Cyborg: Transumanismul, între mitologie și necesitate

0 0
Read Time:26 Minute, 3 Second

CYBORG: TRANSHUMANISM, BETWEEN MYTHOLOGY AND NECESSITY

CÍBORG: TRANSHUMANISMO, ENTRE MITOLOGÍA Y NECESIDAD

Laura Cătălina Dragomir,

Rezumat

Perspectivele bioetice (neuroetice) par a fi principalul motiv care împiedică dezvoltarea tehnologiei cyborg în prezent. Deși tehnologia este aici și s-a dovedit a fi utilă în tratarea bolilor grave sau pur și simplu a extins capacitățile unor oameni, permițând percepția realității în alte moduri, nu se acordă prea multă atenție acestui domeniu. Teama de consecințe devastatoare, inerentă oricărei ere a revoluției tehnologice, oscilează între un spirit conservator, care respinge schimbarea, și un sentiment de profundă responsabilitate, de a nu altera distructiv umanismul speciei noastre.

Cuvinte cheie 

Cyborg; Transumanism; Bioetică; Neuroetică; Filosofia tehnologiei; Antropotehnică; Umanism

Resumen

Las perspectivas bioéticas (neuroéticas) parecen ser la razón principal del desarrollo de la tecnología cíborg en la actualidad. Si bien la tecnología está aquí y ha demostrado ser útil en el tratamiento de enfermedades graves o simplemente ha ampliado las capacidades de algunas personas, permitiendo la percepción de la realidad de otras formas, no se presta mucha atención a esta área. El miedo a las consecuencias nefastas, inherente a cualquier época de revolución tecnológica, oscila entre un espíritu conservador, que rechaza los cambios, y un sentimiento de profunda responsabilidad por no alterar destructivamente el humanismo de nuestra especie.

Palabras clave

Cíborg; Transhumanismo; Bioética; Neuroética; Filosofía de la tecnología; Antropotécnica; Humanismo

Abstract

Bioethical (neuroethical) perspectives seem to be the main reason for the development of cyborg technology today. While the technology is here and has proven useful in treating serious illnesses or has simply broadened the capabilities of some people, allowing reality to be perceived in other ways, not much attention is paid to this area. The fear of dire consequences, inherent to any era of technological revolution, oscillates between a conservative spirit, rejecting changes, and a feeling of deep responsibility not to destructively alter the humanism of our species.

Keywords

Cyborg; Transhumanism; Bioethics; Neuroethics; Philosophy of technology; Anthropotechnics; Humanism

 

1. INTRODUCERE

1.1. Definiții

Figura cyborgului în cultura populară, în artă și în science fiction, se referă, de obicei, la un viitor distopic, în care oamenii sunt sclavi ai mașinilor. Din cauza necesităților medicale, există în prezent milioane de oameni din întreaga lume echipați cu dispozitive protetice pentru a restabili funcțiile pierdute. Simple implanturi dentare, proteze de retină, implanturi cohleare, proteze ortopedice mecanice, stimulatoare cardiace și defibrilatoare, exoschelete, implanturi care creează interfețe creier-computer, precum și alte tehnologii de îmbunătățire a performanțelor corpului uman peste nivelul lui natural, ne transformă pe multi dintre noi într-o primă generație de cyborgi, fie că suntem sau nu conștienți de asta. Vorbim despre o definiție care include în această categorie oamenii care dispun o îmbunătățire artificială, sub forma unui implant sau dispozitiv care îmbunătățește funcția organismului lor.

Abordarea antropologică a conceptului cyborg combină cercetarea bazată pe realitățile interacțiunilor om-tehnologie cu deschiderea către speculație și imaginație. După antropologul Amber Case, „un cyborg este, pur și simplu, cineva care interacționează cu tehnologia. Tehnologia poate fi o extensie fizică sau mentală și nu trebuie să fie implantată în organism. Originea cuvântului se găsește într-o lucrare din 1960 despre călătoriile spațiale, unde a fost folosit pentru a descrie plasarea dispozitivelor externe și a costumelor pe un om, pentru a-l pregăti pentru călătoriile spațiale.” (Case, A. 2012) Practic, este vorba despre studierea evoluției lui homo sapiens spre homo technologicus.

Termenul cyborg (organism cibernetic) este, în general. folosit pentru a descrie corpul uman real, perfecționat cu proteze inteligente, implanturi electronice sau dispozitive temporare. Rezultatul final este un hibrid simbiotic între om și mașină. Termenul a fost inventat de Manfred E. Clynes și Nathan S. Kline în 1960, dorind să reprezinte cea mai strânsă relație între om și tehnologie.

În 1985, Donna Haraway preia conceptul. Dat fiind că un cyborg se află într-un punct liminal, între a fi nici om, nici mașină, nici bărbat, nici femeie, devine inspirația textului: Un manifest cyborg: știință, tehnologie și feminism-socialism la sfârșitul secolului al XX-lea.

