Articole

Dacia Felix

Laura Cătălina Dragomir 

Societățile conflictuale sunt polarizate. Nu acceptă nuanțele. Să alegem un exemplu, dezbătut des în ultimul timp: „ești cu dacii sau împotriva lor” ? ( mențin intenționat exprimarea!)

Faptul că nu vezi în contemporaneitate niciun meci în care dacii să fie implicați, contează mai puțin. Observabil este un proces accelerat de mitificare, fără legătură cu dovezile istorice.

Sfântul Andrei, patronul Rusiei, a ajuns în ultimul timp să fi predicat și în Dobrogea și chiar să fi creștinat o mare populație în sud-estul teritoriului care azi este românesc. Ne-am născut creștini! E o idee care place și acesta e un motiv suficient ca ea să existe și să fie promovată.

Istoricul antic Strabon a afirmat că geții și dacii vorbeau aceeași limbă. Sursele atât de vechi nu se discută. O astfel de afirmație e îndeajuns ca să se toarne temelia teoriei unei unități lingvistice. Geții și dacii au devenit recent poporul geto-dac. Dovezile arheologice arată o populație variată, cu mari diferențe culturale. Lucru care nu interesează. Ca limba română să înceapă de la populația neolitică din Cucuteni, ar fi și mai cool. Dacă naționalismul românesc nu a avut încă această idee, o ofer.

În realitate, până pe la mijocul veacului al XIX-lea, termenul Dacia nu era folosit. În preajma înființării Statului Român, începe procesul de creare a unei mitologii naționale. Revista “Dacia literara” este prezentată în manualele de limbă și literatură astfel încât să pară o publicație cu care românul timpului dormea sub pernă. Acelea erau vremuri în care cuvântul România era tânăr. Nu-l veți găsi în cronici și letopisețe. Dar pentru a promova o conștiință națională, trebuia să se ofere un mit fondator. Dacia s-a stabilit ca termen generic pentru vechiul teritoriu locuit de români. Pentru mine, România Mare s-a format în 1918 și este imensul merit al românilor. Dar cum naționalismul preferă vechimea…

În 1980 s-au sărbătorit 2050 de ani de la înființarea statului național unitar dac sub Burebista. S-au emis și timbre cu această ocazie și s-au făcut nenumărate manifestări cultural artistice în cadrul Cântării României. Poate unii dintre dumneavoastră își amintesc. Nu știu dacă să povestesc despre tristețea unui istoric văzând cum o ficțiune devenea realitate și protocronismul trecea în manualele de istorie, sau despre revelația mea personală, despre bucuria mea, când am înțeles cum se fabrică istoria, cum se hrănește motorul care generează acel sentiment ce pendulează între patriotism și naționalism. Pentru mine, istoria ca știință este inseparabilă de partea ei fabulatorie, instrumentală. Ea se rescrie în straturi, uneori contradictorii: istoria se formează din istorii. Și nu românii au inventat procesul. Eroii de azi sunt trădătorii de mâine. Faptele pot fi aceleași, dar un regim politic alege dacă eroul zilei este Mareșalul Antonescu, un Vasile Roaită sau un László Tőkés. Dar faptele nu se pot inventa, oricât ar fi de seducătoare ideea că dacii sunt poporul ales.

Am prins vremurile în care se vorbea cu seriozitate academică despre scrisul dacilor. Chiar despre o evoluție a filosofiei acestora. Nu există izvoare, dar cum am spus, nu contează. Exista și un vechi portret marxist al lui Burebista, care s-ar fi împotrivit sclavagismului. Aștept renașterea ideii.

Se poate afirma orice despre daci, cu condiția să sune măreț. Cuvinte cu origine neclară din fondul lexical pot fi declarate dacice, fără grijă pentru stupefacția lingviștilor. Doar e mai bine ca etimologiile să fie definite. Românii nici nu mai contează. Când eram copil, marele merit consta în a fi “o insulă de latinitate într-o mare slavă”. Prezentul a adus și momentul unui Burebista mitic care legitimează granițele României Mari. Asta este funcția lui. O recunosc și îi înțeleg rolul. Chiar o salut în limba dacă, cu unicele cuvinte ce cunosc ca fiind aproape sigure în graiul strămoșilor: brânză, barză, mânz, viezure.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button