Gânduri

În căutarea națiunii

Laura Cătălina Dragomir

Nașterea este un accident geografic. Puteam fi albaneză, americană sau sud-africană. Și în acele contexte, aș fi cunoscut lumi diferite și mulți oameni foarte mândri de țara lor. Pentru mine e simplu. Naționalismul se bazează pe conceptul vechi al diferenței: “noi și ceilalți”. Este derivat din fundamentul biologic al selecției naturale, din instinctul de a fugi de cei diferiți, de a ne uni “cu ai noștri”. Inchid ochii și simt națiunea în amintirile copilăriei: pufuleți, mucenici, cireși în floare, pionieri jucând fotbal după ce și-au abandonat ghiozdanele pe iarbă, testul bunicii, sarmalele mamei.

Sarmalele există în Serbia, Grecia, Armenia, Turcia, toate țările ce au fost influențate de imperiul otoman. Cafeaua de acasă e cafeaua de acasă, chiar de vine din Colombia. Pâinea se elabora într-un timp și spațiu plin de sacralitate, atât in Romania, cât și aiurea. Acum se face în fabrici. Vine chiar feliată în pungă. Și nu îți mai oferă motive să o conectezi cu identitatea ta ca persoană sau cu identitatea națională. Sunt un om care iubește progresul. Nu aș dori să am un țest la bloc, nici să schimb mașina pe cai. Identitatea mea s-a construit in copilărie. Nu am călătorit prin țări străine decât mult mai târziu, ca să descopăr că oamenii de aiurea au aceleași trăiri, și să simt ce înseamnă să fii încadrat în grupul celor de afară. Al veneticilor. Al celor ce trebuiesc testați înainte de a fi acceptați pe jumătate.

Definiția din dicționare este depășită de aproape un secol. Unitatea culturală, lingvistică, teritorială, istorică, plus conștiința națională! Asta ar fi națiunea. E o definiție convenabilă statului comunist. Și a rămas necontestata.

Știu de copil că națiunea nu se definește prin cultură. În satul bunicilor mei, români, bulgari și sârbi împărțeau tradiții. Erau mai asemănătoare decât cele descoperite mai târziu în Nordul României. Nici limba nu face o națiune, deși pentru mulți există o echivalență totală. Dar știm că deși canadienii vorbesc engleza și franceza, nu sunt nici englezi și nici francezi. America de Sud nu este Spania. Iar pluritatea lingvistică a unei țări este deja un loc comun al modernității. Căci poți să vii din limba chineză sau română și să vibrezi cu steagul și imnul Statelor Unite.

Conceptul identității etnice este odios deja în urma atâtor încercări de “purificare” pe acest criteriu. Pogromul, atacul terorist, asasinatul politic, au murdărit noțiunea idealistă, eterică, de națiune. Istoria, ca și cultura, este de multe ori comună în zone de graniță, în state vecine. De asemenea nu poate fi un criteriu satisfăcător.

Înțeleg ideea de Volksgeist (cum o numesc germanii), de spirit al neamului. Dar am descoperit că sunt multe Românii în România, cărora eu nu simt că le aparțin. Este o noțiune dificil de cuantificat pentru a servi drept criteriu obiectiv al definirii națiunii. La această oră, trecerea în revistă a tuturor definițiilor date de-a lungul timpului conceptului de națiune, ar umple o carte. Oamenii nu știu că nu stiu ce este națiunea, că o confundă cu statul, etnia sau naționalitatea, abstracții mult mai ușor de definit. Nu contează acum ce au zis moderniștii sau perenialiștii, ci doar că nu poate exista un consens. Până în secolul al XVIII-lea, religia a fost cea care oferea identitatea de grup. Românii, ca toți ceilalți, împărțeau lumea în credincioși și inamici.

Concluzia mea: Naționalismul este motorul care crează națiunea, orice ar însemna ea. Există un naționalism bun și unul rău? Acestea sunt întrebări la care se poate raspunde. Despre naționalism se poate vorbi pentru că se poate defini și studia. Iar națiunea e doar un efect în inimi.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button