1.2. Transumanismul și etica

Ne găsim la începutul epocii de aur a biotehnologiei. Cu puține decenii în urmă au apărut două bastioane ale reflecției hibride între știință și filosofie: transumanismul și neuroetica. Sunt discipline academice destul de noi, la jumătatea distanței dintre științele umaniste și neuroștiința.

Transumanismul a fost definit de către teoreticianul evoluționist Julian Huxley ca fiind credința că specia umană poate și trebuie să se transceadă pe sine „realizând noi posibilități” ale naturii umane (Huxley, 1957). Transumanismul promovează utilizarea biotehnologiei pentru a ne modifica și îmbunătăți natura, pentru a ne transforma într-un tip de ființă superioară. În acest context, se consideră că sportivii care concurează la Jocurile Paralimpice nu sunt deficienți, ci dimpotrivă. Nu sunt mai puțin umani, datorită protezelor, ci superdotați. Adevărata putere constă în spiritul acestor sportivi.

Transumaniștii susțin că ar trebui să căutăm să dezvoltăm și să oferim opțiuni pentru îmbunătățirea corpului uman din aceleași motive pentru care ne simțim obligați să punem la dispoziție tratamente medicale terapeutice: pentru a proteja și extinde viața, sănătatea, cunoștințele și sănătatea emoțională.

În opoziție, detractorii procesului de îmbunătățire a rasei umane, sunt numiții bioconservatori. Ei nu subliniază imposibilitatea tehnică a proiectului, ci efectele și consecințe lui. Potrivit lor, jucându-se de-a zeii, oamenii ar putea rupe echilibrele delicate care susțin relațiile economice dintre națiuni, pot denatura modul în care îi vedem și îi înțelegem pe membrii rasei umane și susținerea vieții pe planetă. Bioetica pare să împărtășească preocuparea izvorâtă din numeroase distopii științifico-fantastice, din literatură și artă, că avansurile biotehnologiei pot provoca un puternic cataclism pentru umanitate.

„În spatele ideii drepturilor egale se află credința că toți posedăm o esență umană, dincolo de diferențele de culoare a pielii, înălțime, frumusețe și chiar inteligență. Această esență, precum și opinia că indivizii au, prin urmare, o valoare inerentă, se află în centrul liberalismului politic. Dar modificarea acestei esențe este esența proiectului transumanist. Dacă începem să ne transformăm în ceva mai înalt, ce drepturi vor revendica aceste creaturi îmbunătățite și ce drepturi vor avea în comparație cu cele lăsate în urmă? Dacă unii merg mai departe, poate cineva cere să nu fie urmat? (Fukuyama, 2009).”

Deci, problema ar fi alegerea între cele două categorii: „oameni îmbunătățiți” și „oameni ne-îmbunătățiți”, pentru a decide dacă vom folosi posibilitățile de acces la anumite tehnologii sau proceduri. Dacă răspunsul este că dorim sa evităm diferențele ce ar urma să apară, s-ar impune o restricție a posibilităților oferite de utilizările benefice ale intervențiilor tehnologice.

Bioeticianul american Leon R. Kass este foarte cunoscut pentru lupta sa activă împotriva a ceea ce el numește: „dezumanizarea omului”. (Kass, 1998)

„Pentru că recunoaștem că aceste capacitați făcute posibile de știința biomedicală pot fi folosite pentru scopuri non-terapeutice sau ignobile, servind scopuri care variază de la frivol și deranjant până la ofensator și pernicios. Aceste puteri sunt disponibile ca instrumente ale bioterorismului (de exemplu, bacterii rezistente la medicamente modificate genetic sau medicamente care distrug memoria); ca agenți ai controlului social (de exemplu, droguri pentru îmblânzirea revoltelor sau blocanți ai fertilității pentru beneficiarii asistenței sociale); și de asemenea ca mijloace de a încerca să îmbunătățim sau să ne perfecționăm corpurile și mințile și pe ale copiilor noștri (de exemplu, super-mușchii modificați genetic sau medicamente care îmbunătățesc memoria). Anticipând potențiale amenințări la adresa securității, libertății și chiar a umanității, mulți oameni sunt din ce în ce mai preocupați de locul în care ne poate duce biotehnologia. Suntem preocupați de ceea ce ne pot face ceilalți, dar și de ceea ce am putea face noi înșine. Ne îngrijorează faptul că societatea poate fi afectată și că noi înșine putem fi afectați, în moduri care ar putea submina cele mai înalte și mai bogate posibilități ale vieții umane.” (Kass, 2003)

Neuroetica este o ramură a bioeticii și este înțeleasă exclusiv ca o etică a neuroștiinței. Transumanismul și neuroetica se întâlnesc în interesul pentru teme similare, și anume:

1. Ambele domenii ale cunoașterii sunt hrănite de un anumit curent «neuro-esențialist», care plasează creierul, cognitivul și mentalul în centrul dezbaterii.

2. Filozofia și bioetia. Discuția în jurul filosofiei minții și a științelor cognitive a condus la implicațiile bioetice ale aplicațiilor tehnologice, acum și în viitor, în coexistența dintre oameni, în cultură, muncă, drept sau economie.

Potrivit psihologului și autorului Steven Pinker, biotehnologia ar putea face lucruri uimitoare dacă am înceta să împiedicăm cercetarea, ridicând preocupări etice, ceea ce nu este de niciun ajutor. Progresul științific și tehnologic este deja suficient de lent și, având în vedere „progresele uriașe în calitatea vieții, sănătate și prosperitate pe care le promite cercetarea biomedicală, în fiecare zi pierdem enorm din cauza îngrijorării cu privire la problemele etice.” Pentru Pinker și mulți alții, „etica este un lux pe care nu ni-l putem permite”(Pinker, 2015).

Poziția lui Pinker pare oarecum simplistă. Etica nu este o creatoare de obstacule gratuite. Scopul bioeticii este de a permite cercetarea potențial benefică, asigurând în același timp că riscul de a face rău participanților la experimente și teste, precum și celor ce îi înconjoară, este proporțional, redus la cel mai mic nivel posibil, în limite acceptabile din punct de vedere moral. Dar, într-adevăr, nu răspunde imperativului științific prezent care insistă că trăim o epocă în care accelerarea cercetării este de maximă urgență, că pierderile umane prin întârzierea rezultatelor sunt mult mai mari decât cele pe care bioetica le sugerează ca posibile pericole. Argumentul contrar este că ceea ce este suficient de puternic pentru a ne salva este, de asemenea, suficient de puternic pentru a ne face rău.

1.3. Îmbunătățirea capacităților umane

Intervențiile pentru a îmbunătăți capacitățile corpului uman pot fi clasificate în estetice, de performanță fizică, cognitivă și destinate extinderii duratei vieții.

Din punct de veder fizic, omul dorește să sporească în rezistență, forță, dexteritate, flexibilitate, coordonare, agilitate. Putem face exerciții fizice, mânca sănătos și consuma suplimente alimentare, putem evita poluarea și putem consulta fizioterapeuți, terapeuți și antrenori personali. Îmbunătățirea corpului uman se dovedește a fi în acest caz extensia anticului vis olimpic. Nevoia de a face un pas mai departe pe această cale este evidentă prin existența unui fenomen precum dopajul în sport. Astăzi, sportivii sunt verificați în mod regulat pentru detectarea substanțelor interzise. Profesorul și filosoful Julian Savulescu (Oxford) afirmă că anticii foloseau Olimpiadele pentru a-l găsi pe „cel mai puternic, cel mai rapid sau cel mai înzestrat”. În prezent însă, competiția nu este doar „un test al potențialului biologic”, orecum ca în cazul curselor de animale.

„Oamenii nu sunt cai sau câini. Luăm decizii și ne exercităm propria judecată. Alegem ce tip de antrenament să folosim și cum să ne desfășurăm cursa. Putem arăta curaj, determinare și înțelepciune. Nu suntem biciuiți de un călăreț pe spate, ci ne conducem singuri. Această judecată este exercitată de către concurenții atunci când își aleg dieta, se antrenează și decid dacă iau droguri. Putem alege ce fel de concurent să fim, nu doar prin antrenament, ci prin manipulare biologică… Departe de a fi împotriva spiritului sportului, manipularea biologică întruchipează spiritul uman: capacitatea de a ne îmbunătăți pe baza rațiunii și a judecății.” (Savulescu, 2009)

Deci concluzia filosofului australian este că noi, oamenii, suntem interesați să vedem cât de repede, puternici sau calificați putem fi, folosind orice mijloace disponibile și ar trebui să promovăm activ medicamentele care îmbunătățesc performanțele și să așteptăm concurenții care se străduiesc să fie primii care descoperă ultimele îmbunătățiri pentru a-și învinge rivalii. Există o categorie care crede că steroizii, amfetaminele, oricum nu pot fi eradicate. Atunci ar fi mai bine să legalizăm consumul acestora pentru a-l controla. Julian Savulescu face un pas mai departe și descoperă categoria celor care consideră benefic consumul de substanțe controlate, vorbind atât despre performanțele fizice, cât si despre cele sau cognitive.

