Aner

0 0
Read Time:10 Minute, 45 Second

Laura Cătălina Dragomir

(Foto: picturi Eduardo Kingman)

Anernu venise bolnavă de nimic sau cel puțin maică-sa o învățase să fie suficient de umilă cât să povestească doar ce o interesa pe femeia de care depindeau. Poate era un fel de-a-i reaminti că Aner se eliberase de orice formă de recompensă și că nu era nevoie ca Seño să treacă pe la ea să-i vorbească nici măcar înainte de patru după-amiaza, oră pe care o respecta și care se putea spune când era vorba de ieșirile cu prietenele.

Înțelegea puțin dar era un lucru care o afecta numai pe ea, mama uita cu niște medicamente care o făceau să adoarmă, nici una nici alta nu aveau jucării și una, și cealaltă nu trebuiau sa se trezească plângând.

O pastilă pe care o lua cu un iaurt, pe care îl lăsa desfăcut și pe care cineva important înțelesese că e necesar să o aibă gratis toți străinii care nu primesc ajutoare bănești.

Aner putea fi selectivă, dar asta ar fi însemnat să acorde atenție și să decidă. Prefera să închidă ochii și să-și imagineze ce putea fi mai rău. Mama venea de puține ori să îi spună ceva sau să o separe de peretele de care se lipea și care ar fi putut să-i provoace pneumonie dar nu-i făcuse. Despre angajată, Seño îi spunea angajată mamei, se credea că e mai bine să n-o atingă înainte de a pleca acas’. Se vorbea mult despre faptul că menajerele nu ar trebui să-și aducă copiii la muncă, deși anumite mame o puteau face, chiar dacă nu mergeau atâția kilometri pe jos, așa cum făceau ele. Aner nu știa încă cine sunt acele mame sau ce s-ar fi întâmplat dacă s-ar fi întâlnit față în față. Știa însă ce trebuia să facă pentru ca mama să nu se dezorienteze. Corpul ei respira ca atunci când se vindecase de varicelă, încă fiind destul de slăbită. Mama înțelegea și începea să muncească iar, încet și, pe urmă, din ce în ce mai departe de ea, ca și cum ceva ce a pierdut ar fi trebuit să se întoarcă orice ar fi fost.

Aner nu fusese la nicio nuntă și la niciun botez. Dar își permisese să se gândească cum e să fii orfană. Știa că n-ar fi suportat să fie orfană imediat după moartea mamei. Abia când mama ar fi împlinit mai bine de un an moartă, ar fi fost de înțeles să fie orfană și să supraviețuiască.

***

Mai înainte de-a o chema Aner, Seño îi spusese că are noroc, mare noroc.

Se gândise că n-avea de ce s-o lase să afle adevărul și se limitase să-și termine foamea cu ușurarea celui care încheia toate conflictele știind că ea și mama se aveau una pe alta. Seño era singura persoană pe care n-o puteau deplasa din viața lor. Fără ea, ar fi stat în fața oamenilor spunând tot ce ei ar fi avut nevoie să știe. Le liniștise ambițiile, așa cum se vindecaseră alții se vindecaseră și ele de țara în care trăiseră și, doar rareori, se mai țineau de mână.

Pielea era o drăgălășenie pe care o cunoscuse înainte dar care acum nu ar fi făcut altceva decât să îi întârzie mamei munca. Și cum și-ar mai fi întâlnit viața cea nouă dacă ar fi stat mereu una lângă cealaltă, sau Aner mângâind cu degetele ei degetele femeii?

Aner avusese un nume frumos, un nume căruia nu i se întâmplase nimic până în ziua când, într-o îndrăzneală de om care are mai mult decât niște cenți ca să mănânce, Seño îi vorbise cu „Aner” și, ca toate lucrurile care se întâmplă cu repeziciune, numele o ajutase să recupereze din greutatea pierdută înainte de țara pe care urma s-o cunoască. Cu un nume așa frumos ca Aner ar fi fost și păcat să o întâlnească cineva pe stradă, ea și mama având ce să mănânce, și, preț de câteva minute, să ezite neștiind dacă e de-a lor sau nu. Aner era numele cu care, cândva, proprii ei copii, că ar fi putut avea, se puteau întoarce acasă.

