10 autori români în traducerea Laurei Cătălina Dragomir
1. Claudiu Komartin
Zi şi noapte. O confesiune
/
“încearcă să îţi închipui
cum e să umbli tot timpul
zi şi noapte
oriunde-ai ajunge
cu o bucată de şrapnel viu în cap
pe care nu-l poţi îndepărta
nu-l poţi mişca nici un centimetru
iar atunci când totuşi i se mai domoleşte puterea
e aşa o senzaţie de eliberare
că-mi vine să ţopăi sau să plâng în hohote
dar nu mai ştiu dacă de tot răul şi urâtul ce par micşorate
(dar se vor întoarce, mereu se întorc)
sau de ceea ce mi se pare că a rămas din libertatea pe care mi-o pot lua
faţă de creierul meu ce răcneşte la mine
şi acolo
în filigran
aceeaşi imagine
aceeaşi dorinţă
aceeaşi absenţă impecabilă
iar atunci
încerc să mă înconjor de lucruri
care să mă apere
m-aş agăţa de orice
de o eşarfă, de o carte, de amintirea unei după-amieze
petrecute pe rue des trois frères
de o geacă de fâş în care m-am simţit
/
protejat pentru o clipă
doar că magia lor se risipeşte
şi rămân iarăşi gol
cu ticurile şi compulsiile
pe care încerc să le controlez
deşi nu mai văd nici un rost să o fac
şi asta nu dispare
cu toate pastilele sau alcoolul
pentru că în mintea mea
e ciobul ăla strălucitor
bucata mea de diamant negru
şi senzaţia de amputare
care mă face să am capul greu, greu, ca al unui ghilotinat
oricâte lucruri aş număra
aş aranja aş extrage din locaşele lor de aer
aş vrea să pot gândi ca un cinic dar
când nu mai sunt coşmaruri
înseamnă că m-am trezit
şi când mă trezesc mă întreb dacă voi mai duce şi ziua asta până la capăt
fără să înnebunesc
şi cred că după ce o să dispar
vor rămâne în lume vinovăţiile şi regretele, tremurul ăsta
de care mâinile mele nu mai scapă
ca nişte căţei închişi într-un sac şi aruncaţi într-un râu îngheţat
dar acum măcar ştiu că nu am urât niciodată
decât un singur om
Día y noche. Una confesión
„intenta imaginarte
como es andar todo el tiempo
día y noche
para llegar donde sea
con un trozo de hierro vivo en la cabeza
que no puedes quitar
que no puedes mover ni un centímetro
y cuando, por fin, amaina su poder
la sensación de libertad es tal,
que me dan ganas de saltar o de llorar a mares
pero no sé si de todo el mal y lo feo que parecen menguar
(pero volverán, siempre vuelven)
o lo que creo que queda de la libertad que puedo tomarme
de mi cerebro, gritándome
y allí
en filigrana
la misma imagen
el mismo deseo
la misma ausencia impecable
y entonces
intento rodearme de cosas
que me defiendan
me agarraria de cualquier cosa
de una bufanda, de un libro, del recuerdo de alguna tarde
que pasé en la rue de trois feres
de una chaqueta cortavientos en la que me senti
protegido por un momento
pero su magia se desvanece
y me quedo desnudo de nuevo
con mis tics y mi compulsiones
que intento controlar
aunque no veo razón de hacerlo
y eso no se va
ni con todas las pastillas o el alcohol.