Julian Savulescu subliniază că oamenii încearcă dintotdeauna să-și îmbunătățească performanțele prin mijloace la îndemână, de obicei chimice, precum dopajul, sau consumul de metilfenidat, obișnuit în timpul examenelor între studenții din Statele Unite (de exemplu), pentru îmbunătățirea concentrării. Din punctul său de vedere, un pas înainte pe drumul implantării tehnologiei în corpul uman ar prezenta mai puține pericole decât practicile actuale. El contrazice bioetica actuală cu argumente precum următorul: „Cred că problema clonării este o banalitate etică, o curiozitate. Nu există nicio problemă reală în a fi genetic identic cu cineva, ești totuși o persoană diferită. Gemenii identici sunt practic clone naturale. Genele sunt importante, dar ele nu determină cine suntem.” (Savulescu, 2019)

Acest text urmărește identificarea motivului principal care frânează acceptarea unor astfel de tehnologii promițătoare. După Leon R. Kass, acesta ar fi următorul:

„Ultima și cea mai atrăgătoare dintre aceste perspective obsedante, folosirea puterilor biotehnologice pentru a obține „perfecțiunea” atât a corpului, cât și a minții, este poate cel mai puțin important subiect în bioetica publică și profesională. Cu toate acestea, cred că este cea mai profundă sursă de anxietate a publicului cu privire la biotehnologie, reprezentată în preocuparea pentru omul care se joacă de-a Dumnezeu, sau pentru The Brave New World sau un viitor post-uman”. (Kass, 1998)

Kass detectă „amenințarea intrinsecă a dezumanizării” în chiar „promisiunea supraumanizării.” Acest pericol de a ne pierde natura esențială și definitorie este văzut de către transumanism ca o evoluție, un pas important și obligatoriu, singurul capabil să ducă la obținerea capacităților necesare pentru rezolvarea tuturor problemelor grave cu care se confruntă omenirea în prezent.

1.4. Cyborg – o realitate prezentă

Kevin Warwick, unul dintre cei mai mari experți în cibernetică, profesor de la Universitatea din Reading, Marea Britanie, crede că într-un viitor apropiat toți vom putea sa ne implantăm un microcip în creier. Si nu pentru a putea recupera capacități pierdute în urma unui accident sau pentru a înlătura un handicap fizic. Profesorul Warwick se referă la organisme ce ajung la o comunicare aproape perfectă, se conectează la internet și descarcă o cantitate impresionantă de date, sau asimilează o limbă străină în câteva ore. El studiază pentru a ajunge la un viitor în care să fie normală conectarea minții umane cu mașinile, comunicarea directă de la creier la creier sau extinderea capacităților noastre senzoriale, fizice și intelectuale prin implanturi tehnologice. (Warwick, 2019)

Fig.1. Kevin Warwick

În 24 august 1988, Warwick și-a introdus un cip sub piele pentru a putea controla ușile, luminile, computerele. Experiment a fost numit Cyborg 1.0. În 2004, Kevin Warwick a fost prima persoană capabilă să comunice cu dispozitive externe datorită unui cip implantat în creier. Soția lui Warwick este de acord să introducă același cip, pentru a experimenta un tip de telepatie. De data aceasta, proiectul s-a numit Cyborg 2.0.

Prin intermediul unei conexiuni la internet, profesorul aflat în Universitatea Columbia a reușit să mute un braț robotizat situat în Universitatea din Reading, în Regatul Unit.

Neil Harbison este primul Cyborg recunoscut oficial de un guvern. În 2004, când Harbison a trebuit să-și reînnoiască pașaportul, guvernul britanic a trebuit să accepte că antena care îi apărea deasupra capului nu putea fi îndepărtată, că făcea parte din corpul său. Deci, în cele din urmă, guvernul i-a recunoscut dreptul, iar Neil apare în pașaport cu antena sa, numită Eyeborg.

Neil Harbisson, cyborg, artist, cofondator al Fundației Cyborg și al Cyborg Nest, s-a născut cu acromatopsie, un tip rar de daltonism care te face să vezi lumea într-o scară de gri. Acum peste un deceniu i s-a implantat în craniu o antenă care îi permite să audă culorile. Îl însoțește mereu, chiar și la duș. Harbisson, este fiul unei mame catalane și al unui tată irlandez si locuiește în Barcelona. Pentru el, o vizită la supermarket înseamnă dezlănțuirea unei simfonii sonore. Antena îi permite să „audă” rafturile pline de pachete viu colorate.

Fig.2. Neil Harbison

Jordi Roca (premiu Cel mai bun patiser din lume) lucrează alături de Neil în El Celler de Can Roca, Gerona, (restaurantul numărul unu din lume). „Puterile” cyborgului par mai degrabă un dispozitiv science fiction decât o revoluție culinară. Prezintă o ingeniozitate sinestezică, ce poate să interpreteze frecvențele culorilor alimentelor și să le transforme în frecvențe sonore cu care se pot asculta alimentele. Mâncărurile sonore și cântecele comestibile, realizate cu ajutorul lui Neil, sunt cele mai recente rețete ale lui Jordi Roca. „Imnul bucuriei” se poate prezenta pe o farfurie. O melodie de Lady Gaga devine o salată.

„Bridging the Island of the Colourblind” este proiectul prin care senzorul Eyeborg, implantat în craniul lui Harbisson a câștigat primul premiu european în Content Tools și Interface Design.

Creierul lui Neil are conexiune la Internet, prin care poate primi culori, imagini sau videoclipuri de oriunde din lume, dar și din spațiu. La fel, poate primi și apeluri telefonice care merg direct la creier.

Neil a transformat o deficiență într-o „superputere” datorită tehnologiei. Dar trebuie să avem o dizabilitate pentru a utiliza acest tip de dispozitive?

Ființele umane percep lumea în moduri diferite prin metodele lor de percepție „convenționale”: auz, vedere, atingere, miros și gust. Când Harbisson și-a adăugat noul „organ” implantat, el ne-a învățat că simțurile pot fi mai multe de cinci. Ne-a arătat noi perspective ale realității, în care culorile sunt definite de o corelație de frecvență a lungimilor de undă. Acest lucru arată că înțelegerea noastră despre lume depinde de modul în care o simțim. Cum ne-ar apărea lumea când o percepem într-un mod nou, larg și diferit? Explorarea unor noi modalități de comunicare dincolo de simțurile și limbajele noastre bazate pe sunete și semne ne-ar permite să înțelegem totul din noi puncte de vedere, mult peste percepția în trei dimensiuni.

Fig. 3 Neil Harbisson și chef-ul Jordi Roca

Artista de avangardă catalană și activista cyborg Moon Ribas are implanturi în picioare, conectate la seismografe online. De fiecare dată când există un cutremur, undeva pe planetă, vibrațiile trec prin corpul ei și informațiile sunt înregistrate online. Mai târziu, Ribas transformă acele informații în dans sau muzică. Moon a început purtând ca brățară un senzor care vibrează înainte de orice cutremur de la 1 grad pe scara Richter, în 2013. Apoi l-a implantat într-un cot și, în cele din urmă, a decis să încorporeze un senzor în fiecare gleznă, printr-o mică intervenție chirurgicală, pentru a simți cutremurele în picioare.

În 2010, Neil Harbisson și Moon Ribas au creat Cyborg Foundation, o organizație internațională concepută pentru a sprijini toți oamenii care aleg să dobândească această nouă identitate, și pentru a le apăra drepturile. Neil și Moon consideră că a fi cyborg este o identitate. Nu este vorba de a avea implantat un dispozitiv sau altul, ci să te simți ca fiind unul. Există persoane care au implantată tehnologie în corpul lor, din motive medicale, cum ar fi un stimulator cardiac sau un implant cohlear și nu din aceasta cauză se simt ca aparținând categoriei cyborg.

Fig. 4. Neil Harbisson și Moon Ribas

Neurologul Phil Kennedy și-a propus să construiască interfața supremă creier-computer. Este numit Tată al Cyborgilor. Neurologul s-a trezit în centrul unei considerabile atenții mass-media. Washington Post a comparat cercetarea sa de pionierat cu cea a inventatorului telefonului, Alexander Graham Bell. (Burke D., 2014, documentar)

„Dacă doriți să luați legătura cu cineva sau aveți nevoie de informații, puteți utiliza Internetul într-un mod special, apelând la un cip implantat în creier printr-o operație simplă. Cred că ar fi o abilitate foarte utilă. Oamenii nu suportă însă nimic din ceea ce implică intervenții pe creier. Văd pacienți tot timpul și perspectiva unei intervenții chirurgicale pe creier îi sperie complet pe cei mai mulți dintre ei. Nu ar trebui. Oamenii își operează continuu a alte parți ale corpului, fără ca riscul sa fie diferit.” (Kennedy, P., 2020)

Implantul pe care și l-a făcut dr. Kennedy nu a putut fi realizat în SUA datorită opoziției comitetelor de bioetică. După cum el însuși a explicat, operația face parte din încercările și experimentele dezvoltate pentru a încerca să restabilească vorbirea unui pacient fără speranță, Erik Ramsay, care a fost închis în sine (paralizat și mut) de la vârsta de 16 ani. Datorită studiilor făcute asupra lui însuși, neurologul a reușit să implanteze electrozi în creierul pacientului său, inițiind o investigație revoluționară în recuperarea vorbirii. A dus la dezvoltarea cu succes a unei noi tehnologii de protezare a vorbirii prin care oamenii muți, manifestând sindromul claustrat, pot vorbi.

Sindromul claustrat (pseudocoma) descrie pacienții treji și conștienți, dar cu diferențiere selectivă, adică nu au mijloacele de a vorbi, de a produce mișcări ale membrelor sau feței. A fost identificat ca afecțiune medicală doar în anii 1960. (Laureys, S., et al. 2005) Se poate dezvolta în două moduri: treptat, ca urmare a unei boli degenerative, cum ar fi SLA, sau brusc, ca urmare a unui accident vascular cerebral sau a unui traumatism. Nu există nicio lucrare empirică privind calitatea vieții sau alte aspecte non-clinice care să fi comparat aceste două grupuri. Nicio organizație americană nu păstrează statistici despre câte persoane sunt închise, dar probabil că nu există mai mult de câteva mii de pacienți în fiecare an în Statele Unite care supraviețuiesc tipului de accident vascular cerebral care l-a paralizat pe Erik.

Fig. 5. Erik este îngrijit de Phil Kennedy (stânga) și de părinții săi (dreapta). Phil îi pune bobinele pe cap, iar mama lui îi injectează medicamente în stomac. (Fotografie de Steve Potter.)

Mulți oameni invizibili suferă în liniște un „blocaj” similar cu cel al lui Erik. În Franța, jurnalistul Jean-Dominique Bauby a „dictat” și a publicat chiar o carte din adâncurile oceanului său particular: „Scafandrul și fluturele”. Povestea lui călătorește acum în lume în versiunea filmată a lui Julian Schnabel. Pentru a-și dicta istoria, Bauby a folosit un sistem de clipiri cu un ochi, (singurul pe care îl putea mișca) similar cu alfabetul morse. Cartea lui este pusă la loc de cinste în casa lui Erik Ramsey.

Persoanele cu acest sindrom nu se pot mișca, dar pot simți. Nu pot vorbi, dar ascultă. Sunt blocați între limitele minții lor și singura modalitate de a comunica privind în sus sau în jos. În acest moment, experimentele doctorului Kennedy sunt singura speranță pentru acești pacienți: devenind cyborgi ar presupune să comunice, în cele din urmă, cu cei din jur.

Peter Scott-Morgan este un om plin de optimism, în ciuda faptului că în urmă cu cinci ani a fost diagnosticat cu MND (boală a neuronilor motori). Când a fost diagnosticat, în 2016, doctorii au prezis că va trăi trei ani. Deși nu își poate mișca decât ochii și niște mușchi ai feței, el continuă să-și exprime ideile printr-un sintetizator de vorbire pe care îl manevrează cu ochii.

Fig. 6. Peter Scott-Morgan

Bazându-se pe o observație științifică, Scott-Morgan își dă seama că organele sale își pierd încet orice capacitate de a-l servi. Într-o serie de operații complexe, care combină tehnologia din domeniile medicinei și informaticii, el și-a înlocuit treptat organele aflate pe moarte cu organe artificiale. Cea mai faimoasă victimă de SLA din lume, astrofizicianul Stephen Hawking, a reușit să supraviețuiască timp de 50 de ani cu SLA. Scott-Morgan a trăit deja cu 50% mai mult decât au prezis medicii. Un laborator special de sunet din Scoția a colaborat cu el pentru a se asigura că ar putea continua să-și folosească propria voce chiar și după ce a pierdut capacitatea de a vorbi. Scaunul său cu motor are câteva caracteristici unice de exoschelet, proiectat de Scott-Morgan.

Este un om de știință care sfidează moartea transformându-se în cel mai avansat cyborg din istorie. Drumul său de pionier poate fi cunoscut din cartea sa recent publicată, dictată cu ajutorul unui sintetizator de vorbire: „Peter 2.0; The Human Cyborg”. La începutul anului 2019, Scott-Morgan i-a convins pe Microsoft și pe Dell că va fi cobaiul perfect pentru a fi transformat în cyborg. Tehnologia necesară pentru a dezvolta proiectul de a deveni cyborg nu a existat acum doar câțiva ani. „Am avut norocul să mă îmbolnăvesc acum și nu înainte. Sunt în locul potrivit și la momentul potrivit. În creierul meu există două emoții simultane, care nu ar putea fi mai opuse. Mă tot gândesc la ar fi să trăiesc complet închis în mine, o perspectivă terifiantă. Când mă gândesc la asta, îmi dublez eforturile pentru a găsi soluții care să mă ajute să merg mai departe.” (Scott-Morgan, P. 2020)

1.5. Viitorul inevitabil al singularității tehnologice

Ray Kurzweil este considerat „mașina de gândire supremă” de către Forbes și „moștenitorul de drept al lui Thomas Edison” de revista Inc. Are 19 doctorate, este considerat unul dintre marii futuriști ai timpului nostru, capabil să prezică modul în care tehnologia ne va afecta în anii următori. Kurzweil a inventat primul scaner computerizat și primul sintetizator text-vorbire, a făcut 147 de predicții cu o rată de precizie de 86% din 1990. De exemplu, a anunțat că internetul va fi un fenomen masiv în vremurile în care foarte puțini cunoșteau noțiunea, în 1999 a prezis că vor exista mașini cu conducere autonomă în deceniul următor și că telefoanele mobile vor servi pentru a răspunde la toate întrebările noastre.

Conceptul de singularitate tehnologică este inevitabil legat de lumea science fiction. Termenul a fost creat de unul dintre cei mai importanți matematicieni din istoria modernă, John Von Neuman (recunoscut ca fiind unul dintre părinții ciberneticii), dar a devenit popular datorită autorului de science fiction Vernor Vinge. Posibilitatea ca mașinile, datorită inteligenței artificiale, să fie capabile într-o zi să se auto-îmbunătățească, dând astfel naștere unei generații de computere cu mult superioare inteligenței umane, este deja un orizont fezabil grație dezvoltării tehnologiilor exponențiale. Kurzweil este convins că până în 2045 computerele vor fi de un miliard de ori mai puternice și mai puternice decât toate creierele ființelor umane de pe Pământ. (Kurzweil R. 2012)

În prezent, futurologul speră că totul poate fi tipărit prin intermediul imprimantelor 3D și că ingineria permite vindecarea bolilor neurologice, cum ar fi Parkinson, Alzheimer și infarctele cerebrale. Potrivit lui, tehnologia necesară este deja aici. Kurzweil oferă o teorie computațională ce se bazează pe ideea de computer ca produs al ingineriei umane și pe o teorie asupra ființelor vii, a sistemului neuronal al acestora și, în special, a neocortexului uman, precum și o teorie care tinde să arate identitatea funcțională dintre computere și mintea umană. Kurzweil se străduiește să mențină o idee „umanistă” despre om. Pentru el este clar că omul are conștiință, identitate personală, este liber și responsabil pentru acțiunile sale, construindu-și viața printr-o serie de decizii care implică utilizarea unui psihic emoțional și rațional. Aceasta înseamnă că pentru Kurzweil, lumea psihică nu este epifenomenală (sau reducționistă). Mintea umană are o cauzalitate reală descendentă care controlează fizico-chimica. (Kurzweil, R. 2013) El asigură că dupa 2030, am putea alege să devenim parte umani, parte computere și putea încărca și stoca în Internet toate informațiile din creierul nostru. Dar va fi în jur de 2099 când progresul tehnologic va duce la integrarea completă a mașinilor în viața noastră, până la punctul în care acestea vor avea un statut juridic similar cu cel al oamenilor.

Roboții vor pilota toate vehiculele, vor îndeplini sarcini industriale sau de uz casnic. Nanotehnologia va face posibil ca o multitudine de nanoroboti biologici să ne monitorizeze organismul din interior, conectat la un sistem medical extern dirijat de un robot sau un doctor-android. Vom face probe de ADN și o analiză medicală amănunțită cu puțină salivă în orice farmacie.

Ca răspuns, psihologul Robert Breezing a scris în revista Psychology Today: „Este vorba despre gândire magică și credințe false. Asta nu se va întâmpla. Acesta este o fantezie anti-biologică.”

După cum se vede în exemplele oferite, tehnologia care sa permită existenta cyborgilor, fie si pentru a vindeca patologii grave, funcționează în prezent. Doar că nu este cunoscută pe scară largă și nu este acceptată punerea ei în practică din cauza opoziției comisiilor de bioetică. Aceste comisii nu controlează însă cercetările din domeniu din Asia.

1.6 Mitologia transhumanistă

După Northrop Frye „mitul operează la cel mai înalt nivel al dorinței umane” (Frye, 1957) Mitologia reunește o colecție de povești ce ne oferă un cadru psihologic cu ajutorul căruia ne relaționăm cu lumea. Mulțime de date sunt introduse într-un cadru narativ, cu o structură ce îi oferă o profundă semnificație. Mitologia transumanistă perpetuează mitul inevitabilului progres și al „omnicompetenței” științei. Prezentul este deficient comparativ cu progresul așteptat de la viitor. Imaginația umană, care este exprimată prin science fiction, are un fundal de adevăr.

Frankenstein sau Prometeul modern, este opera literară a scriitoarei engleze Mary Shelley. Publicat în 1818, vorbește despre subiecte precum morala științifică, crearea și distrugerea vieții și îndrăzneala umanității în relația sa cu Dumnezeu. Literatura gotică supraviețuiește și prosperă datorită modului în care abordează anxietățile culturale. Mitul gotic al creației unei persoane artificiale a trecut în narațiunea fantastică și science fiction.

Frankenstein este considerată prima lucrare de science fiction și, de asemenea, pilonul mitologiei transumaniste populare. Când vorbim despre cyborgi sau despre îmbunătățirea corpului uman datorită noilor tehnologii, oamenii se gândesc mai întâi la filme precum Gattaca, Blade Runner, Robocop, Terminator, The Matrix. Pe cât de fascinante sunt, toate conțin un instinct uman de respingere a perspectivei unei lumi pline de cyborgi. Ideea este percepută automat ca distopică, asociată cu un univers în care tehnologia scapă de sub control.

Cercetătoarea Mabel Moraña identifică „marxismul gotic” în cultura populară a cyborgilor și a altor creații fantastice precum Edward Scissorhands. Hibridul om-tehnologie se identifică cu „celălalt”, străinul, ciudatul și primește un tratament singular, de individ minoritar respins de societate. (Moraña, M. 2017)

Academiciana Moraña apelează la referințe literare abundente și la un repertoriu metaforic care face apel la monstruos, al lui Karl Marx, introducând o atmosferă de înstrăinare și defamiliarizare în abordarea sa teoretică a studiului relațiilor sociale în capitalismul industrial.

Ignacio Morgado, profesor de psihobiologie la Institutul de Neuroștiințe de la Facultatea de Psihologie a Universității Autonome din Barcelona, afirmă că encefalul nostru este încă din epoca de piatră în sensul dezvoltării emoționale. Suntem gata să alegem între două opțiuni, nu între milioane. De aceea, indiferent ce am decide, dacă să cumpărăm o rochie sau să ne căsătorim cu cineva, la un moment dat vom crede că am greșit. Aceasta este o capcană mentală datorată fapului sunt mereu atât de multe alte opțiuni. Dacă am fi ales altceva, am gândi la fel. Morgado, I. (2012)

Acesta este unul dintre motivele pentru care chiar și mințile iluminate, precum cele din comisiile de bioetică americane și europene, au dificultăți în a alege calea tehnologică ce ar trebui permisă cercetătorilor care sunt dispuși să îmbunătățească organismul uman cu ajutorul tehnologiei cyborg, în viitorul imediat

Dar este, în același timp, și un motiv pentru creșterea abilităților cognitive. Unii oameni ar putea dobândi capacitatea de a alege fără echivoc între multiple variante.

Toate aceste cercetări depășesc ideea de ameliorare a consecințelor bolii sale. Rezultatele vor fi aplicabile multor alte persoane cu diagnostice similare.

2. CONCLUZII

Frica de monstruozitate înrădăcinată în instinctul uman, identificarea cyborgilor cu o creație Frankensteiniană, precum și frica de alegere, sunt cele mai mari obstacole actuale care blochează o nouă revoluție tehnologică. Cultura pop este oglinda atracției, dar și respingerii noastre pentru latura monstruoasă ce o intuim în cyborgi. Și instinctele noastre sunt o frână mai puternică decât bioetica.

 

 

 

 

 

 

 

 

About Post Author

Laura Cătălina Dragomir (n. 8 iulie 1976, Buzău) este poetă, jurnalistă, blogger și mediator cultural; de 16 ani trăiește în Ulldecona, Spania. A studiat Comunicare și Relații Publice la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza " din Iași. A publicat poezie, proză, articole și eseuri pe diferite platforme online de profil. A realizat rubrici periodice de analiză culturală și socio-politică în revistele Robarna, Gazeta de Spania și Români în Andalucia; a colaborat cu Radio Iași și cu Radio Trinitas. Membră ASARS / Asociación de Escritores y Artistas Rumanos de España, Laura Cătălina Dragomir este o prezență constantă și o figură marcantă în cadrul întâlnirilor asociațiilor de profil din Peninsula Iberică. A publicat volumele de poezie „Una și aceeași față a diferitului", „Caracterul triumfal al înmormântărilor cântate", „Nunanit” (poezie pentru copii, în colaborare cu artista plastică Iulia Șchiopu). În 2022 a publicat volumul I de eseuri din seria „Contagii"(scrisă în colaborare cu Nona Oprixor") și volumul de analiză socio-politică „Capitalizarea semioticii narativ în spațiul politic european". De asemenea, a tradus „Vara Tequila", o antologie poetică a scriitorului Nicolae Coande, în prezent lucrând la alte două volume bilingve ale poeților Artiom Oleacu (Rep. Moldova) și Javier Claure (Bolívia). Printre proiectele care vor vedea în curând lumina tiparului se află „Cultura de proximitate"(volum de interviuri) și „Caietul Dragomirei" (caiet auxiliar de gramatică a limbii române).
Happy
Happy
0 %
Sad
Sad
0 %
Excited
Excited
0 %
Sleepy
Sleepy
0 %
Angry
Angry
0 %
Surprise
Surprise
0 %

Average Rating

5 Star
0%
4 Star
0%
3 Star
0%
2 Star
0%
1 Star
0%

2 thoughts on “Cyborg: Transumanismul, între mitologie și necesitate

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *