiceiurilor și tradițiilor românești trebuie să se transforme în parte a vieții noastre de fiecare zi.
În momentul în care vom avea clar că ne înțelegem cu lumea, chiar și atunci sau poate atunci cu atât mai mult, când înlesnim cunoașterea și lărgirea universului, pornind de la calea directă oferită de limba maternă, vom ști și de ce este atât de important să o includem în toate proiectele noastre.
Procesul de păstrare și promovare e unul care implică eforturi, existând și momente în care el nu este ușurat de contextul social.
De aceea este atât de important să nu existe actori cu rol semnificativ și actori secundari.
Se impune să conștientizăm un rol și ponderea pe care acesta trebuie să o aibă, una sporită.
Românismul trebuie să fie o preocupare permanentă și ea trebuie să se manifeste prin găsirea celor mai eficiente modalități de promovare consecventă a tot ceea ce poate contribui la recuperarea- formarea unei conștiințe de țară, a unor tineri capabili să înțeleagă și să aprecieze valorile care ne definesc ca neam.
Diaspora, ca organism, a început să funcționeze, la nivel de inițiative, atunci când s-a produs o conectare reală cu noi înșine, prin raportare la realitățile unei lumi exterioare noi.
Am putea spune că am pus picioarele pe pământ, unul de adopție și altul, simbolic și pas cu pas am început să câștigăm eficiența.
România Diasporei a încetat să mai fie una congelată în timp, obiectivul major fiind atins: ne-am recuperat ca identitate, am identificat atributele care ne conferă individualitate.
România Diasporei nu e una copiată, am reușit să oferim, în destule cazuri, vizibilitate esenței.
De aceea credem că distanțele aparțin geografiei și nu se pot influența. Am făcut să dispară distanța față de Sinele național.
Contactul cu România de acasă, mai ales când referirea se face la generațiile tinere, nu trebuie să se rezume la o simplă deschidere a unor depozite de informații.
Proiectele trebuie să prindă perspective îndelungate și pentru aceasta e necesar să se pună în mișcare valorile formative superioare, interesul și dragostea față de origine fiind poate cele care cel mai mult ar trebui subliniate.