Fusese un necaz care trebuise și pe care nu îl ruinase și, așa cum era de așteptat, după o vreme nu s-a mai vorbit deloc despre asta.

***

Viața nu e importantă, locuim pe strada Guifre 18 și asta ne ajută să nu ne pierdem de ceilalți oameni.

Mama și-a cumpărat o rochie nouă, cu care ar putea sta în picioare, pe marginea unui trotuar, sau ar putea intra în oricare parc cu certitudinea vulnerabilității scăpată de întrebări incomode.

Să te uiți la oameni, acolo unde nu ești dorit, ondulând un accent asupra căruia s-au imaginat toate originile, să-ți pese doar de muncitoarele care ți-au făcut rochia și de cum se spală țesăturile colorate vara, aici vorbim despre ce e important.

Aner nu se simțea amenințată de noua condiție a mamei.

Îi păsa, începuse din nou să continue frumusețea uitându-se la cei cu care se întâlnea. Mama nu mai aparținea mamei ca înainte, mama era prea ocupată să stea în aceeași casă cu rochia, Aner era fiica unei femei care avusese bani să-și cumpere o rochie și să se descurce și după aia să trăiască.

Seño avea dormitoare albe, cu pereți albi și cearceafuri albe. Aner nu știa de unde încep dormitoarele și nici cine trebuia să se odihnească într-atât încât mama să n-aibă niciodată timp pentru ea. Când stau împreună, Aner nu întreabă și nici mama. Poartă mereu haine curate, undeva la mii de kilometri distanță. Nu toți oamenii își pot exprima iubirea prin lipsa erupțiilor cutanate.

Unii nici măcar n-au auzit despre asta. Ele sunt norocoase, e un noroc.

***

Distanța făcea să nu trebuiască să explice, își recunoștea corpul ca pe ceva concret, care urma să rămână cu ea, un străin pentru care nu se mai putea face nimic și de pe care trebuia îndepărtată orice urmă de deteriorare.

Știa unde își ținea stomacul și fața, le susținuse pe amândouă în mâini, fetele blonde nu înseamnă că încă există bunătate pe lume, o decisese ea în timp ce loviturile o acopereau fără ca măcar să le vadă.

Aner recunoștea că ar fi putut să nu supraviețuiască, de asta se pieptăna punând cărarea până la spate, unde începea melcul debil și creț pentru care nu avea nicio explicație, nici măcar în pozele vechi ale mamei.

O admirase pe Seño, bărbatul ei nu mai era dar ea continua să se înfurie pentru ca nu-i mai rămăsese niciun loc în care să meargă și utiliza bucătăria ca pe un substitut care să o aducă iar în vechea sa viață.

Seño habar nu avea că bucătăriile sunt locuri unde se gătește sau se fac prăjituri, mereu există oameni care rămân ca să aibă cine povesti.

Seño avea pantofi cât pentru toate trei și asta putea fi o bună explicație pentru a nu se simți vinovată.

***

Ca toate celelalte puține bunuri ale ei, Aner își ținea picioarele dezordonate, triumful obscur al ciorapilor atârna la numai câteva minute după ce și-i punea. Furia vibrantă o făcea să îi bage pe dinăuntrul pantalonilor, congestionând un elastic pe care mama îl recuperase cu senzația omului care crede sincer c-ajută.

Aner nu văzuse niciodată Barcelona așa că Barcelona putea fi ca oricare alt oraș din care se puteau trimite pachete.

Mama trimitea ulei de măsline, ceea ce o făcea să creadă că există un loc pe lume care se susținea economic datorită uleiului din Barcelona. Înapoi nu veneau niciodată, chiar dacă mama nu uita să pună adresa lui Seño. E posibil ca uleiul mamei să nu fi avut niciun fel de influență sau chiar ca oamenii aceia să se fi întrebat, nu o dată, cine e femeia care părea că îi cunoaște într-atât.

Aner trăia ca să-și recapete forțele, câteodată se asigura că nu se știa ce alesese. Obișnuia să le numească lucruri care îi puteau influența viitorul.

***

 

Oricât de jignitoare părea viața celorlalți, ea nu putea fi evitată și Aner se limita să nu mai facă profeții despre evenimente irevocabile, încerca doar să o impresioneze pe mama transformată brusc în cea mai bună elevă din clasă, cu eforturile ei îmbrăcate-n nisipul plămânilor.

Mama știa că în viața lui Aner vor mai intra femei, mama e foarte bolnavă și asta o face gentilă, formalitățile îi dau aspectul unui om pentru care merită să lupți.

Aner n-o să se înscrie la nicio facultate de medicină, n-o să se căsătorească pentru a nu se mai pierde încă o generație, n-o să intimeze după ce mamei o să-i cadă părul.

Deocamdată atât e suficient.

Deocamdată nu și-a pierdut mama, o credea pe cuvânt.

***

Seño continua interesată de mama, altfel nu ar fi alimentat-o, ci ar fi căutat să o înlocuiască, așa cum făcuse cu toate menajerele care luaseră decizia să se căsătorească sau doar, ca semn de viață, să aibă un bărbat alături.

Aner o motiva îndeajuns încât să-și dorească ca totul să iasă bine, faptul că era încă o copilă, doar îi demonstra că există impedimente.

Putea să nu se ascundă de obiecțiile celorlalți, niciodată nu privise clandestinitatea ca pe o demonstrație gestantă, mersese pe jos până la casa de pe Guifre.

Ea era sănătoasă, mama avea cancer, lucrurile funcționează așa.

Aner o obligase să-și extindă promisiunile, descoperise că tot timpul în care o privise nu fusese decât o încorporare rapidă a inteligenței adolescentine, ajunsese să o știe de parcă nu ar fi dormit mereu în camere separate. Aner îndeplinea o recunoaștere a unui corp amabil care nu tușea niciodată în prezența ei.

Abia singură, sângele îi cădea la picioare. Batistele, ca altădată cămășile de noapte, făceau piruete.

***

Mama se îmbolnăvise pe 21 octombrie. Trecuse de la muncă la boală, rușinată de exigențele birocratice, fără măcar să poată alege cine să fie medicul care să o anunțe că se va întâlni o dată și încă o dată cu cei 40 de ani.

În aceeași zi, îi dăduse banii pentru cumpărături lui Aner, încă nu aflase că putea continua să fie femeie umezindu-și mâinile și trecându-le pe deasupra obrajilor.

Nimeni nu fusese de față când îi dăduse banii deși mama gătise feluri de mâncare pe care le știa de dinainte și Aner se arătase tânără și lipsită de experiență.

Mama devenise acea parte a familiei care nu mai putea face nimic, privilegiul de-a nu pune lucrurile la loc o transformase într-o persoană importantă și speriată. Abia mai târziu, moartă, avea să fie moartă și, la fel, speriată.

***

Aner era singura din casa lui Seño care nu fusese soția nimănui și nici nu încerca să afle.

După mama, îi rămăseseră ritualuri și un fel de penar dintr-un argint uniform în care, din precauție, pusese doar un pumn de cenușă din toată avalanșa pe care corpul o impulsionase.

Mama ocupa tot penarul și asta era un lucru bun, abundența ei fusese cântărită, un prematur cu picioare legate. Penarul cu mama e cel mai frumos lucru pe care Aner îl are, lui Aner îi pasă ce se întâmplă cu lucrurile frumoase, lui Aner i-a dispărut mama, Aner se joacă cu penarul și nu obosește.

***

Decepțiile nu îi amânaseră curajul, pentru o fată care nu avea unde să se întoarcă, aștepta să fie în război așa cum altele își extindeau planurile de măritiș deposedând amanții ca pe pariuri sigure. Aner găsise modalitatea să citească fără să trebuiască să semneze nicăieri, tivul gros ascundea suficient cât să aibă și cămin și patrie pe câțiva ani.

Hainele care nu stăteau niciodată în sertarul cu haine erau precauția celui care așteaptă pentru că are un plan. Mama era în siguranță, moartă, fără grija de-a ști cum putea să crească un copil fără tată, nu mai trebuia să aștepte nimic ca s-o ajute.

Actele mamei arată o față frumoasă, pe care aproape niciodată nu și-o punea. Acte cu mama măritată, cu mama încrustată cu Aner.

Aner nu mai umblase cu acte de când ajunsese în Spania. Atunci fugeau, acum decidea pentru mai mulți.

Rotundă, fotografia îi atingea sânul. Aner îi povestește mamei totul.

***

Mătăsurile lui Seño stăteau împăturite pentru casă și biserici, episoadele rapide de grijă neprinzând-o niciodată limitată de fonduri.

Deși n-ar fi trebuit comparate, viața și moartea sfârșeau venind ca un proiect comun care necesita pregătiri, un Dumnezeu luat prin surprindere ar fi derapat ambițiile femeii.

Dizidența o împingea pe Aner spre casa despre care știa unde e, vorbea despre ea cum se face cu lucrurile care se pot suporta, voința e-o penicilină de pe piața neagră.

Pe holul lung puteau trece mașini cu lapte, puteau întoarce mașini cu lapte, deciziile sunt dintre puținele posibilități de contact vizual.

 

 

About Post Author

Laura Cătălina Dragomir (n. 8 iulie 1976, Buzău) este poetă, jurnalistă, blogger și mediator cultural; de 16 ani trăiește în Ulldecona, Spania. A studiat Comunicare și Relații Publice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza " din Iași. A publicat poezie, proză, eseuri, articole și traduceri în publicații ca 13 plus, Axis Mundi, Itaca, Antares, New York Magazín, Sintagme literare, Argeș, Mozaic, Feed-back, Boema, Cenaclul de la Păltiniș, Emigrantul, Prăvălia culturală, Bucovina literară, Cafeneaua literară, Spania literară, Echinox, și diverse platforme online specializate: ecreator, omiedesemne, presadiasporei, parnas21.blogspot.com, agentiadecarte.ro, utopiqa, letralia.com, laempirica.blogspot.com, margencero.es, revistaarchivosdelsur.blospot.com, muckrack.com, plazacatorze.com, canal-literatura . com. A realizat rubrici periodice de analiză culturală și socio-politică în revistele Robarna, Gazeta de Spania și Români în Andalucia; a colaborat cu Radio Iași și cu Radio Trinitas. Membră ASARS / Asociación de Escritores y Artistas Rumanos de España, Laura Cătălina Dragomir este o prezență constantă și o figură marcantă în cadrul întâlnirilor asociațiilor de profil din Peninsula Iberică. A publicat volumele de poezie „Una și aceeași față a diferitului", „Caracterul triumfal al înmormântărilor cântate", „Nunanit” (poezie pentru copii, în colaborare cu artista plastică Iulia Șchiopu). În 2022 a publicat volumul I de eseuri din seria „Contagii"(scrisă în colaborare cu Nona Oprixor"), volumul de analiză socio-politică „Capitalizarea semioticii narative în spațiul politic european" și „Caietul Dragomirei" (caiet auxiliar de gramatică a limbii române). De asemenea, a tradus „Vara Tequila", o antologie poetică a scriitorului Nicolae Coande, și „Butonul de panică”, volum de poezii al scriitoarei Gela Enea. Este prezentă cu texte în antologia „Povești călătoare”, vol. II, coordonator Ciprian Apetrei, și în Antologia Festivalului Internațional de Poezie Getafe 2022. În prezent lucrează la alte două volume bilingve ale poeților Artiom Oleacu (Rep. Moldova) și Javier Claure (Bolívia). Printre proiectele care vor vedea în curând lumina tiparului se află „Cultura de proximitate"(volum de interviuri). Pe Youtube are canalul pentru copii Aventurile Dragomirei https://youtube.com/@aventuriledragomirei23?feature=shares
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *