Articole

Tentația interzisului

Laura Cătălina Dragomir

Noile tehnologii devin vectorii cei mai la îndemână când este vorba de a transforma în drum ușor consumul de material sexist, în special când se vorbește despre adolescenți și tineri, categoriile de vârstă cu cel mai constatabil apetit pentru conținutul sexi-pornografic.

Într-o societate în care nici școala și nici părinții nu mai au claritate la ora adoptării de atitudini care să arate copiilor care sunt conținuturile adecvate și care nu, arta „fără control” este cea care, de multe ori, construiește viziuni eronate asupra sexualității și asupra relațiilor.

Profesioniștii comercialului știu că e normală curiozitatea în ceea ce privește sexul, așa cum știu și că este foarte ușor să ajungi la materiale la limita cu interzisul. Tot ei au învățat că mereu suntem atrași de lucrurile pentru care încă nu suntem pregătiți dar ni le imaginăm.

Pornind de la considerentul că sexul trebuie să fie ieftin pentru a fi la îndemâna tuturor, noii producători de muzică au început să lanseze pe piață produse care să poată fi cumpărate rapid, consumate rapid și împărțite și celorlalți la fel de rapid.

Despre rapperi, de pildă, știm extrem de puțin. Uneori nu le știm nici numele real și nici datele biografice de bază.

Ceea ce ei știu însă despre noi este, și au aflat lucrând în echipă cu producătorii lor, că avem tentația interzisului, că vrem să folosim muzica pentru a pune la îndemâna noastră, noi public, sexul.

Videourile lor adună milioane de vizite pe Youtube, concertele au bilete epuizate cu luni de zile înainte de data stabilită pentru performance.

Rappul este, așa cum o recunosc cei care îl practică ca formă artistică, puțin politicos femeilor și foarte direct când este vorba de mesaje adresate acestora.

Unii, destui de puțini, dintre rapperii onești recunosc acest caracter al muzicii lor și mai recunosc că el vine, pe undeva, din sexualizarea excesivă a femeii, proces practicat de foarte mulți ani, de televiziune și de cinematografie.

Sistemul este cel care te modelează să fii într-un anumit fel pentru că această manieră de-a fi îi este convenabilă lui.

Muzica trapp, un alt exemplu recent, afirmă prin reprezentanții săi că dacă versurile lor sunt sexiste e pentru că societate este așa, pentru că a devenit un model comportamental să fii ostentativ și să utilizezi imaginea femeii ca pe un obiect. Pentru că, până la urmă ăsta e și scopul final, tehnica asta vinde.

Muzica macistă are cu atât mai mult succes cu cât ei i se opune tema feminismului și cu cât tuturor ne place să opinăm despre asta.

Ideea că poezia are priorități coincide, până la un punct, cu voința celui care o scrie de-a nu face concesiunea tăcerii unor teme care ne obligă tuturor prezentul.

Faptul că responsabilitatea socială devine predilectul liricii unora, că-i urgentează spre o muzică-manifest care înfruntă în loc să franeze, e lăudabil.

Din păcate, contemporaneitatea e un timp al obsesiilor. Sexuale, printre altele. Și chiar scuzate idealist sau sprijinite cu argumente de marketing, ele tot o boală rămân. Boală care vinde.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button