Articole

Comunism POP

De Laura Cătălina Dragomir si Nona Oprixor

Curentul pop-art este asociat cu reproducerea mecanică, globalizarea și consumismul. Nu întotdeauna lumea își dă seama că faimoasele serii de portrete ale lui Marilyn Monroe nu sunt un omagiu, ci un mod de a spune că pentru public există o Marilyn produs de consum, la fel de accesibil precum o conservă de supă Campbell. În același mod, operele înfățișându-í pe Mao sau pe Che Guevarra nu-l transformă pe autorul Andy Warhol în comunist, ci pe acești iconi ai comunismului în obiecte de consum și în idoli pop. Chestie de semantică!

Privirea americană asupra comunismului este distinctă de cea europeană. Cărticica roșie a lui Mao e cea mai vândută carte după Biblie. Or fi chinezii mulți, dar toți turiștii străini își cumpăra una, chiar dacă nu împărtășesc ideologia. Cărțulia lui Mao devine un suvenir precum turnul Eiffel, șlapii cu drapeluri naționale, taurul spaniol sau artizanatul de la băi termale.

Serigrafia cu portretul lui Che Guevarra are o istorie mai complicată. Se presupune că a fost realizată de către Gerard Malanga, asistentul lui Warhol, iar artistul s-a grăbit să o semneze pentru a nu pierde drepturile de autor. Emblematica fotografie făcută de către Alberto Korda (1960) este folosită de artistul irlandez Jim Fitzpatrick ca bază pentru portretul său în două culori. Trisha Ziff, curator al unei expoziții despre Che, a declarat pentru BBC că imaginea lui Che Guevara va deveni un brand la fel de renumit ca Coca Cola. Dincolo de ceea ce reprezintă el în diverse puncte ale planetei, această imagine iconica este arhicunoscută. La mitingurile din Occidentul european, un tricou cu Che, asortat eventual cu o eșarfă palestiniană devine o uniformă de protest împotrivă sistemului, fără ca purtătorul ei să cunoască prea multe despre bărbatul din spatele imaginii sau chiar despre semnificația eșarfei. Che s-a sublimat demult într-un soi de idee pură despre justiție socială. Imaginea lui este folosită de către participanții la Gay Pride, facand totală abstracție de faptul că Che nu îi tolera, nici pe ei, nici pe negri, nici libertatea de presă. Însoțim aceste imagini iconice cu câteva citate ale lui Che, pentru ca persoanele ce-și pun accidental un tricou imprimat cu iconul pop să știe puțin mai mult despre opiniile liderului afișat pe pieptul lor.

Tinerii trebuie să se abțină de la chestionarea ingrată a mandatelor guvernamentale. În schimb, trebuie să se dedice studiului, muncii și serviciului militar”.

Trebuie să punem capăt tuturor ziarelor. O revoluție nu poate fi realizată cu libertatea presei”.

Pentru a trimite bărbați în față plutonului de execuție nu sunt necesare probe judiciare. Aceste proceduri sunt un detaliu burghez arhaic. Aceasta este o revoluție! Și un revoluționar trebuie să devină o masină de ucis rece, motivată de ură pură”.

… bărbatul negru indolent și visător își cheltuie puținii bani pe a trage o dusca”.

Toate aceste citate se gasesc cu ușurință în jurnalul revoluționarului a cărui imagine romantică câștiga piața protestelor, dar sunt omise din filmul, și el iconic, „The Motorcycle Diaries” („Jurnale de motocicleta”, 2004).

Imaginea lui Che în cinema este la fel de esențializată și indulcita, cum probabil se intampla cu cea a tuturor eroilor ce trec granița mitului: Antonio Banderas („Evita” 1996), Gael Garcia Bernal („Fidel” 2002 și „The Motorcycle Diaries” 2004), J. Garcia („The Lost City” 2005), Eduardo Noriega și Benicio del Toro (biopic în două părti-„Che” 2007, 2008). Cam de când am avut conștiința succesului lui Che în lume, i-am tot întrebat pe purtătorii de tricouri cu efigia lui ce filme au văzut despre el. Trebuie recunoscut că în România afișarea lui este mai mică și cunoașterea mai mare. Dar în Occident am ajuns la aproape 200 de persoane întrebate și doar trei cunoșteau și apreciau unul din filmele citate, respectiv „Jurnale de motocicleta”. „Che”, biografia în două părti, este mai cunoscută în Europa decàt în SUA, măcar judecând după premii (franceze și spaniole). Am depus toate eforturile să vizionam ambele filme, obligație de cinefil. Din motive pur artistice, și nu ideologice, înțelegem de ce filmul nu este un mare succes de box office.

Practic figura lui Che a devenit arhetipul protestatarului, al revolutionarului, golită de orice alt sens. Pentru a susține această teorie, adăugăm poziția lui Ben Ehrenreich: „Rebelii și activiștii din întreaga lume se inspiră incă din Che Guevara. Dar imaginea a pierdut ceva; fața lui Che pe un afiș în 1968 nu este același lucru ca și pe un mousepad 40 de ani mai târziu. Poate că tocmai această pierdere – prin risipirea radicalismului și rigurozitătii ideologice a lui Che – este cea care îl face atât de extrem comercializabil astăzi.”1

Fotografia lui Korda este cea mai reprodusă imagine din lume. Prezența pe tricoul unui student în Iran înseamnă opoziție contra regimului și are consecințe grave. În fosta Iugoslavie, în timpul bombardamentelor americane, tineri sârbi o afișau pentru a-și demonstra antiamericanismul. Semiotica este complexă, dar personajul nu. Omul a dispărut și a devenit un logotip. On line se pot cumpăra oricând căciuli, berete, hanorace, bere, inghetată etc, toate cu logoul Che.

Pentru a decodifica corect mutarea comunismului în pop art, preferăm rețeta unui artist ruso-american, Alexander Kosolapov. Opera lui are o ironie și un conținut profund, pe care marile opere de artă occidentale, îngrozitor de scumpe (Jeff Koons, Damien Hirst) par să le fi pierdut. Publicul nu ramàne niciodată pasiv în fața lucrărilor sale.

Muzeul de artă din Moscova l-a primit cu brațele deschise pe artistul cândva fugit din Uniunea Sovietică. Datorită lui, cunoscător al imaginarului ambelor lumi, cea capitalistă și cea comunistă, putem să vedem că ambele sisteme apelează la același tip de tactici. Disney, Coca-Cola, Lenin, Stalin, toate conceptele propagandistice de masă functionează la fel.

Spiderman, Lenin și Stalin sunt super-eroi înfruntându-se în razboiule rece. Sub masa tovarașilor, aproape neobservat, șoricelul Mickey fuge îngrozit.

Kitsch-ul realismului socialist se intàlneste cu kitsch-ul consumismului capitalist.

Pentru a încheia cu doua simboluri iconice ce se contopesc minunat pe fond roșu, privim spre secolul douazeci cu uimire. Da, aceasta imagine este posibila.

Atât războiul Est-Vest cât și Coca Cola se consuma reci.

Și, cu lecția învățată, intorsi spre viitor știm că nu există adevăruri absolute.

1 Capitalizing on Che Guevara’s image by Ben Ehrenreich, Los Angeles Times, June 1, 2008

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Back to top button