Traduceri

Boris Gumeniuk, poetul din tranșee

Material realizat pe baza unei traduceri semnate de Dumitru Crudu.

Născut la 30 ianuarie 1965 în satul Ostirv din regiunea Teropil, Boris Gumeniuk este membru al Uniunii Scriitorilor din Ucraina din 2006. Este autorul unei colecţii de cărţi despre închisorile din Ucraina. A publicat cinci cărți de poezie, dar cea mai cunoscută este Poezii de război, apărută în 2014 la Kiev, care a devenit în scurt timp un bestseller. Nu doar că și-a vândut întregul tiraj, dar a atras și atenția criticilor literari, fiind larg comentat. Nota specifică a poemelor din carte este că toate au fost scrise pe front, în tranșeele Donbasului, în timpul pauzei dintre bătălii. Aceste versuri sunt la fel de dramatice ca și realitatea din primele linii, pentru că poeziile din această carte s-au născut din tensiunea tot mai mare de pe câmpul de luptă. Poate de aceea poetul a spus că nu crede că va scrie poezie după război.

Borys Gumeniuk este bine cunoscut ca scriitor și combatant în operațiuni antiteroriste; el ocupă acum funcția de adjunct al comandantului batalionului de voluntari OUN. În 2014, când Rusia a atacat Ucraina, poetul Boris Gumeniuk a luat pistolul în mână și a ieșit să-și apere patria. Între pauze din bătălia din Donbass, poetul a scris poezii, le-a scris direct în tranșee, pe patul automat, reflectând în ele tragedia și absurditatea războiului. Poezii de război – acesta este numele volumului în care au fost publicate. Sunt câteva poezii în care se aude bătăile inimii tuturor soldaților care au luptat sau luptă în acest război. Deși arată atrocitățile războiului, nu promovează ura față de inamic. Gumeniuk vorbește cu respect și milă pentru dușmanul său. De aceea poeziile sale sunt sub semnul umanismului.

Poetul Boris Gumeniuk își apără țara cu arma în mână. Aceasta este o poezie scrisă între două bătălii.

XXXXX

 

Pe nepusă masă, apar pescăruși pe câmpul de luptă

Aș mai înțelege dacă ar fi ciori

pentru că ciorile dintotdeauna se hrănesc cu trupurile războinicilor,

ciorile, de altfel, nu fac nicio diferență între

carnea eroilor noștri sau a dușmanilor

nu știu dacă merită să ne supărăm pe ele pentru asta

Oricât de tare ne-ar afecta

 

Aș mai înțelege dacă ar fi porumbei

ei s-au obișnuit să ciugulească gunoiul oamenilor.

e oarecum firesc să le smulgă părul năclăit

și în craniile găurite de gloanțe

să își facă cuiburi

nu mă miră.

 

Aș mai înțelege dacă ar fi vrăbii

pur și simplu, sunt flămânde

ciripind vesel

ciugulesc din buzunarele morților

(doar întâmplător atingându-le orbitele)

rămășițe de pâine pesmeți zahăr cafea

Și tot ce mai găsesc

niște trofee de război

ce niciodată nu o să folosească celor uciși

deci pe vrăbii le mai pot înțelege

dar pe pescărușii care

zboară încolo și încoace pe câmpul de luptă

pe care zac morții

În razele soarelui care răsare și apune, nu,

Nu îi pot înțelege–

 

încerc să mă conving că penele lor sunt trandafirii de la soare,

și nu de la sânge

că numai pasărea flamingo e roz

de la cantitatea de creveți consumați

că pescărușii nu pot deveni așa de repede trandafirii

de la carnea mâncată din cei căzuți de ambele părți

(pentru a se obține un efect ornitologic de tipul ăsta

războiul ar trebui să nu se mai termine niciodată)

 

Ei zboară deasupra câmpului de luptă

ce nu va mai putea fi arat vreodată

nu se vor mai construi case pe el

nu se va semăna pâine

nu se vor naște copii

 

se învârt deasupra câmpului de luptă

căzând razant

apucând prada

și pe deasupra pozițiilor noastre zboară spre mare

deasupra noastră se ceartă

uneori își pierd captura

bucăți din trupuri omenești cad la picioare noastre

(cel mai groaznic e că nu știm

dacă sunt ale prietenilor sau ale dușmanilor)

e straniu când din cer cade brusc

la picioarele tale

câte un deget

sau câte o ureche

 

uneori îți pare

că dacă ai strânge împreună toate bucățile astea

ai putea recompune un om –

un prieten sau un dușman –

dacă ar mai fi și cine să-l învieze

 

pescărușii trandafirii –

–un coșmar al războiului-

nu aș fi vrut niciodată să-i văd

cum scapă bucăți de carne de om

din cer direct la picioarele tale.

doar n-o să te apuci acum să sapi o groapă

și să înmormântezi un deget

sau o ureche

cu atât mai mult că nici nu știi ale cui sunt

****

Nacido el 30 de enero de 1965 en el pueblo de Ostirv en la región de Teropil, Boris Gumeniuk es miembro de la Unión de Escritores de Ucrania desde 2006. Es autor de una colección de libros sobre las prisiones de Ucrania. Ha publicado cinco libros de poesía, pero el más conocido es Poemas de Guerra, publicado en 2014 en Kiev, que pronto se convirtió en un éxito de ventas. No solo se agotó toda su circulación, sino que también llamó la atención de los críticos literarios, siendo ampliamente comentado. La nota específica de los poemas del libro es que todos fueron escritos en el frente, en las trincheras de Donbas, durante la pausa entre las batallas. Estos versos son tan dramáticos como la realidad del frente, porque los poemas de este libro nacieron de la creciente tensión en el campo de batalla. Tal vez por eso el poeta dijo no creer que escribirá poesía después de la guerra.

Borys Gumeniuk es muy conocido como escritor y como combatiente de operaciones antiterroristas; ahora ocupa el cargo de comandante adjunto del batallón de voluntarios de la OUN. En 2014, cuando Rusia atacó Ucrania, el poeta Boris Gumeniuk tomó el arma en la mano y salió a defender su patria. Entre los descansos de la batalla en Donbass, el poeta escribió poemas, los escribió directamente en las trincheras, en la cama automática, reflejando en ellos la tragedia y el absurdo de la guerra. Poemas de la guerra: este es el nombre del volumen en el que se publicaron. Hay algunos poemas donde se puede escuchar el latido del corazón de todos los soldados que pelearon o están peleando en esta guerra. Aunque muestra las atrocidades de la guerra, no promueve el odio al enemigo. Gumeniuk habla con respeto y lástima por su enemigo. Por eso sus poemas están bajo el signo del humanismo.

El poeta Boris Gumeniuk defiende a su país con un arma en la mano. Un poema que escribió entre dos batallas.

 

XXXX

De la nada, hay gaviotas en el campo de batalla.

Podría entender si fueran cuervos

Los cuervos siempre se alimentan de los cuerpos de los guerreros,

y por cierto, no diferencian entre

la carne de nuestros héroes y nuestros enemigos.

No sé si merece la pena enfadarse con ellos por eso,

Por mucho que nos afecte.

 

Podría entender a las palomas

que se han acostumbrado a picotear la basura humana.

Es natural que arranquen el pelo enmarañado

y que construyan nidos en los cráneos

acribillados de balas

No me sorprende.

 

Podría entender a los gorriones

simplemente tienen hambre

cantureando alegremente

picoteando los bolsillos de los muertos

(tocando accidentalmente sus cuencas orbitales)

las sobras de pan rallado azúcar café

Y cualquier otra cosa que encuentren

Son trofeos de guerra

que nunca más serviran a los muertos

Podría entender a los gorriones

pero a las gaviotas que

volando de un lado a otro en el campo de batalla

donde yacen los muertos

en los rayos del sol naciente y poniente, no,

No puedo entenderlas…

 

Intento convencerme de que sus plumas son rosa por el sol,

y no por la sangre

que solo los flamencos son rosa

por la cantidad de camarones consumidos,

que las gaviotas no pueden volverse rosa tan rápidamente

de la carne que comieron de los que caídos por ambos lados

(para obtener un efecto ornitológico de este tipo

la guerra nunca debería terminar)

 

Sobrevuelan el campo de batalla

que ya no se podrá arar a partir de ahora

ni se podrán construir casas en él.

para sembrar pan

para tener hijos

 

Se ciernen sobre el campo de batalla

caen en picado

agarran la presa

Y por encima de nuestras posiciones vuelan hacia el mar

por encima de nosotros pelean

Y a veces pierden su captura

trozos de cuerpos humanos caen a nuestros pies

(lo más terrible es que no sabemos

si son de nuestros amigos o de nuestros enemigos)

es extraño cuando desde el cielo caen

a tus pies de repente

un dedo

o una oreja

 

a veces parece que

que si se juntan todas estas piezas

podrías recomponer un hombre –

un amigo o un enemigo –

si hubiera alguien que lo resucitara

 

las gaviotas rosas –

-una pesadilla de guerra-

Nunca quise verlas

dejando caer trozos de carne humana

del cielo justo a tus pies

no voy a empezar a cavar un agujero ahora

y enterrar un dedo

o una oreja

si ni siquiera sé de quién son…

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button