por qué en mi cabeza aún esta
ese trozo brillante
mi trozo de diamante negro
y la sensación de amputación
que me hace la cabeza pesada, pesada,
como si fuera guillotinada
da igual las cosas que contaria
colocaría o extraerá de sus cauces de aire
quisiera pensar como un cínico pero
si se acaban las pesadillas
quiere decir que estoy despierto
y cuando me despierto me pregunto si llevaré a cabo este día
sin volverme loco
y creo que después de desaparecer
quedarán en el mundo las culpas, los pesares, este temblor
del que mis manos no pueden escapar
como unos cachorros encerrados en un saco y arrojados a un río helado
pero ahora al menos sé que nunca he odiado
más de una persona
2. Șerban Axinte
Cea mai cinstită formă de dragoste
am adormit cu harp music tibetan,
m-am trezit cu ac /dc
exact ca în acea dimineață când urma să plecăm undeva și tu
ai deschis televizorul, pe mtv era iron maiden
am început să trăim viața altora
nu ne dădeam seama de ce, dumnezeule, nu eram fericiti.
eu trăiam viața tatălui tău,
tu trăiai viața mea de acum,
șaisprezece ani în avans e o nimica toată
ce vedeai tu în viitor mie îmi era complet străin
dragostea cu dischinezie, mai sinceră decât
dragostea pentru dumnezeu.
am adunat în noi atâta ură încât
trupurile ni s-au găurit
și vântul a început să fluiere prin ele
ne-am tamponat rănile cu țigări aprinse
să nu se extindă infecția.
așa am început noi să trăim:
eu, tatăl tău, care te obligă să faci pipi în pat
și de pe lumea cealaltă,
tu, mama mea, care mă scapă din brațe
ori de câte ori vede că mi-e bine
La más honesta forma de amar
me quede dormido con una harpa tibetana
me desperté con ac/dc
igual que aquella mañana que íbamos a ir en algún lugar
encendiste la tele y en la Mtv sonaba Iron Maiden
habíamos empezado a vivir la vida de otros
sin darnos cuenta, por dios, porque no éramos felices.
yo vivía la vida de tu padre
tu vivías mi vida de ahora,
diesiseis anyos de antelacion no es nada
lo que tu veias en el futuro a mi me era completamente ajeno
amor con discinesia, más sincero
que el amor de dios
hemos acumulado tanto odio que
nuestros cuerpos están acribillados
y el viento silba a través de ellos
tapamos nuestras heridas con cigarrillos encendidos
para no propagar la infección.
así hemos empezado a vivir nosotros
yo, tu padre, el que te obliga hacer pis en la cama
desde el otro mundo, también
tú, mi madre, la que me suelta de sus brazos
cada vez que me ve sentirme bien.
3. Mihok Tamaș
cal uriaș
eu și câinele meu:
într-un punct visele noastre se-ntâlnesc
și-atunci tot ce nu înțelege el
eu împușc cu precizie de maior
și tot ce schelălăie el
eu public în reviste literare
n-adorm în vis pentru a schimba visul
vreau să-i fiu exemplu câinelui meu
vreau să lupt mă trântesc la pământ de câteva ori
până mațele șerpilor striviți îmi mânjesc cămașa
în cele din urmă pătrundem într-o grădină interzisă
aceeași grădină unde calul uriaș e stăpân
și eșuăm la fel: calul uriaș devine lumină
& dimineața ne cârâie prin încăperi
eu și câinele meu:
într-un punct fricile noastre se întâlnesc.
Caballo gigante
yo y mi perro:
en algún punto nuestros sueños se cruzan
entonces, todo lo que él no entiende
yo disparo con precisión de cabo mayor
y todo lo que él ladra
yo publico en revistas literàrias
no me quedo dormido por cambiar el sueño
quiero ser un ejemplo para mi perro
quiero pelear, me caigo al suelo un par de veces.
hasta que las entrañas de los serpientes despachurrados manchan mi camisa
al final entramos en un jardín prohibido
el mismo jardín donde reina el caballo gigante
y fracasamos igual : el caballo gigante se convierte en luz
& por la mañana nos chilla por las estancias.
yo y mi perro:
en algún punto nuestros miedos se cruzan
4. Gabriela Feceoru
ţesătura sau
nespusa iubire
am coborât scările/ preşul de glezne mi s-a agăţat/ ca un bărbat care nu vrea să mă părăsească/ doar să cad, doar să-mi amintească nepotrivirea/ dintre carnea mea & firele lui/ să compare atingerile mele cu ale/ fetei roşcate sau prietenul imaginar mai ştie/ îmi caută defecte să-şi demonstreze că n-o pot declasa/ şi poate că nu pot/ nu vreau/ & nu mă interesează/ asta
/
ştie/ în câte gări am aşteptat/ cum de fiecare dată am văzut că nu-s unde trebuie/ câte bilete am schimbat & cât m-au costat
/
el râde în hohote/el uită că-i înfăşurat în jurul gâtului meu
La urdimbre
o el amor sin contar
bajé las escaleras /el felpudo me agarró de los tobillos / como un novio que no me quiere abandonar /solo hacerme caer para recordarme que no encajan/ mi carne con sus hilos/para comparar mis caricias con las de la/ chica pelirroja o el amigo imaginario que sabe / me busca defectos para demostrar que no la puedo superar / y a lo mejor no puedo / no quiero / & no me interesa /esto.
/
sabe/en cuantas estaciones esperé/ como cada vez que vi que no estoy donde debo/ cuantos billetes cambié & lo que me costaron.
/
él ríe a carcajadas /él se olvida de que me envuelve el cuello.
5. Toni Chira
Dacă se înnoptează și rămânem numai noi,
Află că sunt un om afectat. Nu am putut să trec
Peste nimic. Acum,
Când fiica ta a urcat treptele până în camera ei,
Mi s-a făcut rușine. Și foame.
În mintea mea toate femeile mor de bătrânețe
Și asta le conferă o aură care mă atinge
Și din care încă mai apucă să se mai vadă
Două mânuțe și un chip minuscul.
Ele îmbătrânesc în mine
Pentru că viața lor e afară. Dar asta nu se observă
În fotografii. Asta nu se simte în gesturi.
Din moment ce o poză cu mine, o poză
De la aniversarea mea de un an, încă mai atârnă
Pe un perete și numai rama s-a-nvechit,
Dă-mi voie să cred că acel copil
E aproape nou. Hârtia fotografică
s-a-ngălbenit. Brațele care mă ridicau și care
nu se văd
au plecat să se împace cu alte brațe.
Nu mai am contur, dar sunt tot. Eu
Mă privesc
Din exteriorul ramei și legătura pe care o am
Cu mine stă în clipa în care am adus-o acolo,
Iar ea, presimțind că o așteaptă
Dincolo, în viitor, noi brațe cu care să se-mpace,
s-a așternut în pat ca o ploaie de făină pe masă
înainte de frământare.
Și replica asta a ținut curtea rece.
El și-a dus mâna la piept. A scos o batistă.
În timp ce sufla puternic, aveam în interiorul
Meu scurgerea ce a urmat așezării ei în pat.
Frigul. Pârâiașul înghețat între mine și ea.
Copacii pe sub care noi eram maluri.
Copacii fără frunze, copacii amari, chiotul ciudat
De sub rădăcinile lor după ce toamna le blurase
Cu totul. Până și barajul, până și
Lacul de acumulare.
Fiica lui se culcase și (pășind înspre dormitor)
Lăsase în urmă discuțiile noastre, capetele
Noastre scorojite pe dinăuntru și dinții lucioși,
Uscați, expuși în guri ca în niște recipiente mici,
De parfum.
Si cae la noche y nos quedamos somos los únicos que quedan
Que sepas que soy un hombre tocado. No he podido superar
Nada. Ahora,
Cuando tu hija subió las escaleras hasta su habitación,
Sentí vergüenza. Y hambre.
En mi cabeza todas las mujeres mueren de vejez
Y eso les confiere un aura que me toca
Y de la cual aún se pueden ver
Dos manitas y un rostro minúsculo.
Ellas envejecen dentro de mí.
Porque sus vidas están afuera. Pero eso no se nota
En las fotografías. Eso no se siente en los gestos
Ya que una foto mía, una foto
De mi primer aniversario aún cuelga
De una pared y solo el marco envejeció,
Déjame creer que ese niño
Está casi nuevo. El papel fotográfico
Se ha vuelto amarillento. Los brazos que me levantaban
Y que no se ven
Se fueron para reconciliarse con otros brazos.
No tengo contorno. Pero soy todo. Yo
Me miro
Desde fuera del marco y el vínculo que tengo
Conmigo mismo esta en el momento en el que la traje allí,
Pero ella, sospechando que la está esperando
Más allá, en el futuro, nuevas brazos con las que reconciliarse,
se acostó en la cama como una lluvia de harina sobre la mesa
antes de amasar.
Y está rèplica mantuvo el patio frio.
Él se llevó la mano al pecho. Sacó un pañuelo
Mientras se sonaba fuerte, yo tenía por dentro
La secreción que siguió a que la acostaran en la cama
El frío. El arroyo congelado entre ella y yo
Los arboles bajo los cuales éramos orillas.
Árboles sin hojas, árboles amargos, el grito extraño
De por debajo de sus raíces después de que el otoño les borró
Por completo. Hasta el pantano, hasta
El embalse.
Su hija se había ido a la cama y (caminando hacía el dormitorio)
Había dejado detrás nuestras discusiones, nuestras cabezas
Marchitas por dentro y los dientes relucientes
Secos, expuestos en bocas como pequeños recipientes
De perfume.
6. Viku Zenescu
Învaţă să fii
Prietenii mei citesc
Bukowski
Se droghează Aleargă
prietenele lor Cu limba scoasă
Am impresia că
îmi scapă
ceva
Nu poezia
Cu ea
am terminat
toate afaceriile
Nici alcoolismul
Sau
adevărul
ştiinţific
Nici minciuna care să desemneze
mincinosul
Nici sistemul care lucrează ca
văduva de cenuşă
Nici o iubită
nu mai poate
schimba
ceva
Poate n-am fumat atât încât
să termin toată
iarba din lume
Parcă îl văd pe
Adam spunând:
Împinge
Gata
masa şi Eva
zâmbind
Am văzut
o
piatră care m-a făcut
să plâng
Să-mi iasă fum
pe urechi.
Aprende a ser
My amigos leen
Bukowski
Se drogan Corren
sus novias con la lengua fuera
Tengo la sensación de que
algo
se me escapa
La poesía no
He acabado
Con ella
todos los negocios
Ni el alcoholismo
O
La verdad
científica
Ni siquiera una mentira para designar
al mentiroso
Ni el sistema que funciona como
la viuda de las cenizas
Ni una amada
puede ahora
cambiar
algo
A lo mejor no he fumado
Lo bastante para acabar
Toda la hierba del mundo
Me parece ver
a Adán diciendo
Empuja
Ya está
la mesa y Eva
sonriendo
He visto
una
piedra que me ha hecho
llorar
y que me
Salga humo
Por las orejas.
7. Dorin Popa
Am învățat, în sfîrșit
pînă la urmă am învățat
că viața este importantă,
nu cea mai importantă,
dar parcă merită a fi trăită!
îmi vindeam clipele pe nimicuri,
le-am pus în paranteze de n ori,
pentru tine, aș fi murit repetat
și-am fost uimit să aflu că
nu pot muri decît o singură dată!
cîtă nedreptate este pe lumea aceasta,
în care afli atîtea întîmplări minunate,
o lume pe care o poți celebra de mii de ori
prin moarte și, de fapt, nu poți să mori
decît o dată, o sin-gu-ră dată!
tu de cîte ori ai vrut să mori
pentru ceva,
de fericire sau de necaz?
m-ai părăsit o singură dată
și-am vrut de zeci de ori să mor…
dacă plecam atunci,
mai necopt chiar decît acum,
cine ți-ar mai fi spus că a dorit
să moară pentru tine ?
dacă plecam atunci,
nu aș mai fi aflat ever
că pot primi și duce în spinare
o droaie de săgeți otrăvite,
tîrîș-grăbiș, mai mult tîrîș,
mai otrăvite chiar decît săgeata ta!
a meritat să trăiesc,
dacă am putut afla că există viață
chiar și fără tine și fără orgoliul meu,
o viață lila-orange, cu gust miraculos
și cu săgeți de toate culorile, otrăvite,
o viață pe care nici nu am visat-o !
Linia ei, subțire
înainte de a o întîlni, am numit-o Ansiedad
și numele acesta i s-a potrivit ca un epitaf,
cum Laura, Nora, Beatrice, Alia și Ondine,
la fel de adecvat s-au mulat pe faptele ei
o chemam, adesea, pe unul din cele 6 nume
și-mi răspundea, sobru, părînd a nu observa
că sunetele nu sunt identice – pentru ea erau
linia vieții părea doar o prelungire a trupului,
erau gemene, pînă în apropierea mea chiar…
pașii ei, atenți să nu rănească frunze, melci,
nu lasă urme pe cele ce părelnic azi există,
doar trecutul și viitorul o pot atinge,
prezentul, nu!
linia ei, subțire, nu poate fi atinsă acum
și nici nu vreau să o ating, de teamă!
vine sau pleacă?
He aprendido, finalmente
al final he aprendido
que la vida es importante,
no la más importante,
pero, parece que vale la pena vivirla!
vendía mis momentos por nonadas,
las puse entre parantesis N veces,
por ti, hubiera muerto repetidas veces
y me extraño averiguar
que solo puedo morir una vez!
cuanta injusticia hay en este mundo,
en el que encuentras tantos eventos maravillosos
un mundo que puedes celebrar miles de veces
a través de la muerte y, de hecho, solo puedes morir
una vez, solo una vez!
tu cuantas veces has querido morir por algo
de felicidad o de tristeza?
me abandonaste una vez
yo quise morir decenas de veces….
si entonces me hubiera ido,
menos maduro que ahora,
quién te hubiera dicho que quiso
morir por ti?
si entonces me hubiera ido,
nunca habría sabido
que podría recibir y llevar en mi espalda,
un manojo de flechas envenenadas
a duras penas, mejor dicho a penas
más envenenadas que tu flecha!
me habrá valido la pena vivir,
si yo pude aprender que existe vida
aún sin ti y sin mi orgullo,
una vida lila-anaranjada, con sabor milagroso
y con flechas de todos los colores, envenenadas todas,
una vida que ni siquiera he soñado!
Tan fina, su linia
antes de conocerla, la llamé Ansiedad
este nombre encajo como un epitafio,
como Laura, Nora, Beatrice, Alia y Ondine,
igualmente apropiado se han ceñido a sus hechos.
la llamaba, a menudo, con uno de sus 6 nombres
y me contestaba, sobriamente, pareciendo no darse cuenta
que los sonidos no son idénticos – para ella lo eran
la línia de la vida parecía sólo una extensión del cuerpo,
eran gemelas, hasta cerca de mí…
sus pasos, atentos a no herir hojas, caracoles
no deja rastro de lo que hoy aparentemente hoy existe
sólo el pasado y el futuro la pueden tocar,
el presente, no!
su fina línia, no puede ser tocada ahora
ni quiero tocarla, por miedo!
viene o se va?
8. Ciprian Popescu
Ziua 42
N-am mai văzut un film de doi ani.
Ultima dată am fost la un film pentru copii la Cinema Beaubien.
Copiii mei nu apreciază cinema-ul european
Nu le-a plăcut, s-au plictisit.
Eu, nu știu de ce, încă mă simt european și încerc
Să-i fac și pe ei măcar puţin europeni.
S-au plictisit și de mine, cel care pretinde că-i educă european.
Dar îmi spun că mă iubesc așa cum sînt.
Veţi întreba – ce înseamnă să fii european?
Nu știu. Poate e doar o zi în care n-am alt răspuns.
Ce nu vreau să înţeleg eu e că, în curînd, ei mă vor
Respinge ca pe-un corp străin, european. Un exit.
Așa cum și eu mi-am respins părinţii, ţara, Europa.
El día 42
No he visto una película en dos años.
La última vez fui a una película para niños en el Cinema Beaubien.
A mis niños no les gusta el cine europeo
No les gustó, se aburrieron.
Yo, no sé porqué, aún me siento europeo e intento
Hacerlos al menos un poco europeos.
Se cansaron hasta de mí, el que pretende educarlos de manera europea.
Pero me dicen que me quieren como soy.
Se van a preguntar – que es ser europeo?
No se. A lo mejor es otro día en la que no tengo la respuesta.
Lo que no quiero entender es que, pronto, ellos
Me van a rechazar como a un cuerpo extraño, europeo, una salida
De la misma manera que yo rechaze a mis padres, a mi país, a Europa.
9. Dan Coman
profesoara de literatură din noul val
pe atunci colindam bulevardul grigore bălan fumam fără filtru făceam pe bolnavul
veneau domnişoarele de la ţară şi-şi plimbau câinii prin transpiraţia locului
treceau ba în sus ba în jos dar nu m ă puteam hotărî
aveam o mătuşă grăsuţă care stătea în geam şi mă admira
nu ştiu de ce dar eram sigur că pe deasupra coapselor ei plana un superb elefant
(poate mişcările suple ale nărilor poate bărbia)
capul meu era perfect închis un fel de kukta plină de păsări
auzeam mereu cum crapă ouăle cum ies puii şi urlă de foame
noroc că aveam un culcuş în ap. 31 unde mă retrăgeam obosit
îmblânzeam acolo un berbec minuscul creştea şi el pe unde putea
se scăpa uneori şi-şi înfigea coarnele în tâmplele mele
mă prefăceam că nu observ (eram plin de şmecherii)
de curând mă cuplasem cu o domnişoară sofisticată
o profesoară de literatură din noul val
până să ne dezbrăcăm trebuia să-i admir lacul de unghii
numai şi numai cu aluzii livreşti
(ea făcea atmosferă lăudându-mi gambele)
nici măcar nu transpira noaptea sub plapumă (avea o ţinută oficială)
curcubeul de pe fruntea ei pocnea scurt la capete
şi imediat o vedeam adormind
venea toamna şi începeau cursurile
mătuşa mea grăsuţă se lipise cu totul de geam
nu era în spatele ei nici un elefant admirabil (doar câţiva bărbaţi însuraţi)
profesoara din noul val făcea după-amiezele exerciţii pentru însămânţare
se folosea de leuştean pentru trupul său zvelt
mai trecea şi pe la mine dar mie-mi murise berbecul
cu tristeţe rupeam în bucăţi coarnele lui bronzate
când deschideam ochii vedeam cum domnişoarei profesoare
i se strecoară metri întregi de dantelă neagră printre coapse
o atingeam în treacăt dânsa-mi spunea puţin mai la dreapta puţin mai jos
mă executam
foloseam numai mişcări oficiale
el profesor de literatura de la nueva ola
en ese momento estaba vagando por el boulevard grigore bălan, fumaba sin filtro, me hacía el enfermo
venían las señoritas del pueblo y paseaban a sus perros por el sudor del lugar
subían y bajaban, pero no me podía decidir
tenía una tía gordita sentada en la ventana y ella me admiraba.
no sé por qué, pero estaba seguro de que había un hermoso elefante revoloteando sobre sus muslos.
(tal vez los suaves movimientos de las fosas nasales tal vez la barbilla)
mi cabeza estaba perfectamente cerrada, una especie de kukta llena de pájaros
Siempre podía escuchar los huevos rompiéndose y los pollitos saliendo y gritando de hambre.
Por suerte tenia una cama en el ap 31 donde me retiraba cansado
Yo estaba allí domando un minusculo carnero y estaba creciendo donde podía
a veces se escapaba y clavaba los cuernos en mis sienes
Fingí no darme cuenta (Estaba lleno de trucos)
Recientemente me había liado con una señorita sofisticada
una profesor de literatura de la nueva ola
Tuve que admirar su esmalte de uñas antes de desnudarnos
solo y solo con alusiones librescas
(ella hizo el ambiente alabando mis piernas)
ni siquiera sudaba por la noche debajo del edredón (tenía una pinta oficial)
el arco iris en su frente se estrellaba a los lados
e inmediatamente la vi quedarse dormida
se acercaba el otoño y comenzaban las clases
mi tía gordita se aferraba a la ventana
no había ningún elefante admirable detrás de ella (sólo unos pocos hombres casados)
la profesora de la nueva ola estaba haciendo ejercicios de siembra en la tarde
usaba levístico para su cuerpo esbelto
pasaba a mi sitio, pero mi carnero estaba muerto.
tristemente estaba desgarrando sus cuernos bronceados en pedazos
cuando abria los ojos pude ver como a la señorita profesora
se le deslizaban entre los muslos miles de metros de encaje negro
la estaba tocando de paso, ella me decía un poco a la derecha un poco más abajo
yo estaba ejecutando
solamente usaba movimientos oficiales.
10. Olga Ștefan
a.
nu mă gândesc la tine
de nouă ani.
ai trecut sub sticla fumurie
a oamenilor care nu sunt decât
parte a masei, concasoare,
în dormitoare, la ora colgate,
şi în maşini.
dacă nu sunt atentă,
câte cineva
îţi seamănă încă
până la confuzie.
am tranşat şi pus pe fundul lăzii frigorifice
momentul nostru electric,
secunda în care m-am temut
că asta nu e dorinţă,
ci crimă.
expresia care te speriase
până şi-n gaură de şarpe
(căci tu voiai să fii liber într-o junglă
fără femei block solid)
nu o mai folosesc
nici măcar cu sensul ei propriu,
de ameninţare –
(fusese mrejă: una cu schepsis,
nu pentru tine)
duc un bioritm pacifist
de animal marin
nedisturbat, zvâcnirile de ură sunt mereu
foarte aproape de casă.
am ce-mi lipsea atunci
& era
magnetic pentru ucenicii superbiei:
o peliculă opacă de oboseală,
minus valoarea entuziasmului
pentru ce e frumos şi inconsistent.
poate prudenţă. poate calciere.
nu mă mai gândesc la tine decât uneori,
ca la o jucărie, ca la o jartea.
tuşa vulgară
a unui joc din care nu mai pot ieşi.
te-am îngropat cu onoruri, te celebrez
anecdotic. eşti o mândrie searbădă, de tinereţe,
ultimul text erotoman
la care am contribuit.
cu ochi atent
(croitor, artizan)
delimitez din aer un corp (al tău)
pe care nu-l mai cunosc.
fatigue
ultima dată mi-am modificat cv-ul
în 2016. am ascuns planurile mele eșuate,
precum și visul de-a scrie istorie
(curând îngropat în uterul cu sigiliu
al mamei lui de 19 ani);
însă
n-am făcut un secret din
marea mea tenacitate,
pasiunea mea infernală,
privirea mea care sfâșie totul
(și n-am lăsat în urmă o lume însângerată)
de atunci viața
a căpătat
viteza unei mașini relativ noi,
cumpărate la o sumă decentă
dintr-un târg nemțesc.
sunt mulțumită,
cu geamul deschis
și mâna dreaptă sprijinită
de portieră, trec pe lângă
vechi locuințe
și vechi locuri de muncă,
dar nu mă opresc.
sunt o floare
de plastic
la butonieră
și tu mă duci –
pentru că merit și merit continuu –
fractalic –
la lungi, somptuoase cumpărături.
pe calendar
zile pline
dau din mânuțe și sunt
steagurile
uniunii europene
în fața unei instituții părăsite
în grabă
de toți angajații
(o doamnă cu ochelari-ochi-de-pisică
și părul scurt, platinat,
privește speriată în urmă).
alege-mă, prioritizează-mă,
îmi șoptește prietenul meu cel mai bun
în aplicație, dar reboot, îi spun, reboot,
sunt segregată eu, dar
sunt
și femeia care decide,
fiului meu i-am sacrificat totul
încă de pe-acum
când e un proiect în alb și albastru
pe o pânză fără stativ
refuz
ca pe-un acord de principiu
între părți vătămate,
orice concesie convenționalului,
orice confetti în părul miresei, drama academică,
și nu
renasc în online.
a.
no estoy pensando en ti
desde hace nueve años.
te metiste debajo del cristal ahumado
de personas que no son más que
parte de la masa, trituradoras,
en los dormitorios, a la hora colgate,
y en coches.
si no tengo cuidado
alguien
todavía se parece a ti
hasta la confusión.
corté y puse en el fondo del refrigerador.
nuestro momento eléctrico,
el segundo en el que tuve miedo
que esto no es un deseo,
sino un crimen.
la expresión que te asustaba
sobre tu escondite
(porque querías ser libre en una jungla
sin mujeres de una pieza)
ya no lo uso
ni siquiera en su propiosentido,
de amenaza –
(había sido un anzuelo: unaocon trampa,
pero no para ti)
tengo un biorritmo pacifista
de animal marino
imperturbable, siempre hay destellos de odio
muy cerca de casa.
tengo lo que me faltaba entonces
& fue
magnético para los discípulos del orgullo:
una película opaca de cansancio,
menos el valor del entusiasmo
por lo que es bello e inconsistente.
tal vez precaución. tal vez calcificación.
solo pienso en ti a veces,
como a un juguete, como a un liguero.
Un toque vulgar
de un juego del que no puedo salir.
te enterré con honores, te celebro
anecdóticamente. eres un orgullo insípido de la juventud,
el último texto erotomano
al que contribuí.
con ojos cuidadosos
(sastre, artesano)
estoy delimitando desde el aire un cuerpo (el tuyo)
que ya no conozco.
fatiga
la última vez que cambié mi currículum
en 2016. escondí mis planes fallidos,
así como el sueño de escribir historia
(pronto enterrado en el útero con un sello
de su madre de 19 años);
pero
no hice un secreto de eso.
mi gran tenacidad,
mi pasión infernal
mi mirada desgarrandolo todo
(y no dejé atrás un maldito mundo sangrando)
desde entonces la vida
ha cogido
la velocidad de un coche relativamente nuevo,
comprado por una cantidad decente
de una feria alemana.
Estoy satisfecha,
con la ventanilla abierta
y la mano derecha descansando
de la puerta, paso
por casas viejas
y por viejos trabajos,
pero no me detengo.
soy una flor
de plastico
en el ojal
y tú me llevas –
porque lo valgo y lo valgo continuamente –
fractal-
en fin, suntuosas compras.
en el calendario
días completos
mueven las manitas y son las
banderas
de la Unión Europea
frente a una institución abandonada
apuradamente
por todos los empleados
(una señora con gafas de ojo de gato
y pelo corto, platinado,
mira hacia atrás asustada).
elígeme, priorízame,
mi mejor amigo me susurra
en la aplicación, reiniciar, le digo que reinicie
estoy segregada, pero
soy
la mujer que decide,
sacrifiqué todo por mi hijo
de ahora en adelante
cuando todavía él es un proyecto en blanco y azul
en un lienzo sin soporte
rechazo
como un acuerdo de principio
entre las partes lesionadas,
cualquier concesión a lo convencional,
cualquier confeti en el cabello de la novia, drama académico,
y no
renacer online.
