Articole

„Workism”: identificarea cu munca noastră în vremuri de pandemie

Laura Cătălina Dragomir

Există oameni care caută sensul vieții la locul de muncă, dedicându-se în totalitate meseriei lor cu un zel aproape religios. Există un termen englezesc pentru acest fenomen: „workism”. Dar pandemia actuală a perturbat piața muncii și, odată cu aceasta, opinia despre muncă și locul său în viața noastră.

La începutul anului 2019, jurnalistul american Derek Thompson a surprins acest fenomen în articolul său Workism Is Making Americans Miserable. Acest fenomen, care nu trebuie confundat cu dependența de muncă, a fost definit de Thompson ca fiind „credința că munca nu este necesară doar pentru producția economică, ci este și elementul central al identității și scopului cuiva în viață”, precum și „Convingerea că orice politică de promovare a bunăstării trebuie să încurajeze întotdeauna cât mai multă muncă”. Articolul nu numai că a inventat un nou termen, dar a fost reluat de milioane de muncitori care sunt frustrați, anxioși și chiar deprimați astăzi, din cauza presiunii sociale de a găsi un loc de muncă care să le placă și speră că îi va recompensa, nu doar cu un salariu, dar și cu un sentiment de comunitate, scop și semnificație.

De la Revoluția industrială, programul de lucru a fost redus datorită progreselor tehnologice și productivității crescute. În Spania, în ultimii 90 de ani, muncitorii au înregistrat o reducere cu 37% a numărului total de ore lucrate și, cu toate acestea, astăzi munca domină viața noastră, și nu timpul liber. Potrivit datelor INE, în 2019 săptămâna medie de lucru în Spania a fost de 39,3 ore, deci se pare că mai avem un drum lung de parcurs pentru a ajunge la săptămâna de 15 ore pe care economistul John Maynard Keynes a prezis-o pentru secolul 21 în eseul său din 1930 Posibilitățile economice ale nepoților noștri.

Deși fenomenul „workism-ului” poate părea inerent american, trecerea către o etică semnificativă a muncii este o mișcare globală. Mai multe studii, precum sondajul Deloitte din 2020, arată că tinerii născuți între 1986 și 1996, generația cu cea mai mare rată de subocupare și cu cel mai mic venit, sunt interesați nu numai să câștige un salariu bun, ci și să caute un loc de muncă care să aibă sens pentru ei. Un alt sondaj recent, realizat de Manpower în rândul a 19.000 de tineri care lucrează în 25 de țări diferite, confirmă faptul că pentru majoritatea munca este o prioritate.

Pandemia a ridicat întrebări pertinente cu privire la importanța muncii în în relație cu identitatea de sine. Pe unii, munca i-a ajutat să rămână ancorați în realitate și în propria identitate, într-un timp de haos, în timp ce pe alții, situația i-a împins să-și dea seama că munca lor era epuizantă și lipsită de sens.

Scufundarea în lucru în timpul pandemiei poate fi eficientă, ca mijloc de distragere a atenției, dar este, de asemenea, susceptibilă să ne afecteze sănătatea mintală. „Într-un fel, este o resursă adaptativă, deoarece ne poate ajuta să depășim momentele dificile, dar, pe de altă parte, are efecte catastrofale din cauza epuizării, deoarece linia de separare dintre viața personală și cea profesională dispare. Cred că vor fi oameni care, acum sau peste șase luni, se vor trezi brusc într-o zi și se vor simți epuizați, de parcă și-ar fi pierdut complet identitatea”.

În plus, odată cu venirea pandemiei, prelungirea zilei de muncă a devenit o realitate: conform Ghidului pentru piața muncii din 2020 publicat de Hays, 54% dintre spanioli afirmă că pandemia a cauzat prelungirea zilei lor medii de muncă și 58% au atribuit asta telelucrului.

Marc Loriol, profesor de sociologie la facultatea Sorbona din Paris, a efectuat studii privind angajamentul excesiv în muncă și riscurile sale. În opinia sa, distanțarea fizică de locul de muncă poate face angajații să lucreze mai mult. „Când lucrăm de acasă, departe de colegii și șefii noștri, avem adesea senzația că nimeni nu ne vede munca și că, prin urmare, nu va fi suficient recunoscută și recompensată. De aceea, suntem tentați să muncim mai mult, să arătăm că lucrul în pijamale, de acasă, nu înseamnă că nu facem nimic”, explică el. „Dar asta nu este tot, pentru că atunci când suntem foarte dedicați muncii noastre, trebuie să simțim că supraveghetorii și colegii ne urmăresc și ne susțin, astfel încât acest angajament puternic să aibă sens. Iar asta atunci când lucrezi de acasă este foarte complicat”.

Cu toate acestea, pandemia a evidențiat și necesitatea timpului liber și a unei vieți mai puțin aglomerate. Potrivit lui Brendan Burchell, profesor de științe sociale la Universitatea din Cambridge, nu este încă posibil să știm sigur dacă pandemia va avea un impact durabil asupra atitudinii față de muncă. „Multe persoane suspendate temporar din locurile de muncă au decis să învețe să cânte la un instrument sau să facă alte meserii și au aflat cât de mult le-a plăcut noua experiență. Au simțit o satisfacție pe care nu o mai simțiseră până atunci în munca lor. Mulți spun acum că nu vor mai lucra niciodată cu normă întreagă”, spune Burchell. Dar adevărul este că impactul Covid-19 asupra vieții profesionale a însemnat „schimbări complet opuse în funcție de persoană”, în funcție de circumstanțele fiecăruia.

Cercetările lui Burchell privind „doza de lucru”, adică cantitatea recomandată de muncă plătită de care avem nevoie pentru o bunăstare optimă, arată că munca este bună pentru sănătatea mintală. Cu toate acestea, nu trebuie să lucrăm prea mult pentru a obține aceste beneficii. „De fapt, se obține același beneficiu psihic lucrând o zi pe săptămână sau cinci zile pe săptămână. În funcție de timpul acordat muncii, nivelurile de anxietate, depresie și tristețe pot crește considerabil.”

În special, Burchell este foarte interesat de dezbaterea despre era „post-angajare”, care prevede o societate fără locuri de muncă, adică opusul complet al mentalității „muncii în domeniul ce îți place”. De fapt, ceea ce el consideră posibil este o lume „în care ocuparea forței de muncă reprezintă o parte mult mai mică din viața noastră și tot ceea ce ne dorim să putem face cu viața noastră, va ocupa o parte mult mai mare”.

Nu este încă clar dacă pandemia va alimenta apariția unei noi generații de oameni, pe deplin angajați în muncă, sau dacă, dimpotrivă, va servi ca un punct de cotitură pentru a regândi ceea ce așteptăm de la viața noastră profesională. „Dacă există un lucru de care trebuie să fim foarte conștienți, este că dorința de a munci cu dăruire este un privilegiu. Lucrăm să rămânem ocupați, să câștigăm bani, să aparținem unei comunități, să trăim cu un scop și să evoluăm. Cred că trebuie să facem mai mult, ca societate, pentru a ne echipa cu instrumentele care ne vor permite să avem o abordare mai holistică a vieții.”

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button