Articole

Scufița Roșie și lupii lumii

Fragment din volumul Bărbați Clandestini, al doilea volum al seriei Contagii, de Laura Cătălina Dragomir și Nona Oprixor

Originile poveștilor pentru copii se pierd uneori în timp iar miturile ce le alimentează vin din copilăria umanității. Scufița roșie s-a deghizat astăzi într-o istorie inofensivă, în multe din țările lumii, adaptându-se la toleranța vremurilor. Problema este că narațiunea, astăzi banalizată, a abandonat drumul mitului. Cei ce au impus schimbarea s-au gândit la un tratament mai uman pentru bietul lup, dar nu au realizat niciun moment că în acest proces, au abandonat sensul mitic. Personajele, animale antropomorfizate, aveau rolul lor profund. Lupii provocau teroare sătenilor, atât în neolitic, cât și în Evul Mediu. Pentru copiii de azi, lupul e un câine mai ciudat, care trăiește în Grădina Zoologică.

Publicarea Poveștilor fraților Grimm, în urmă cu două sute de ani, a stârnit un enorm interes pentru folclorul tradițional, cel al „oamenilor de rând”. Inspirată de metodele Grimm, o nouă generație de cercetători a ieșit din bibliotecă și s-a aventurat în cătunele și casele țărănimii, pentru a colecta basme despre fiare magice, mame vitrege rele, obiecte fermecate și eroi neobosiți. De atunci, știm mult mai multe despre poveștile noaste.

Umanitatea și-a avertizat copiii despre existența pericolului, dând umanilor prădători, aspect de animal. Fie că ne gândim la Capra cu trei iezi, fie la Scufița roșie, ideea este că adulții au încercat să-și programeze copiii să nu aibă încredere în necunoscuții cu aparente bune intenții. În Asia, copiii caprei erau victimele unui tigru. Vorbim despre poligeneză, despre același mit răsărind sub forme diferite, la mari distanțe, în culturi ce se ignorau reciproc. Poligeneza acestui mit ne demonstrează cât de important este faptul că vine din spaime și experiențe comune întregii umanități, din cele mai vechi timpuri. Și cel mai prostesc lucru pe care îl putem face este să adulterăm mitul. Vorbim despre o sinucidere spirituala.

Evident, mitul își adaptează forma la evoluția societății, se schimbă în pas cu vremurile, dar tema lui trebuie să fie mereu aceeași. Într-una din variantele medievale germane, Vânătorul salvează Scufița, dar nu o înapoiază părinților, ci o ia cu el, în creierii munților, în pădurea infinită, unde trebuie să-i fie soție: lui și celor șase frați. Și nimeni, niciodată, nu a mai văzut-o de atunci.

Prin urmare, salvatorul poate fi un prădător și mai mare. Oamenii au preferat până la urmă forma cu sfârșit fericit. Basmul în care vânătorul este un prădător mai mare decât lupul, s-a pierdut. Poveștile provoacă emoții. Creierul nu distinge între realitate și ficțiune. De aceea plângem la filme. Aceste mituri, sub formă de povești infantile, au rolul de a programa mintea copiilor pentru a se apăra de pericole. Trebuie să înțelegem că așa se asigură, într-o formă pe care copiii o pot asimila, circulația unui mit în care ei pot fi victime, în momentul în care scapă de sub protecția familiei.

statuia Scufiței Roșii (Schwälmer Brunnen), din Alsfeld, Germania

Lupul din Scufița Roșie nu este un lup adevărat, ci un uman. Tema mitului nu este protejarea lupilor pe timpul schimbăriloti climatice, ci protejarea copiilor. Exact de aceea vom găsi același mit în Amazonia, în legendele indo-americane, sau în Japonia medievală, dar în altă poveste, ascunzând prădătorul în blana altui animal. Lupul din Capra cu Trei Iezi, în forma dată de Ion Creangă, se îmbuibă și cade într-o groapă în care arde de viu. Asta este forma în care societatea se apără și pedepsește, transmițând mesajul că atacatorii de copiii nu sunt bine primiți în sânul ei.

Povestea conține o violență simbolică, dar împotriva „oamenilor răi”, nu una reală, împotriva lupilor. Arderea lupului este echivalentă cu dinamitarea lui Tom, de mâna lui Jerry, iar în desenul animat, nu este vorba de un manifest psihopatic contra pisicilor și în favoarea șoarecilor.

Lupul este, de exemplu, Jeffrey Epstein, oferind un aparent lux, unor minore aflate în situații disperate, pentru ca apoi să comercializeze favorurile lor sexuale. „El a agresat copii care erau deja vulnerabili”, a spus Martina Vandenberg, fondatoare și președinte al Centrului de Drept pentru Trafic Uman, despre faptele lui Epstein. „A profitat de copiii din sistemul de plasament. A profitat de copiii care erau deja abuzați”.

Protest împotriva lui Jeffrey Epstein, fotografie de Stephanie Keith (Getty Images)

Epstein a fost investigat de câteva ori, dar cazul lui nu a ajuns în justiție. Lupii se protejează între ei. Acum, după sinuciderea cam dubioasa a lui Jeffrey Epstein, societatea nu mai poate avea o reparație, nu mai poate să îl ardă în groapă (în mod simbolic). De aceea i-au demolat vila din Palm Beach. Infama casă nu se poate scoate la vânzare, chiar dacă poate ar exista cumpărători care să nu fie deranjați de suferința fetelor ce au trăit între acele ziduri. Nu toate casele monștrilor se dărâmă. Dar în acest caz, în care Epstein s-a ridicat la nivelul de prădător mitic, marcând conștiința colectivă, după ce lupul i-a mâncat pe „cei trei purceluși”, satul întreg (societatea) i-a dărâmat casa, chiar de era mare și rezistentă.

Vila lui Jeffrey Epstein din Virgin Islands, supranumită „Insula Pedofililor”

Se crede că Charles Perrault și-a bazat textul pe o poveste populară străveche, cunoscută sub numele de „Povestea bunicii”, ale cărei versiuni au supraviețuit în tradițiile orale din Franța rurală, Austria și din nordul Italiei. În multe dintre aceste povești, fetei îi lipsește scufița atât de caracteristică. În plus, ea reușește să-l înșele pe lup înainte să fie mâncată: după ce în sfârșit a intuit deghizarea răufăcătorului, fata cere să iasă să-și facă nevoile. Lupul acceptă, fără tragere de inimă, dar îi leagă o frânghie de gleznă pentru a o împiedica să scape. Afară, fata deznoadă frânghia, o leagă de un copac și fuge în pădure.

Sunt foarte, foarte multe variantele. Este logic. Aceste povești au izvorât din succesul mitului, care la rândul său a circulat și încă circulă, din necesitatea de a proteja copiii. Fie că sunt singuri acasă, fie că sunt în drum spre bunica, copiii sunt atacați de lup sau de tigru de milenii, trecând prin fabulele lui Esop, ajungând la Charles Perault și Ion Creangă. Miturile sunt arme vitale, iar alterarea lor ne pune supraviețuirea în pericol. Uciderea miturilor, ca semn al modernității, vine din neînțelegerea profundă a rolului acestora.

Listele de delincvenți sexuali împotriva minorilor ce pot fi găsite pe Internet in Statele Unite, amestecă prădători în serie cu indivizi ce au sărit calul. Listele nu fac diferența între unii si alții. Evident, de câte ori se întâmplă ceva unui copil din cartier, cei ce apar pe liste sunt suspecții uzuali. Se plâng că sunt hărțuiți. Unii poate sunt, și poate sunt pe nedrept arși în permanență în groapa caprei, din frica societății ce e dispusă la orice pentru a-și proteja descendența.

Avem instinctul de a stigmatiza monștrii. Vine din instinctul de apărare și este logic. Oamenii sunt foarte înclinați să facă liste negre și să lapideze, fără a sta prea mult pe gânduri. Bun sau rău, lupul o ia pe coajă. Poate de aceea prădătorul se deghizează atât de bine, chiar în vânător, sau chiar în victimă.

Gravura lui Gustave Doré pune în același pat lupul și fetița. Asta mi se pare esența mitului și a avertismentului. Lupul profită de inocența copilului. Fetița crede că vorbește cu bunica, deși nu o recunoaște, pentru că se află sub un acoperiș familiar, unde s-a simțit mereu bine și în siguranță. Dar această imagine, ilustrația scenei în care fetița verifică aspectul bunicii, interogând-o despre urechi, despre voce, este transmutarea unei scene ce are loc în realitate, pe întreaga planetă, fără întrerupere, mereu și mereu. Vorbim despre mii de copii, fetițe și băieți, înșelați de persoane familiare, de vecini și chiar de rude, abuzați sexual în secret ani de zile. Unii copii supraviețuiesc traumatizați, alții dispar sau mor.

Scufița roșie uimită de aspectul bunicii sale: Gravură de Gustave Doré

Lupul nu este sexy! Lupul nu poate fi tratat bine în poveste. Dacă mitul trebuie să evolueze, atunci lupul trebuie să-și schimbe forma de a manipula. Azi poate să-i ofere copilului (băiat sau fată) o consolă Playstation. Dar impunerea unei imagini care să nu sperie, să nu avertizeze, reprezintă victoria prădătorilor, care sunt atât de puternici, că nu doar se ajută pentru a nu ajunge în fata justiției, ca în cazul Epstein, ci chiar alterează miturile ce îi expun de când există omenirea.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button