Where the streets have no name: de la bărbați autocrați la femei remarcabile

0 0
Read Time:6 Minute, 22 Second

Laura Cătălina Dragomir

Harta stradală a orașelor spaniole este plină de oameni pe care nimeni nu îi cunoaște. Puținele femei apar adesea fără numele de familie sau alte semne de identificare. Córdoba a decis în 2005 să aprobe stabilirea unei cote de 50% de nume feminine ce vor fi folosite în cazul noilor drumuri denumite cu antroponime.

Spania a redenumit sute de străzi care purtau nume de bărbați – în special bărbați din epoca dictatorului spaniol Francisco Franco – punând în schimb nume de femei. Și nu doar de femei spaniole! Ies deci ofițerii fasciști și vin femeile remarcabile, de la Rosa Parks, la matematiciana, astronoma și filosoafa greacă Hipatia din Alexandria.

O foarte lungă perioadă, 90% din străzile spaniole au purtat nume de bărbați. Problema reprezentării feminine nu se referă doar la cifre, ci și la profil. O privire asupra femeilor care își împrumută numele străzilor din Madrid arată că 83% au fost selectate din motive religioase – fie că sunt reprezentări ale Fecioarei Maria, fie sfinte sau călugărițe – și reprezintă o tendință care este completată mai ales cu nume de regine. Amplasarea străzilor este un alt indiciu al inegalității de gen. Bărbații domină centrul orașului și bulevardele, în timp ce femeile apar în cartierele periferice și destul de modeste.

În ultimii ani, traseele dedicate figurilor catolice feminine au continuat să fie inaugurate: strada Virgen de Loreto (Huete, Castilla-La Mancha), strada Virgen de las Lágrimas (Jaén) sau strada Virgen de la Piedad (Antequera, Málaga). În 2012, într-un război ideologic al denumirii străzilor din Sevilla, Juan Ignacio Zoido (PP) a inaugurat strada cu numele Nuestra Señora de las Mercedes pentru a o înlocui pe cea a lui Pilar Bardem. Numele actriței fusese ales de echipa guvernamentală anterioară (PSOE-IU) pentru a înlocui bulevardul cu denumire francistă, General Merry, în aplicarea Legii memoriei istorice.

„Dacă poți schimba o stradă, poți schimba lumea”. Fraza a fost făcută celebră de către Janette Sadik-Khan, comisara pentru transporturi din New York în timpul primăriei lui Michael Bloomberg, din 2007 până în 2013. În Spania, această metaforă s-ar putea aplica mai degrabă la numele străzilor. În trecutul apropiat, în toate orașele spaniole, iar în prezent, în destule încă, multe dintre străzi se referă la figuri relevante sau evenimente remarcabile din timpul regimului totalitar francist: generalul Millán Astray, generalul Varela, căpitanul Meca, Căzuții din Divizia Albastră, generalul Dávila, Plaza del Caudillo sau Locotenentul Robles, sunt doar câteva dintre exemple.

De când guvernul prezidat de José Luis Rodríguez Zapatero a aprobat Legea Memoriei Istorice în 2007, încetul cu încetul multe municipalități au decis să revizuiască vestigiile războiului civil și ale dictaturii și să înlocuiască referințele numelor străzilor.

Absența străzilor cu nume de femei nu este în niciun caz o problemă exclusiv spaniolă. În Roma, de exemplu, doar 3,5% dintre străzi poartă numele unei femei. Mai mult, în 2015, un studiu efectuat în șapte metropole mondiale (Londra, Paris, San Francisco, Mumbai, New Delhi, Chennai și Bangalore) a dezvăluit că doar 27,5% din străzi onorează femeile.

sursa foto: presa spaniolă

Indiferent dacă vorbim despre străzi noi sau deja existente, ședința plenară a Consiliului municipal decide ce nume va fi gravat pe fiecare dintre plăcile în albastru și alb care le identifică. Dar el nu are monopolul. Orice locuitor sau instituție poate face o propunere în consiliul său districtual, care va decide dacă personajul în cauză, bărbat sau femeie, ar fi potrivit pentru a denumi o stradă. În caz afirmativ și după aprobarea delegatului artelor, plenul va vota încorporarea sau nu în harta municipală.

Prima cerință este ca persoana propusă să fie decedată. „Pentru a evita surprize în biografia sa”, spune Valentina Fernández, cercetătoare la CSIC, autoare a cărții El Madrid de las mujeres (2007). Dar există întotdeauna excepții. Bárbara Rey a inaugurat o stradă ce îi poartă numele în Totana când populara actriță a fost numită fiica preferată a orașului ei natal. Umorul, involuntar sau nu, apare la intersecția străzii purtând numele actriței cu Bulevardul Juan Carlos I.

sursa foto: presa spaniolă

În reglementările spaniole, pentru a schimba numele unei străzi este obișnuit să se aleagă nume ușor de identificat. Este interzisă utilizarea celor care duc la confuzii, sunt grosolane sau comice, precum și a celor care par discriminatorii față de minorități. De asemenea contează impactul pe care această modificare l-ar putea avea asupra magazinelor sau altor instituții ce își au adresa pe acea stradă. Nu se apreciază ironii precum denumirea străzii unde este construit un Penitenciar cu numele de Strada Libertății. Și totuși, dacă veți căuta pe Google „Ikea Valladolid”, comicul denumirii străzii este evident: „Me falta un tornillo” ( tradus: „îmi lipsește un șurub”; dar expresia românească cea mai potrivită ar fi: „îmi lipsește o doagă”.)

Într-adevăr, nu este un nume comun și nu s-a născut ca cel al oricărei alte străzi. S-a decis după un vot online pe contul de Facebook Ikea, desfășurat în perioada octombrie – noiembrie 2011, cu titlul „Cea mai bună stradă a noastră poartă numele tău”.

Există multe tipuri de nume de străzi legate de companii sau cu nume de companii în Spania, așa cum a explicat Verne Fernando de Córdoba, un strateg de branding cunoscut pe Twitter de mii de adepți ca @gamusino: „Se disting străzile mai tradiționale în care numele provine din identificarea cetățenilor, precum Pasajul Caja de Ahorros (Madrid), strada Banco Bilbao (Bilbao), strada TV3 (Barcelona) ) sau strada Estación de Renfe (Burgos)”, subliniază el. „Sunt străzi organice pe care, eventual, Consiliul municipal le-a pus pentru că sigur erau cunoscute astfel între vecini – mai ales în cazul celor care fac referire la gări – și numele popular a ajuns să devină oficial.”

Denumim locuri după oameni pentru a le recunoaște realizările. Actul de a pune nume geografiei este încărcat de semnificație. În anii 1980 în Marea Britanie era la modă să pui piețelor și străzilor numele lui Nelson Mandela. Acest lucru s-a întâmplat într-un moment în care a era prim-ministru doamna Margaret Tatcher, despre care se spunea că îl consideră pe Mandela ca fiind un terorist. Deci au fost adesea instituțiile de stânga care au decis să îl onoreze pe fostul președinte sud-african, ca mod de a protesta fața de regimul Tatcher. Astăzi, Mandela nu mai este o figură controversată și este lăudată de oameni din întregul spectru politic. În Statele Unite se întâmplă același lucru, devenind obișnuit să se boteze locuri cu numele de Martin Luther King ca protest împotriva rasismului regimurilor republicane.

În 2018, în Madrid, costul redenumirii a 51 de străzi ce aveau nume franciste, a fost de peste 60.000 de euro cheltuiți în plăci noi. Această modificare a afectat în mod direct un total de 39.710 de locuitori, conform recensământului municipal, și 1.500 de antreprenori și profesioniști independenți care locuiesc în aceste zone. Schimbarea implică un labirint de proceduri administrative și multe costuri directe care nu îi satisfac toți cei afectați. Potrivit Confederației Comerciale din Madrid (Cocem), incidența IMM-urilor „variază în funcție de tipul de unitate”. Cu toate acestea, președintele Cocem, Luis Pacheco afirmă că „impactul mediu mediu pe fiecare schimbare ar fi în jur de 10.000 de euro”: „Ne obligă să schimbăm întregul sistem de identificare a magazinului: cărți de vizită, genți, anteturi, documentație, copertine, site-uri web.”

„Am putea redenumi jumătate din străzile numite în prezent după sfinte punându-le nume de femei de știință, dar ar fi costisitor și neliniștitor pentru localnici”, spunea în 2017 Berta Cao, consilierul pentru egalitatea de gen al orașului Madrid.

Numele străzilor sunt o notă în cotidian care indică înclinarea ideologică a narațiunii timpului. Afiliații majorităților politice ajung să stabilească denumirile, indiferent dacă acestea plac sau nu cetățenilor.

 

About Post Author

Laura Cătălina Dragomir (n. 8 iulie 1976, Buzău) este poetă, jurnalistă, blogger și mediator cultural; de 16 ani trăiește în Ulldecona, Spania. A studiat Comunicare și Relații Publice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza " din Iași. A publicat poezie, proză, articole și eseuri pe diferite platforme online de profil. A realizat rubrici periodice de analiză culturală și socio-politică în revistele Robarna, Gazeta de Spania și Români în Andalucia; a colaborat cu Radio Iași și cu Radio Trinitas. Membră ASARS / Asociación de Escritores y Artistas Rumanos de España, Laura Cătălina Dragomir este o prezență constantă și o figură marcantă în cadrul întâlnirilor asociațiilor de profil din Peninsula Iberică. A publicat volumele de poezie „Una și aceeași față a diferitului", „Caracterul triumfal al înmormântărilor cântate", „Nunanit” (poezie pentru copii, în colaborare cu artista plastică Iulia Șchiopu). În 2022 a publicat volumul I de eseuri din seria „Contagii"(scrisă în colaborare cu Nona Oprixor") și volumul de analiză socio-politică „Capitalizarea semioticii narativ în spațiul politic european". De asemenea, a tradus „Vara Tequila", o antologie poetică a scriitorului Nicolae Coande, în prezent lucrând la alte două volume bilingve ale poeților Artiom Oleacu (Rep. Moldova) și Javier Claure (Bolívia). Printre proiectele care vor vedea în curând lumina tiparului se află „Cultura de proximitate"(volum de interviuri) și „Caietul Dragomirei" (caiet auxiliar de gramatică a limbii române).
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

One thought on “Where the streets have no name: de la bărbați autocrați la femei remarcabile

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *